Sărbătoarea iubirii la români și Ziua Femeii vor fi marcate așa cum se cuvine, la Casa de Cultură din municipiul Pașcani. În cele două zile importante vor avea loc spectacole pe scena instituției la care sunt invitați să participe...
Conducerea Spitalului de Copii „Sf.Maria” din Iasi a anuntat infiintarea in cadrul spitalului a unui compartiment dedicat diagnosticarii si tratarii copiilor care sufera de autism. Acesta va fi primul compartiment de acest fel care va functiona intr-un spital din...
Ce mâncăm ca să nu suferim de foame și să rămânem prieteni cu acul cântarului? Ei bine ouă, salată și pufuleți.
Ce să mâncăm când ne este foame fără să punem în pericol silueta? Alimente cu putere sațiogenă crescută, care...
Un număr record de acreditări Erasmus^ au fost aprobate pentru şcolile ieşene. După publicarea listei cu rezultatele uelecţiei pentru Acreditarea Erasmus^ în domeniile educaţie şcolară şi formare profesională, din judeţul Iaşi au fost aprobate 21 de candidaturi. Este cel...
Cazul șoferiței care a ucis-o pe Anastasia, pe 1 iunie, în timp ce se juca în fața casei a intrat din nou în atenția polițiștilor. În prag de adoptare a legii pentru pedepse cu executare pentru șoferii fără permis...
Comunicat de presă privind etapa intermediară de implementare a proiectului "Sistem fotovoltaic inovator pentru optimizarea procesului de producție și reducerea emisiilor cu efect de seră”
Ca afacere de familie, Proinvest Group subliniază importanța transmiterii valorilor de sustenabilitate și responsabilitate față...
Curtea Primăriei din orașul Hârlău va avea o nouă înfățișare. Legislativul local a votat în ședința ce a avut loc pe 31 ianuarie a.c., aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru amenajarea acestui loc, cu bani de la bugetul local.
Investiția are o...
O nouă secție de poliție rurală, mai puține furturi și mai multe încălcări ale regulilor din circulația rutieră, sunt doar câteva dintre concluziile rezultate în urma bilanțului Poliției Municipiului Pașcani pe anul trecut, statistică trimisă joi, 9 februarie 2023,...
Aleşii locali din Târgu-Frumos au stabilit norma de hrană pentru poliţiştii locali, printr-o hotărâre de Consiliu, adoptată pe 26 ianuarie. Potrivit documentului se arată că aceste beneficii vor fi acordate doar patru luni din acest an, respectiv în lunile februarie,...
Sunt incertitudini privind soarta Spitalului General CF din municipiul Pașcani, în contextul în care la nivel național se discută despre preluarea acestor unități medicale de către alte instituții publice. La nivel județean, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T....
Proiect important pentru scolile si gradinitele din municipiul Pascani. Administratia locala in parteneriat cu Consiliul Judetean Iasi vor sa obtina peste 9,1 milioane de lei prin Programul National de Redresare si Rezilienta pentru dotarea unitatiolor de invatamant. Demersurile vor...
C.P. Reprezentanții Direcției pentru Agricultură Județeană Iași au participat la data de 8 februarie 2022 la o întâlnire de informare în Orașul Târgu Frumos.
Au fost prezentate informații privind: condițiile de accesare a programului de susținere a producției de tomate...
C.P. Pe 11 februarie, de la ora 18:00, la Sala Studio a Teatrului Național Iași, se va lansa noua producție „Țestoasa lui Darwin” de Juan Mayorga, autor considerat una dintre cele mai puternice voci ale dramaturgiei spaniole contemporane. Radu...
După ce elevii din mai multe județe au participat la simulări înainte de Evaluarea Națională și de Bacalaureat, au început să vină rezultatele. Nu sunt grozave. Dimpotrivă.
În Iași, în școlile din mediul rural, doar un copil din cinci a luat...
Val de ger polar peste România. Urmează cele mai friguroase zile din această iarnă, cu temperaturi de până la minus 25 de grade Celsius în Transilvania, Maramureş şi Moldova. Vremea rece a făcut deja primele victime. Doi bărbaţi din Bistriţa-Năsăud au murit...
Guvernul limitează indemnizațiile de maternitate pentru persoanele cu activități independente sau fără venituri. Indemnizația de maternitate, de care pot beneficia viitoarele mame, a fost plafonată la trei salarii minime brute pe economie, în loc de 12, cum este în...
Comerciantii de bauturi, alaturi de producatori si importatori, au obligatia de a se inregistra intr-o baza nationala de date - Sistemul de Garantare- Returnare pentru ambalaje, conform unei hotarari a Guvernului Romaniei de la sfarsitul anului 2021.
Inscrierea se face...
C.P. În urma analizării situaţiilor statistice și nu numai, pe anul 2022, referitoare la activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, s-au conturat următoarele aspecte:
Au avut loc o serie de modificări structurale, precum:
Înființarea compartimentului de Monitorizare electronică, în cadrul...
Cine știe câte clădiri sunt cu risc seismic în municipiul Pașcani? O situație actualizată la zi a acestor imobile nu există, iar autoritățile bat pasul pe loc în ceea ce privește o expertizare a acestora. Singurul document în legătură...
C.P. LICEUL SPECIAL „Moldova”, din Tg. Frumos, este unica școală din zona Moldovei care școlarizează elevi (de la clasa pregătiroare până la clasa a XII-a) cu deficiență de vedere și nevăzători, urmând programa școlii de masă. MISIUNEA liceului este...
Mare atenţie pe unde mergeţi pe străzile din municipiul Pașcani! Din cauza temperaturilor fluctuante din ultimele zile, țurțurii s-au format amenințător pe acoperișurile blocurilor, iar cei mai mulți trecători nici nu observă pericolul înghețat de deasupra capului.
Sloiuri de gheață de la nivelul acoperișurilor și...
Un sofer din Targu Frumos, care nu a oprit la semnalul politiei rutiere, a fost urmarit de oamenii legii in trafic.
"La data de 07 februarie 2023, în jurul orei 00:00, un echipaj mixt din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos...
După cum s-a stabilit acum aproximativ un an, din ianuarie 2023, valoarea alocațiilor de stat pentru copii se indexează anual, automat, cu valoarea anuală a inflației. Asta înseamnă că, de principiu, valoarea alocațiilor pentru copii se majorează anual. Alocațiile...
Salariații din țara noastră, fie că vorbim despre cei de la stat sau cei din mediul privat și indiferent de domeniul de activitate, ar putea primi o zi liberă plătită în ziua în care-și serbează nașterea, potrivit unui proiect...
Bunicii care au grijă de nepoți ar putea primi bani de la stat, chiar dacă acum îndeplinesc gratuit rolul de babysitteri. Suma propusă printr-un proiect de lege este 1.500 de lei.
Ema Stoica, jurnalist Digi24: Marți dimineața se discută în...
Elevii de liceu pot participa la cursuri de vară gratuite în Statele Unite ale Americii, după cum anunță Biroul de Diplomație al Ambasadei S.U.A. Este vorba despre bursa Benjamin Franklin, având toate costurile plătite, potrivit unei adrese primite de Inspectoratul Școlar...
Hotelierii de pe litoral cer ministerului Educației să prelungească vacanța elevilor. Cu o săptămână. Adică până pe 18 septembrie. Cu toții susțin că zilele în plus de relexare le vor permite copiilor şi părinţilor, dar şi cadrelor didactice, să...
Responsabilii schimbă regulile în privinţa panourilor fotovoltaice pe care românii și le pot instala cu ajutor de la buget. Din martie, doritorii vor avea nevoie doar de buletin și, cu ajutorul lui, se vor înscrie într-o aplicație.
O firmă le...
Ieşenii cu venituri sub 2.000 de lei, potenţiali beneficiari ai ajutorului de 1.400 de lei la încălzire, nu pot plăti cu cardul de energie facturi restante emise înainte de 1 ianuarie 2023, iar în cazul ieşenilor care se încălzesc...
Un nou semnal de alarma cu privire la cainii comunitari. Printr-o adresa trimisa Consiliului Local, nu Primariei, Politia Municipala atrage atentia ca in cartierul Aerodrom, pe strazile Morilor, Rozelor si Soseaua Nationala s-au adunat mai multi caini fara stapan,...