Administrația locală din Târgu Frumos atenționează că deșeurile vegetale nu ar trebui amestecate cu cele menajere sau cu plastic și carton pentru a nu crește facturile la salubritate. Ele trebuie depozitate separat,...
Preoții și personalul monahal (călugări și călugărițe, preoții) nu vor mai beneficia de calitatea de persoane asigurate în sistemul de sănătate începând cu 1 septembrie 2025, potrivit măsurilor fiscal-bugetare adoptate de actuala...
Anunț important pentru cei are folosesc transportul public din Pașcani. Vineri, 15 august a.c., de „Sfanta Maria Mare”, autobuzele vor circula doar până la ora 12.00, conform programului de duminică.
„S.C. CLP ECOSERV...
Bazinul de înot ar urma să fie dat în administrarea Clubului Sportiv Municipal Pașcani, iar organigrama va fi modificată în acest sens. Deocamdată nu se știe când și care va fi impactul...
Scumpirile din administrația locală, deși nu le simțit direct, au tot crescut în ultima vreme. Numai costurile de personal, adică salariile, sunt cu 50 la sută mai mari decât în 2022. Cât...
Un proiect de lege impune efective maxime de personal, în funcție de numărul locuitorilor stabilit la ultimul recensământ: de la 13 posturi pentru primăriile celor mai mici comune din județ până la...
Guvernul pregătește schimbări importante privind Pilonul II de Pensii, care ar putea fi aprobate în ședința de vineri a Guvernului. Potrivit proiectului de hotărâre, deponenții nu vor mai putea să retragă toți...