Cât te costă să creşti un copil până la vârsta de 19 ani. Suma este calculată în baza coșului de consum și pare uriașă

În ultimii ani, o arată statisticile, cuplurile se gândesc de două ori mai bine înainte de a avea un copil. Din acest motiv, în primul semestru din 2023 s-au născut puțin peste 73.000 de copii în România, cel mai mic număr de copii nou-născuți din ultimii 145 de ani.

Experții care au studiat acest fenomen în țările dezvoltate au pus acest declin pe seama mai multor factori, inclusiv al schimbării stilului de viață datorat prosperității economice. Această prosperitate vine la pachet cu creșterea așteptărilor legate de calitatea vieții pentru noi și copiii noștri.

Astfel, mulți părinți care își doresc o familie mai numeroasă pot considera că aceasta devine o provocare financiară.

Cât costă să creşti un copil timp de 19 ani

Conform informaţiilor obţinute de ClubulCopiilor.ro, în urma unui studiu care se axat pe determinarea costului asociat creşterii unui copil în România, de la naştere până la vârsta de 19 ani, respectiv terminarea liceului, costul total pentru creşterea unui copil născut în 2024, ajustat la rata inflaţiei, este estimat la 594.070 lei.

Pentru al doilea copil, o familie va cheltui o sumă considerabil mai mică, de 417.989 lei. Astfel, cuplurile care decid să aibă doi copii, vor avea un cost de cel puţin un milion de lei pentru creşterea acestora până la terminarea liceului.

Punctul de plecare al studiului îl reprezintă o analiză făcută în 2018 de către Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții care au calculat coșul minim de consum pentru un trai decent pentru populaţia României.

În cadrul cercetării, Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții au determinat cantitățile necesare și prețurile minime pentru alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă personală și uz casnic valabile în anul 2018. ClubulCopiilor.ro a utilizat aceste prețuri în analiza sa, ajustându-le cu ajutorul indicilor anuali ai prețurilor de consum furnizați de Institutul Național de Statistică.

Continuarea pe Adevarul 

PULSUL ZILEI

Greu cu procedurile pentru noua conducere de la CLP Ecoserv

Încă un pas pentru desemnarea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la societatea locală de transport în comun și salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani. Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice a trimis avizele consultative pentru...

Simulări de cutremur în instituții din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, organizate de pompieri – FOTO

ISU IASI: „Great ShakeOut 2026” – Pompierii ieșeni, alături de copii, elevi, profesori și angajați, pentru o comunitate mai bine pregătită în caz de cutremur! 📅 Joi, 15 octombrie 2026, începând cu ora 10:15, Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

Legislativul pășcănean în ședinta extraordinară la începutul săptămânii viitoare – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință extraordinara luni, 19 octombrie, de la ora 9.30. Pe ordinea de zi sunt patru proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ședință va începe cu modificarea bugetului centralizat dar si...

Verificări arheologice pe terenurile din Stolniceni-Prăjescu, în zona viitoarei Autostrăzi A8

Sursa foto: focuspress.ro Anunț important pentru proprietarii de terenuri din Stolniceni-Prăjescu! Nu vă alarmați dacă veți vedea echipe care sapă pe terenurile dumneavoastră. Sunt specialiști care fac verificări arheologice în zona viitoarei Autostrăzi A8, pentru a identifica eventuale vestigii istorice...

Deputatul Sorin Năcuță: 165 de zile de la declanșarea crizei politice de către PSD și AUR, timp în care premierul Ilie Bolojan și Guvernul...

Sunt trei urgențe majore pentru care Partidul Naţional Liberal a luat decizia de a vota Guvernul propus de Luca Niculescu: 1. Necesitatea unei rectificări bugetare imediate. Conform Deciziei 771/2020 a CCR, rectificarea bugetară este atributul exclusiv al Guvernului. O rectificare...

Deputatul Maricel Popa: Am crezut în campioni, am investit în performanță și am adus aurul olimpic la Iași!

O viață dedicată performanței. 24 de ani de parteneriat, încredere și respect. Un aur olimpic care a intrat în istoria Iașului! Sunt momente în viață în care emoția, mândria și recunoștința se întâlnesc. Un astfel de moment l-am trăit la...

Senatul a adoptat proiectul prin care cetățenii ar putea primi SMS sau e-mail cu 30 de zile înainte să le expire actele

Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede că autoritățile și instituțiile publice trebuie să le trimită cetățenilor o notificare cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea unor acte administrative cu valabilitate limitată. Mesajele ar...

Avertismentul Națiunilor Unite: Scumpirile la energie și fenomenul El Niño ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie

Prețurile la energie, fenomenul meteo El Niño și înăsprirea condițiilor de creditare ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în țările în curs de dezvoltare, care se confruntă deja cu șocuri repetate, a declarat șeful Programului Națiunilor Unite...

Femeile însărcinate pot fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii și au dreptul la respectarea demnității și a vieții private, potrivit unui proiect...

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoțitor și dreptul la intimitate în cursul travaliului și nașterii. Proiectul de lege instituie obligația pentru unitățile sanitare de a asigura condiții de...

Reguli noi pentru trotinetele electrice: Curs obligatoriu de legislație rutieră pentru utilizatori

Reguli noi pentru cei care circulă cu trotinete electrice pe drumurile publice. Aceștia trebuie să urmeze cursuri de legislație rutieră. Vor fi exceptate persoanele care dețin permise de conducere valabile. Cel puțin așa prevede un proiect de lege adoptat...
Paşcani
câțiva nori
13.2 ° C
13.2 °
13.2 °
71%
5.5m/s
33%
J
12 °
vin
13 °
S
10 °
D
12 °
lun
11 °

Niciun articol afișat