Administrația locală din Pașcani are de gând să inventarieze drumurile fără trotuare din zona urbană și mai ales din cele cinci suburbii ale municipiului. În acest sens, ar urma să fie constituită o comisie care să facă o radiografie...
Primăria orașului Târgu Frumos caută un furnizor care să asigure masa caldă pentru 600 de elevi de la Școala Gimnazială Ion Creangă. Un anunț în acest sens a fost publicat pe site-ul administrației locale, iar societățile interesate pot depune...
Primarul municipiului Pașcani spune lucruri cu un puternic impact emoțional uneori pe postările de pe TIKTOK iar când reacțiile publicului sunt din ce in ce mai multe și critice, edilul încearcă să le pondereze. Cel mai recent exemplu este...
Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași organizează la Pașcani Gala Donatorului de Sânge, ediția I. Evenimentul este programat pe 4 octombrie a.c., într-o locație care urmează să fie stabilită și anunțată ulterior. Conform unui comunicat de presă, reiese că în...
Noi informații în legătură cu elevii școlilor din Pașcani care au intrat în reabilitare. Primăria municipiului precizează că aceștia vor începe școala odată cu ceilalți elevi chiar dacă sunt dificultăți și încă nu au fost găsite soluții certe pentru...
Un consilier local din Pașcani a solicitat public demisia directorului operatorului regional de apă și canalizare, Mihai Doruș. Este vorba despre Mihai Dediu, de la PSD, cel care ar urma să ocupe din octombrie unul dintre mandatele de consilier...
Sute de comentarii critice la adresa administrației locale privind demersurile de verificare a actelor pentru garajele si casele din vecinatatea magazinului Dedeman, de pe strada Grădiniței. Pășcănenii nemultumiți au reactionat în număr mare la postarea video a primarului, Marius...
Dacă cele șase autobuze electrice ar urma să ajungă la Pașcani în luna septembrie așa cum a spus până acum primarul municipiului, administrația locală nu este încă pregătită să le folosească.
Abia acum Primăria Pașcani a propus spre aprobarea Consiliului...
La scurt timp după alegerile locale din 9 iunie a.c. au început sa iese la suprafață tot mai multe probleme cu privire la implementarea unor proiecte de investiții din fonduri europene la Pașcani. După ce renovarea Palatului Cantacuzino a...
Dacă locuiți pe o stradă fără apă și canalizare din municipiul Pașcani ar trebui să depuneți o cerere la Primărie pentru ca administrația locală să aibă în vedere să facă o astfel de investiție, deoarece nu sunt făcute din...
Întreruperile repetate din ultima perioadă de furnizare a apei la Pașcani au scos în evidență faptul ca nici operatorul ieșean si nici municipalitatea nu au putut asigura apa necesară pentru populație prin metode alternative.
Din acest motiv pășcănenii au fost...
Zeci de proprietari de casa si garaje cu balcoane din cartierul Aerodrom Pașcani, din vecinătatea magazinului Dedeman sunt chemați la Poliția Locală cu actele doveditoare pentru construcții. Ei au primit somații in acest sens, la solicitarea primarului Marius Pintilie....
Ziua comunei Cotnari nu va mai avea loc în acest an. Administrația locală a dat această veste printr-o postare pe Facebook și a cerut propuneri pentru viitor.
"ZIUA COMUNEI COTNARI, SUSPENDATĂ ÎN 2024; PROPUNERI PENTRU VIITOR
Anul acesta, 𝒂𝒅𝒎𝒊𝒏𝒊𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒂 𝒑𝒖𝒃𝒍𝒊𝒄𝒂̆ 𝒍𝒐𝒄𝒂𝒍𝒂̆...
Deficitul bugetar tot mai mare îi obligă pe guvernanți la măsuri de reducere a cheltuielilor în sectorul bugetar. Prin noua Ordonanță de Urgență care ar trebui să intre în vigoare din ianuarie 2025, se vor interzice distracțiile pe bani...
Asociațiile de proprietari din municipiul Pașcani care refuză să facă curățenie și dezinsecție/deratizare la subsoluri ar urma să fie amendate. Măsura urmează să fie aplicată de anul viitor. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Pașcani în cadrul conferinței...
Răbdarea pășcănenilor este pusă la grea încercare. După un weekend fără apă, ApaVital a anunțat o noua întrerupere a furnizării. Robinetele vor fi închise de luni 26 august 2024, începând cu orele 20.00, până marți 27 august 2024 in...
Legislativul local din Târgu Frumos se întrunește joi, 29 august, în ședință ordinară, de la ora 14:00.
Pe ordinea de zi sunt cinci proiecte de hotărâre printre care și extinderea rețelei de apă potabilă și canalizare pe strada Cuza Vodă,...
COMUNICAT: Din cauza apariției unor complicații suplimentare la lucrările de remediere a avariei de la conducta Moțca – Hanu Ancuței – Pașcani, reluarea furnizării apei se va face duminică, 25 august 2024, începând cu ora 17.00.
Dat fiind faptul că...
Mâine dimineață, traficul în Podu Iloaiei va fi restricționat pentru a permite montarea stâlpilor și a consolelor mari pentru semafoare. Lucrările vor fi supravegheate și coordonate de poliție, iar circulația se va desfășura pe câte o bandă pentru fiecare...
Cu 650 de mii de lei, Primăria orașului Hârlău vrea să angajeze servicii de actualizare a Planului Urbanistic General și a Regulamentului local de urbanism.
Printre obiective se numără stabilirea priorităților de dezvoltare teritorială, a restricțiilor referitoare la utilizarea teritoriului...
Apreciez efortul primarului Marius Pintilie de a lămuri cauza întreruperilor frecvente în alimentarea cu apă a municipiului Pașcani și o soluție de rezolvare, dar cred că aceste probleme sunt în sarcina operatorului Regional, APAVITAL și soluțiile ar trebui să...
Update-Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în municipiul Pașcani și suburbiile Sodomeni, Lunca și Boșteni în perioada 24.08.2024-25.08.2024
În vederea remedierii unei avarii apărute la conducta de aducțiune Moțca – Pașcani, în zona Hanu Ancuței, APAVITAL S.A. se află în...
Târgul Comunelor și spectacolul „Armonii de toamnă” vor avea loc duminică, 15 septembrie, pe esplanada municipiului Pașcani. Evenimentul a fost anunțat de administrația locală, după o ședință cu reprezentanții primăriilor din zona, care și-au anunțat intenția să participe cu...
O nouă avarie pe aducțiunea de apa, o noua întrerupere a furnizării apei la Pașcani. Țeava s-a spart pe 23 august a.c. in jurul orei 04.00 dimineața intre localitățile Soci și Ciohorăni, în apropiere de Drumul European E85. Câteva...
În vederea remedierii unei avarii apărută la conducta de aducțiune Moțca – Pașcani, între localitățile Miroslovești și Soci, APAVITAL S.A. se află în neplăcuta situație de a nu furniza apă potabilă astăzi, vineri 23 august 2024, începând cu ora 7.30 până la...
Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară, vineri, 23 august, începând cu ora 9:00. Pe ordinea de zi sunt șapte proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului Marius Pintilie.
Este vorba despre vacantarea postului de consilier local după demisia...
Administrația locală din Pașcani confirmă faptul că în perioada imediat următoare, comercianții din hala veche a pieței din zona Vale ar urma să fie evacuați. Contractele acestora urmează să fie anulate, iar standurile să fie eliberate pentru ca întreaga...
Piața agroalimentara din zona Vale a municipiului Pașcani ar urma sa fie închisă de tot până în primăvara anului viitor. Constructorul care se ocupa de proiectul de modernizare a pieței a cerut administratiei locale predarea amplasamentului până cel târziu...