Ziua comunei Cotnari anulată în acest an. Administrația locală cere propuneri pentru viitor

Ziua comunei Cotnari nu va mai avea loc în acest an. Administrația locală a dat această veste printr-o postare pe Facebook și a cerut propuneri pentru viitor.
„ZIUA COMUNEI COTNARI, SUSPENDATĂ ÎN 2024; PROPUNERI PENTRU VIITOR
Anul acesta, 𝒂𝒅𝒎𝒊𝒏𝒊𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒂 𝒑𝒖𝒃𝒍𝒊𝒄𝒂̆ 𝒍𝒐𝒄𝒂𝒍𝒂̆ 𝒂 𝒅𝒆𝒄𝒊𝒔 𝒔𝒂̆ 𝒔𝒖𝒔𝒑𝒆𝒏𝒅𝒆 𝒆𝒗𝒆𝒏𝒊𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍 „𝒁𝒊𝒍𝒆𝒍𝒆 𝒕𝒐𝒂𝒎𝒏𝒆𝒊 𝒍𝒂 𝑪𝒐𝒕𝒏𝒂𝒓𝒊”, ceea ce înseamnă că ziua comunei nu va fi sărbătorită în 2024.
Decizia a fost luată în urma prioritizării cheltuielilor bugetare la nivel național, fiind necesară o gestionare mai eficientă a fondurilor publice.
Prin această măsură, dorim să alocăm resursele comunei în mod responsabil și să ne concentrăm pe nevoile esențiale ale comunității.
𝑪𝒐𝒏𝒔𝒊𝒅𝒆𝒓𝒂̆𝒎 𝒄𝒂̆ 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕 𝒎𝒐𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒐 𝒐𝒄𝒂𝒛𝒊𝒆 𝒃𝒖𝒏𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒂 𝒓𝒆𝒈𝒂̂𝒏𝒅𝒊 𝒄𝒐𝒏𝒄𝒆𝒑𝒕𝒖𝒍 𝒛𝒊𝒍𝒆𝒊 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒆𝒊, astfel încât să reflecte mai bine așteptările și dorințele cetățenilor noștri.
În locul tradiționalei sărbători de pe dealul Cătălina, cu un program bine cunoscut, am dori să dezvoltăm o abordare nouă, mai modernă și mai atractivă pentru toți participanții.
Ne dorim ca viitoarea zi a comunei să fie un eveniment diversificat, care să îmbine aspectele educative cu cele distractive și să răspundă nevoilor întregii comunități.
Pentru a realiza acest lucru, avem nevoie de contribuția voastră!
Vă invităm să ne împărtășiți opiniile și sugestiile cu privire la:
➤𝑳𝒐𝒄𝒂𝒕̦𝒊𝒂 𝒆𝒗𝒆𝒏𝒊𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊: Credeți că ar trebui să schimbăm locul de desfășurare?
Dacă da, ce locații alternative ați recomanda pentru viitoarea zi a comunei?
➤𝑷𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎𝒖𝒍 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒍𝒐𝒓: Cum vedeți structura evenimentului?
Ce activități noi și interesante ați dori să includem?
Ce artiști ar fi bine să invităm pentru a crea o atmosferă memorabilă?
➤𝑫𝒖𝒓𝒂𝒕𝒂 𝒔𝒂̆𝒓𝒃𝒂̆𝒕𝒐𝒓𝒊𝒊: Ar fi mai bine să sărbătorim ziua comunei într-o singură zi sau să extindem evenimentul pe mai multe zile?
➤𝑰𝒎𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒊: Cum credeți că ați putea contribui la organizarea și desfășurarea evenimentului?
Ce idei aveți pentru a face ziua comunei un eveniment de succes?
Așteptăm cu nerăbdare sugestiile voastre pentru a crea, începând cu anul viitor, o sărbătoare a comunei Cotnari care să fie mai plină de viață și mai apreciată de toți locuitorii!” se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei.

 

PULSUL ZILEI

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.5 ° C
13.5 °
13.5 °
79%
2.5m/s
20%
D
15 °
lun
18 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat