Castelul Sturdza de la Miclăuşeni, cunoscut şi sub denumirea de Palatul Sturdza este un castel în stil neogotic construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza şi soţia sa Maria, în satul Miclăuşeni, la o distanţă de 65 km de municipiul Iaşi. În prezent, se află în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Mănăstirea Miclăuşeni a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, la numărul 1439, având codul IS-II-a-B-04199 şi fiind format din 3 obiective:
* Biserica „Sf. Voievozi”, „Buna Vestire” – datând din 1787 şi având codul IS-II-a-B-04199.01
* Castelul Sturza – datând din secolul al XVII-lea, reclădit în 1752 şi în secolul al XIX-lea şi având codul IS-II-a-B-04199.02
* Parcul – datând din secolul al XIX-lea şi având codul IS-II-a-B-04199.03.
Conacul initial
În jurul anului 1410, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit vornicului Miclăuş (1380-1440), membru în Sfatul Domnesc, o moşie întinsă, situată în apropierea de Lunca Siretului. Moşia a devenit cunoscută sub denumirea de Miclăuşeni, după moartea vornicului. La 25 aprilie 1591, urmaşii vornicului Miclăuş au vândut moşia către vistiernicul Simion Stroici (1550-1623). Acesta a construit aici un conac ale cărui ruine se mai puteau încă vedea la începutul secolului al XX-lea.
Printr-un testament din 5 iunie 1622, vistiernicul Simion Stroici a lăsat moştenire satul Miclăuşeni „Lupului Prăjăscului şi nepoatei mele Saftei, şi fiului meu, la Gligorie, cu heleştee şi cu prisăci şi cu tot venitul, pentru că i-am luat spre dânşii ca să-mi fie ei ficiori de suflet”. La sfârşitul secolului al XVII-lea (în 1697), urmaşii lui Lupu Prăjescu, neavând urmaşi, au lăsat domeniul fraţilor Ioan şi Sandu Sturdza, cu care se înrudeau.
La data de 19 aprilie 1699, fraţii Sturdza şi-au împărţit între ei averile, moşia Miclăuşeni revenindu-i lui Ioan Sturdza. Pe moşie locuiau şi munceau ţărani clăcaşi şi ţigani vătraşi robi, care şi astăzi poartă nume de meserii: Bucătaru, Muraru, Pitaru, Curelaru, Mindirigiu, Bivolaru, Surugiu, după cum scrie Costin Merişca, în lucrarea „Castelul Miclăuşeni în cultura română”, apăruta la Editura „Cronica” în 1996 [3]. Locuitorii satului Miclăuşeni trăiau în bordeie sărăcăcioase pe moşia boierului şi pe gârla din preajma parcului boieresc.
În anul 1752, vornicul Ioan Sturdza (1710-1792) a ridicat aici un conac boieresc cu demisol şi parter şi care avea formă de cruce. Conacul avea 20 de camere, câte zece pe fiecare etaj. În grajdurile conacului erau adăpostiţi cai de rasă, pregătiţi pentru întrecerile manejului din cuprinsul domeniului.
Preocupat de extinderea moşiei, fiul lui Ioan Sturdza, Dimitrie, a construit în perioada 1821-1823 o biserică de curte, în apropierea castelului. El a înzestrat-o cu o frumoasă catapeteasmă în stil baroc şi cu numeroase obiecte de cult valoroase. Fiul lui Dimitrie, Alecu Sturdza Miclăuşanu, a amenajat pe o suprafaţă de 42 hectare din jurul conacului un frumos parc în stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali şi numeroase alei cu flori. El s-a ocupat de achiziţionarea mai multor cărţi şi manuscrise rare care au îmbogăţit colecţiile conacului.