Administratie
Administratie
Proiectul Peștișorul, 71 puncte. Mai mult decât minimul necesar, mai puțin decât autoevaluarea
Proiectul privind transformarea terenului unde a fost lacul Peștișorul, într-o zonă de agrement a trecut cu bine de evaluarea tehnico-financiară a specialiștilor de la ADR N-E. Anunțul a fost făcut în cadrul unei cofnerințe de presă chiar de managerul...
Administratie
Consultare publică pentru actualizarea PUG-ului Municipiului Pașcani
Primăria Pașcani organizează luni și marți, 28 și 29 iulie 2025, consultări publice pentru actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Pașcani. Prima zi, luni, este dedicată cetățenilor.
Începând cu ora 12:00, persoanele interesate își pot spune propunerile, sugestiile sau opiniile...
Administratie
Trei zile de dezinsecție la Pașcani
O nouă etapă de dezinsecție la Pașcani. De această dată activitatea de stropire terestră cu substanțe împotriva țânțarilor este programată pe parcursul a trei zile, în funcție de starea vremii. Pe 22 iulie vor fi aplicate tratamentele de dezinsecție...
Administratie
Funcționarii publici din primării critică noile măsuri anunțate de Bolojan: Transformă salarizarea în armă de constrângere politică
Funcţionarii publici şi lucrătorii contractuali din primării condamnă noile măsuri de austeritate anunţate de Guvernul Bolojan, considerându-le un experiment periculos. Sindicaliştii reclamă lipsa de dialog social şi impunerea unor măsuri fără o analiză reală a impactului.
Propunerile Guvernului penrtru eficientizarea...
Administratie
Pașcaniul fără apă, de marți până miercuri
O noua zi caniculară fără apă la robiunete. Operatorul regional ApaVital a anunțat că va interupe furnizare in municipiul Pașcani și suburbiile Lunca, Boșteni și Sodomeni, in periaoda 22 iulie 2025, ora 8:00, până miercuri, 23 iulie 2025, la...
Administratie
Primăriile ar putea decide dacă permit sau nu păcănelele în localități. Ce se întâmplă cu sălile de jocuri dacă autoritățile locale le interzic
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat joi, despre jocurile de noroc, că, potrivit legislației actuale, autoritățile locale nu au niciun fel de pârghie de a interveni și această activitate va fi descentralizată. Potrivit ministrului, primăriile vor putea decide dacă...
Administratie
Guvernul desființează zeci de mii de posturi din primării. Parlamentarii vor primi mai puțini bani
Guvernul a pregătit măsuri pentru reforma administrației publice locale. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat că acolo unde populația a scăzut, vor fi reduse și posturile din primării sau consilii locale.Ministrul Dezvoltării a anunțat că, în al doilea pachet...
Administratie
Cât de vulnerabilă este Moldova în fața unui conflict armat dinspre est din perspectiva (lipsei) infrastructurii? Nu cumva construim prin A7 doar un coridor...
Infrastructura de transport joacă un rol esențial într-un context geopolitic tensionat. Are o funcție duală: civilă, dar și militară. Ce rol joacă infrastructura în acest context?
Într-un moment în care agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei creează un precedent îngrijorător, iar...
Administratie
Cele doua localități Pașcani, partenere într-un proiet transfrontalier
Municipiul Pașcani a intrat într-un parteneriat cu comuna Pașcani din Republica Moldova pentru depunerea unei cereri de finanțare din fonduri UE. Se intenționează derularea unui proiect transfrontalier în urma căruia administrația locală ar putea obține banii necesari achiziționării unui...
Administratie
Birocrația grasă și flămândă din Primaria Pașcani. O avere pentru întreținerea ei, din banii dumneavoastră!
După ce a cheltuit peste 6,2 milioane de lei, în cea mai mare parte din fonduri europene, pentru implementarea a două proiecte de digitalizare, administrația locală din Pașcani suferă în continuare de birocrație cronică. Orice email sau document primit...
Administratie
Statul îi caută pe români la sursele de încălzire și la aparatele de preparare a hranei
Ministerul Mediului inventariază „poluanții atmosferici” industriali și rezidențiali
Guvernul României, prin Ministerul Mediului, condus de ministra USR-istă Diana Buzoianu, vrea să contracteze servicii de elaborare a unui studiu, prin intermediul căruia să-i verifice pe români ce surse alimentate cu combustibili...
Administratie
Programul Rabla revine cu TVA mărit și fonduri reduse
Coaliția de guvernare a decis sa continue programul dedicat achiziției de autoturisme noi pentru persoane fizice. Ministrul Mediului sustine ca a reusit sa salveze partial Programul Rabla din acest an. Pentru viitor, Diana Buzoianu a precizat ca este nevoie...
Administratie
Ce vor conține pachetele 2 și 3 de măsuri fiscale: fără viceprimari și mai puțini angajați în anumite comune; noi reguli de impozitare
Imobilele să fie impozitate în funcție de valoarea de piață, iar în anumite condiții va dispărea funcția de viceprimar. De asemenea, va scădea numărul de consilieri și se va impune o taxă pe mașinile poluante - sunt doar o...
Administratie
Se înființează Catalogul Național al Serviciilor Publice. Amenzi usturătoare pentru șefii instituțiilor care uită să se înscrie
Se înființează Catalogul Național al Serviciilor Publice. Amenzi usturătoare pentru șefii instituțiilor care uită să se înscrie
Este un pas important pentru modernizarea administrației publice și reducerea birocrației
În contextul în care România este codașa Uniunii Europene, alături de Bulgaria, la...
Administratie
Șoferii care nu-și plătesc amenzile ar putea rămâne fără permis. Se pregătesc și alte restricții pentru cei care nu-și achită datoriile
Conducătorii auto care nu își achită amenzile de circulație în termen de cel mult un an ar putea rămâne fără permisul de conducere.
Măsura face parte dintr-un pachet discutat de premierul Bolojan cu reprezentanți ai autorităților locale, în scopul eficientizării...
Administratie
Scrisoare deschisă adresată Guvernului României: De ce ați mințit Moldova și întreaga Românie?
Asociația „Moldova Vrea Autostradă” a luat act cu stupoare și dezamăgire despre concluziile discuțiilor pe care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene le-a purtat cu directorul general al Comisiei Europene, doamna Celine Gauer, şi cu Comitetul Interministerial de Coordonare al...
Administratie
Taxarea locuințelor se modifică din 2026: impozite diferențiate în funcție de oraș, cartier și dimensiune
Începând cu 1 ianuarie 2026, sistemul de impozitare a proprietăților din România va fi modificat, astfel încât taxele să reflecte mai fidel valoarea reală a imobilelor. Noul model va ține cont de mai mulți factori: suprafața locuinței, zona în...
Administratie
ANOMALIE: ieșenii plătesc al treilea cel mai scump gunoi din țară și a doua cea mai scumpă apă. Salubris și Apavital fac profituri uriașe...
Salubritate: din 21 de orașe din toată România, la Iași firma Consiliului Local are al doilea cel mai mare preț prețuri. Doar la Brașov și Sectorul 5 București este mai scump gunoiul decât la Iași
Comparație Iași...
Administratie
Centru Pașcaniului, inchis pentru Târgul Meșterilor Populari
Centrul municipiului Pașcani va fi inchis câteva zile, pentru organizarea ediției din acest an a Târgului Meșterilor Populari. Este vorba despre strada Stefan cel Mare pe tronsonul Casa de Cultură - Oficiul Poștal, pe sensul de mers, în perioada...
Administratie
Reprezentanții comunei Pașcani – R.M., în vizită în municipiul Pașcani
Întâlnire importantă între două localități înfrățite, cu același nume. Reprezentanții comunei Pașcani din Republica Moldova sunt în vizită în municipiul Pașcani din România, în cursul zilei de sâmbătă, 12 iulie a.c.
Discuțiile oficiale au avut loc în sala de ședințe...
Administratie
Primaria Pașcani nu știe ce rețele de canalizare are
Primaria Pașcani nu știe ce rețele de canalizare are. Nu are hărți desenate sau în format electronic, deși rețelele au fost date spre folosință în schimbul unei redevențe anuale operatorului regional de apă.
Edilul municipiului a anunțat în cadrul unei...
Administratie
Recepție finală la o școală din Târgu Frumos
A fost facută recepția finală a lucrărilor de renovare a Școlii Gimnaziale ”Ion Creangă” din orașul Târgu Frumos. Contractul a fost semnat in anul 2022 iar lucrarile de reabilitare au început în anul 2023.
„Suntem bucuroși să anunțăm că lucrările...
Administratie
ATITUDINE REVOLTĂTOARE FAȚĂ DE CETĂȚENII DE ONOARE
Nepăsare și lipsă de respect față de cetățenii de onoare ai municipiului Pașcani. Pe lista publicată pe site-ul primăriei se află 21 de personalități care au făcut și fac cinste Pașcaniului și au contribuit, prin activitatea lor în diverse...
Administratie
PRIMARUL MARIUS PINTILIE, DECLARAȚII CONTROVERSATE DESPRE ASFALTAREA STRĂZILOR DIN PAȘCANI
Tot mai mulți cetățeni din municipiul Pașcani își manifestă public nemulțumirea din cauza drumurilor neasfaltate sau pline cu gropi și pun întrebări reprezentanților Primăriei despre cănd vor fi rezolvate acceste probleme.
În ultimii ani astfel de investiții nu prea au...
Administratie
ApaVital: 365 de utilizatori clandestini la serviciile de apă și de canalizare
Comunicat: 365 de utilizatori au fost depistați doar în primele 6 luni ale anului 2025 că beneficiază în mod clandestin de serviciile de apă sau de canalizare furnizate de APAVITAL S.A. Utilizatorii clandestini au fost depistați atât în zona...
Administratie
INFORMARE: Extindere reţea de alimentare cu apă ȋn comuna Moṭca, judeṭul Iaṣi”
In conformitate cu prevederile Legii Apelor nr.107/1996, cu modificӑrile și completӑrile ulterioare, UAT Comuna Moțca, cu sediul ȋn localitatea Moțca, str. Moldovei, nr. 70, județul Iași, tel; 0232715050, e-mail: [email protected], intenționeazӑ sӑ solicite de la A.N. “Apele Romane” –...
Administratie
De ce nu reîncep lucrările la Palatul Cantacuzino din Pașcani?
Lucrările de renovare la Palatul Cantacuzino din Pașcani nu au fost reluate așa cu reiese din imaginile preluate la inceputul zilei. La începutul acestei luni primarul Marius Pintilie a anunțat ca a semnat o nouă autorizație de construcție și...
Administratie
Știe cineva cum pot fi folosite?
În parcarea din spatele Parchetului din Pașcani, au fost puse patru pubele ecologice. Ele nu pot fi folosite pentru că au fost urcate pe un postament, fără scară de acces. Investiția face parte din proiectul de amenajare a esplanadei...
Administratie
Pașcani: Copaci puși la pământ de ploile torențiale
Ploaia torențială de miercuri după-amiaza a pus la pământ mai mulți copaci de pe versantul din Parcul Municipal Pașcani.
De asemenea, sunt observabile și alunecări de teren de pe versanți, foarte aproape de cărarea din spatele Palatului Cantacuzino.
Menționăm că tot...
