Educatie
Educatie
Profesorii cer o lege care să-i protejeze, după ce numărul de agresiuni împotriva dascălilor a crescut. Caz la Todirești
La o săptămână după ce bullyingul a fost interzis printre elevi, profesorii cer şi ei o lege care să-i protejeze de abuzuri. Ultimul caz demonstrează pericolul din şcoli, în faţa unui fenomen ce ia amploare. Mai mulţi profesori şi...
Educatie
Elevi de la Liceul Mihai Busuioc Pascani, experiența educațională în Spania
În perioada 25.11.2019 – 13.12.2019, se desfășoară prima mobilitate din cadrul proiectului intitulat „Orizonturi europene de formare în domeniul tehnic” ce face parte din Erasmus+, Programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport în perioada 2014-2020.
La mobilitate participă...
Educatie
Lider sindical: Profesorii nu vor primi anul acesta plata hotărârilor judecătoreşti
Declaraţia vine după anunţul privind tăierea a două miliarde lei, la rectificarea de buget, din banii Ministerului Educaţiei. Oficialii guvernamentali spun însă că banii sunt tăiaţi de la proiecte care nu au mai fost puse în practică.
În urma rectificării...
Educatie
Luna noiembrie – sub semnul traseelor educaționale europene la Colegiul Tehnic C.F. „Unirea” din Pașcani
C.P: În perioada 10-16 noiembrie 2019 o echipă formată din șase profesori a participat la cursul "Metode de reducere a părăsirii timpurii a școlii în societatea axată pe învățarea pe tot parcursul vieții", în Olanda, în cadrul proiectului Erasmus...
Educatie
Din 2021, notele și absențele tuturor elevilor vor fi înregistrate într-un catalog școlar online
Incepând cu anul școlar 2021-2022, activitatea zilnică a elevilor va fi consemnată într-un catalog școlar online, potrivit unui proiect de act normativ propus pentru adoptare la Camera Deputaților. Mai exact, peste doi ani, notele și absențele elevilor din toată...
Administratie
Teren de fotbal modern la Ruginoasa
Micii fotbaliști de la Ruginoasa vor avea un teren de fotbal modern. Aleșii județului au aprobat miercuri, în ședința ordinară a Consiliului Județean, organizată la Târgu Frumos, solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Local al comunei Ruginoasa în administrarea...
Administratie
Cursuri gratuite de calificare, la Stolniceni-Prăjescu
Cursuri gratuite de calificare
Vineri, 29 noiembrie 2019, incepand cu ora 10.00, la Centrul de Informare Turistica din Stolniceni Prajescu, va avea loc cea de a 4-a Caravana de recrutare a grupului tinta.
Astfel, aveti sansa de a va inscrie gratuit...
Educatie
De vineri, școlile vor fi obligate să-i înscrie și pe cei fără CNP
Pentru a le permite să urmeze cursurile școlare cel puțin pe parcursul perioadei în care învățământul este obligatoriu, respectiv până în clasa a X-a, toate școlile și liceele vor avea obligația de a-i înscrie pe toți cei care solicită...
Educatie
Situaţia tragică a copiiilor din România. 150.000 nu au ce mânca, 350.000 au părinţii plecaţi
Seară de seară, 150.000 de copii români merg flămânzi la culcare, după ce, mai bine de 60% dintre ei, sunt educați frecvent cu pumnul.
Sunt câteva concluzii răscolitoare ale celui mai amplu raport privind drepturile copilului în țara noastră. Deja...
Educatie
Iohannis a promulgat legea care reduce numărul de ore petrecute de elevi în şcoli
Mai puţine ore la şcoală! E vestea pe care o primesc astăzi elevii şi profesorii, după ce şeful statului a promulgat modificarea Legii Educaţiei. Cel mai mare impact va fi la gimnaziu, unde în anul şcolar viitor va fi...
Educatie
SuperTeach, inspirație pentru educație. Conferință la care au participat și profesori pășcăneni
In acest week end, cateva sute de profesori, printre care și cativa de la Colegiul Tehnic CF Unirea Pascani, au participat la conferinta SuperTeach in care au obtinut informații despre cum pot transforma modul în care relaționează cu elevii...
Educatie
Eliminarea mediei claselor V-VIII pentru admiterea la liceu, luată în calcul de ministrul Educației
Cele 20 de procente ale mediei din clasele V-VIII, din calculul mediei de Admitere la liceu, ar putea fi eliminate sau modificate, potrivit unui răspuns dat de ministrul Educației Monica Anisie într-un interviu pentru PROTV. Declarația vine în contextul...
Educatie
Alocatiile copiilor vor creste anual cu rata inflatiei – Iohannis a promulgat legea
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede majorarea anuala a alocatiei pentru copii cu rata medie anuala a inflatiei, incepand cu data de 1 ianuarie 2020.
Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea unei completari pentru art. 3 din Legea...
Educatie
O altă provocare, o nouă experiență! Scoala Valea – Seacă… punte peste Prut!
"Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, două cadre didactice din școala noastră au avut onoarea și bucuria de a participa pentru a doua oară la Conferinta Anuală a Societății de Geografie,, Gheorghe Năstase,, din Republica Moldova, care , anul acesta a...
Educatie
O istorie ce se continuă de 155 de ani: Şcoala de la Lespezi!
"Localitatea Lespezi, reşedinţă a comunei cu acelaşi nume a judeţului Iaşi, de pe lângă apa şerpuită a Siretului, la 15 noiembrie 2019, înscrie în cronica vieţuirii, întru slava sa, o prestigioasă aniversare, de mare reverberaţie temporală: 155 de ani...
Educatie
LICEUL SPECIAL MOLDOVA TÂRGU FRUMOS – 58 ANI DE EXISTENŢĂ, ACTIVITATE ŞI DEZVOLTARE ÎN SPRIJINUL ELEVILOR CU DEFICIENŢE DE VEDERE
13 Noiembrie este Ziua Internațională a Educației copiilor nevăzători şi a fost aleasă simbolic drept Ziua Liceului Special MOLDOVA din Târgu Frumos. Această instituţie de învăţământ a fost înfiinţată în anul 1961 şi a fost destinată instruirii şi educării...
Educatie
Alarmant! S-a triplat numărul elevilor din clasele I-IV care au abandonat şcoala
Numărul elevilor din ciclul primar care au abandonat şcoala în anul şcolar trecut s-a triplat faţă de anul şcolar 2017-2018. Astfel, de la 28 de elevi din clasele I-IV care au abandonat şcoala în anul 2017-2018, s-a ajuns la...
Educatie
BAC 2020 Modele de subiecte pentru Bacalaureat au fost publicate de Ministerul Educației: descarcă modele de teste de Matematică, Română, Istorie
Modele noi de subiecte pentru Bacalaureatul din acest an școlar au fost publicate de instituția din subordinea Ministerului Educației care concepe toate subiectele de examen. Acestea au fost publicate vineri, 1 noiembrie, în ultima zi a Guvernului Dăncilă. Modelele...
Educatie
Un elev din cadrul Liceului Special MOLDOVA Târgu Frumos a participat la Jocurile Europene Paralimpice de tineret din Finlanda
Elevul Fusa Ioan Gheorghe din clasa a IX –a a Liceului Special MOLDOVA Târgu Frumos, coordonat de profesorul de kinetoterapie Alin Pleşcan şi de antrenorii echipei naţionale Sorin Lăpădatu, respectiv Călin Crăciun, a participat, în cadrul echipei naţionale de...
Cultura
„Arta, cultura și tradițiile populare în viața copiilor”
300 de copii din judeţul Iaşi vor fi implicaţi într-o serie de ateliere derulate de Asociaţia GISU în cadrul proiectului „Arta, cultura și tradițiile populare în viața copiilor”. „Satul tradițional românesc se confruntă cu una dintre cele mai mari...
Educatie
Zile festive la Colegiul Național Mihail Sadoveanu
Comunicat: Ca în fiece toamnă, începutul lui Brumar aduce şi în acest an la Colegiul Național Mihail Sadoveanu, Pașcani –ZILELE SADOVENIENE – zilele dedicate școlii, marelui prozator sub al cărui auspiciu stă numele școlii noastre, zilele Sfinților Arhangheli Mihail...
Educatie
Obținerea ajutorului social „Bani de liceu” îi obligă pe beneficiari la cheltuieli, deși ar trebui acordat gratuit
Ministerul Educației Naționale acordă lunar, printr-un program de protecție socială numit „Bani de liceu”, suma de 250 de lei elevilor din familiile cu venituri mici. Ca să obțină banii, liceenii trebuie să depună la școală mai multe documente, printre...
Cultura
„Valori ale satului românesc”, simpozion la Centrul Cultural Ruginoasa
Evenimentul cultural in primul week-end din luna noiembrie in comuna Ruginoasa. Administratia locala, impreuna cu Centrul Cultural organizeaza duminica, 3 noiembrie a.c., de la ora 15:00, simpozionul "Valori ale satului romanesc".
Potrivit organizatorilor, manifestarea este dedicata "Anului omagial al satului...
Educatie
Campanie de informare pentru viitorii piloţi militari
Anunţ important pentru tinerii care vor să ajungă piloţi de aviaţie. Miercuri 30 octombrie a.c., începând cu ora 11.00, la Casa Municipala de Cultură, Mihail Sadoveanu din Paşcani va avea lor o acţiune de promovare a carierei militare în...
Educatie
Statul le oferă tinerilor până la 40.000 de lei fără dobândă. La ce pot fi folosiţi banii
Peste 5.000 de români au luat credite fără dobândă prin programul ″Investește în tine″, lansat de stat în 2018.
Cei mai mulți dintre beneficiari sunt tineri de peste 26 de ani, care au împrumutat banii pentru a-și acoperi costurile cu...
Educatie
Ajutor pentru Feonia! Târg de caritate la Brătești – FOTO
Cadrele didactice de la Școala Primară Brătești au organizat un târg de caritate pentru a ajuta o fetiță de 5 ani, bolnavă de cancer.
Rămasă de la vârsta de 3 ani fără mama, Feonia o fetiță de 5 ani de...
Educatie
Astăzi începe vacanța pentru copiii de grădiniță și din clasele pregătitoare – clasa a IV-a
Prima vacanță din acest an școlar începe astăzi: de această săptămâna liberă se bucură numai copiii de grădiniță și din învățământul primar. Cei mici au vacanță de vineri, 25 octombrie, până duminică, 3 noiembrie, după o lună și jumătate...
Educatie
Numărul de ore din învățământ a fost redus. Sute de cadre didactice ieşene şi-ar putea pierde posturile
Între 15.000 şi 20.000 de cadre didactice riscă să îşi piardă locurile de muncă după ce luni, pe 21 octombrie, Senatul României a aprobat în unanimitate de voturi reducerea cu 5 ore a planului cadru la învăţământul gimnazial şi...
Educatie
Proiect: Profesorii vor avea același statut ca polițiștii. Ce pierd și ce câștigă
Profesorii ar putea avea statut de autoritate publică. Acest lucru înseamnă, printre altele, că cei care agresează cadrele didactice vor fi sancționați mai dur și cercetați penal. Modificarea este necesară, spun inițiatorii legii afalte acum in Parlament, pentru că...
Cultura
Festivalul „Rampa Teatrala” – a IV-a editie, la Casa de Cultura Pascani
Casa Municipala de Cultura "Mihail Sadoveanu" din Pascani va invita la sfarsitul lunii octombrie la inca o editie a festivalului "Rampa Teatrala". Mai exact, duminica, 27 octombrie, de la ora 10:00, toti iubitorii si pasionatii de teatru sunt invitati...
