NEWS

Peste 400.000 de familii vor primi ajutor de la stat pentru plata facturilor la energie și gaze

Peste 400.000 de familii vor primi ajutor, din toamnă, pentru plata facturilor la energie și gaze care au explodat în ultimul an a promis ministrul Energiei după o ședință de urgență la Guvern. Planul este ca cei mai vulnerabili consumatori,...

Reguli noi la început de an școlar. Care sunt condițiile în care elevii ar putea sta fără mască în clase

Din toamnă dacă într-o clasă vor fi cel mult 10 elevi, toți vaccinați, inclusiv profesorul ar putea sta fără mască. La orele de educație fizică din sălile de sport masca ar putea fi de asemenea eliminată, iar la un...

Guvernul aprobă contractul pentru Spitalul Regional de Urgenţă de la Iaşi, în valoare de 250 milioane euro

Construirea Spitalului Regional de Urgenţă de la Iaşi este cea mai scumpă investiţie de acest fel din istoria României. Guvernul României va aproba, în cadrul unei şedinţe, contractul de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi.  „Noul Spital Regional de...

Prețurile la energie condamnă toți românii la vulnerabilitate cronică. Măsuri concrete de protecție până nu este prea târziu.

Într-o vreme în care românii beneficiază de creștere economică doar de pe hârtiile citite cu emfază de guvernanți și în care gradul de sărăcire și îndatorare amenință să atingă cote istorice, cea mai dramatică și profundă lovitură cu efecte...

Primarul Pintilie se “sacrifica” sa crească taxele si impozitele locale, după majorarea salariilor

La scurt timp după majorarea substanțială a salariilor funcționarilor si personalului contractual, primarul Marius Pintilie anunță o modificare, cel mai probabil o creștere a taxelor si impozitelor locale pentru anul 2022. Anunțul a fost făcut in cadrul conferinței săptămânale...

Conferință de presa la Palatul Cantacuzino. Cladirea va fi transformată într-un muzeu si va face parte dintr-un circuit turistic

Conferinta săptămânală de presa susținută de primarul municipiului Pașcani a avut loc, de acesta data, in curtea Palatului Cantacuzino, edificiul cultural aflat in renovare printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Edilul a precizat ca lucrările sunt in grafic si ca...

Un nou director, la Apele Romane Pascani. Postul a fost ocupat de un profesionist, prin concurs

Sistemul Hidrotehnic Independent Pașcani are un nou director. De acesta data numirea in functie a fost făcută in urma susținerii unui concurs. Câștigătorul este un profesionist care lucreaza in domeniu de peste 34 de ani. Este vorba despre inginerul hidrotehnist...

Bărbat reclamat la Poliția Animalelor după ce ar fi încercat să salveze un cățel

Un barbat care ar fi incercat sa salveze un pui de caine de la o moarte sigura s-a trezit cu o reclamatie la Biroul pentru Protectia Animalelor. Intamplarea a avut loc in fata policlinicii de pe strada Stefan cel...

Revedere cu emoții! Absolvenții promoției 1995 au revenit în băncile fostei Școli Generale nr.6 (Liceul Tehnologic Mihai Busuioc)

Revedere cu emoții! Absolvenții promoției 1995 au revenit în băncile fostei Școli Generale nr.6 (Liceul Tehnologic Mihai Busuioc).   "Cu emoție, nerăbdare, respect și recunoștință, absolvenții promoției 1995 a Scolii Generale Nr.6, astăzi Liceul Tehnologic Mihai Busuioc, au pășit pragul scolii,...

O noua acțiune de dezinsecție planificata la Pașcani

ANUNT DE INTERES PUBLIC  In atentia cetatenilor Municipiului Pascani SC CLP ECOSERV SRL Pascani anunta ca, astazi, 19.08.2021, in intervalul orar 22,00 – 04,00 si, respectiv, in perioada 23.08.2021-27.08.2021, in intervalul orar 22,00- 04,00, specialiștii serviciului vor desfasura activitatea de dezinsectie-ETAPA 2, in...

Încă un incident la CFR: Locomotiva trenului Iaşi-Bacău a luat foc în Gara Sârca

Un nou un incident a avut loc ieri, la CFR. Locomotiva trenului Iaşi-Bacău a luat foc în Gara Sârca din judeţul Iaşi. Pompierii au intervenit de urgenţă la faţa locului cu două autospeciale de stingere, iar circulaţia feroviară a...

Zile de toamnă în mijlocul lui august. Medicii avertizează că organismul resimte puternic schimbările bruşte de temperatură

Un val de aer rece travesează România de la vest la est şi aduce cu el furtuni şi vijelii. În mare parte din ţară, temperaturile au coborât brusc, în unele locuri cu 16 grade chiar. Dacă până acum cu...

Doza trei de vaccin se va administra din toamnă cu Pfizer şi Moderna. Soluţia luată în calcul de specialişti pentru cei imunizaţi cu AstraZeneca

România începe să administreze doza 3 anti-Covid peste cel târziu o lună şi jumătate. Primii care ar putea să facă un nou rapel sunt medicii şi vârstnicii bolnavi. Puţin peste cinci milioane de români s-au vaccinat anti-Covid-19 până acum,...

Tânăr beat aproape de comă şi fără permis, a furat maşina unui vecin şi a făcut accident. Când a venit Poliţia, sărea la bătaie

Un tânăr din comuna Belceşti, delincvent de la o vârstă fragedă, şi-a trecut în „palmares” o serie de infracţiuni comise duminica trecută. Tânărul în vârstă de doar 19 ani s-a apucat de băut încă din după-amiaza zilei de 15...

VIDEO-FOTO: Accident cumplit aseară la Strunga: microbuz plin cu oameni, doi morţi, opt răniţi

Un accident mortal a avut loc pe raza localităţii Strunga aseară, în jurul orei 18. Doi tineri dintr-o Skoda inscripţionată Mamma Mia au murit după ce maşina lor s-a angajat într-o depăşire şi s-a izbit frontal într-un microbuz cu...

Consilierul Dediu, “incompatibil” cu forța

Administratia locală din Pașcani vrea, neaparat, sa facă afaceri cu un consilier din opoziție, situație in care alesul local poate fi acuzat, in continuare, de incompatibilitate. Printr-o adresa semnată chiar de edil, consilierul Mihai Dediu de la PSD, administratorul firmei...

Pubele pentru deșeuri reciclabile distribuite în suburbia Lunca Pașcani

Administratia locala din municipiul Pascani a inceput distribuirea pubelelor pentru deșeuri reciclabile. Actiunea a inceput de miercuri, 18 august, cu suburbia Lunca si va continua in perioada urmatoare pana la epuizarea stocului, precizeaza alesii locali.  Anuntul a fost facut public...

Tânăr din Vâlcica, dat dispărut de trei zile

Un tanar din satul Valcica, comuna Tatarusi a fost dat disparut de trei zile. Anuntul a fost pus pe site-ul Politiei Romane. Este vorba despre Ionut Marius Sofronia, in varsta de 32 de ani.   Semnalmente Inaltime:180 cm, Greutate:120 kg, Culoare piele:ALBA,...

Regulament pentru activitatea consilierilor locali. Cum vor fi întocmite, dezbătute si aprobate proiectele de hotărâri

Legislativul pascanean va avea un regulament privind pregătirea si aprobarea proiectelor de hotărâre. Documentul este propus spre dezbatere si aprobare de primarul municipiului, nu de consilierii locali sau comisiile de specialitate. In anunțul postat pe site-ul instituției se arata ca “persoanele...

Un pacient din zona Pașcani nevaccinat a murit de COVID-19 la Iași

Un pacient în vârstă de 68 de ani domiciliat în zona Pașcani a murit la Spitalul Sf. Spiridon din Iași după ce a ajuns în stare gravă fiind declarat pozitiv cu COVID-19. Prof. dr. Diana Cimpoeșu a menţionat faptul...

Concertul cu Fuego de la Pașcani, reprogramat pe 13 octombrie

Cei care asteptau cu nerabdare concertul lui Fuego de la Pascani, trebuie sa stie ca evenimentul, ce urma sa aiba loc la Casa de Cultura din municipiu, a fost amanat. Desi, initial a fost anuntat ca va avea loc...

Ce trebuie sa faceți pentru extinderea rețelelor de gaz metan

Dacă doriți extinderea rețelelor de gaz metan pe strada unde locuiti, trebuie sa știți ca au fost modificate fundamental condițiile pentru realizarea investițiilor. Pana spre sfârșitul anului trecut, astfel de proiecte erau realizate de primarii, din bugetele locale. Acum,...

FOTO Incendiu de proporții la Crivești. Proprietarul a ajuns la spital

Incendiu de proportii in noaptea dintre marti si miercuri, 17-18 august, in jurul orei doua, in satul Crivesti, din comuna Vanatori. Gospodaria unui localnic a fost cuprinsa de flacari, iar incendiul, care a pornit dintr-o anexa, s-a extins la...

Proiect: Medicii de familie să primească bani și pentru vaccinarea împotriva COVID-19 acasă la cei interesați, nu numai la cabinet

Autoritățile propun, printr-un proiect de ordonanță inițiat de către Ministerul Sănătății, ca medicii de famie să poată face vaccinul și la domiciliul celor interesați. Pentru vaccinarea la domiciliul persoanelilor, medicii de familie vor primi sume mai mari decât în...

O bacterie foarte periculoasă, rezistentă la antibiotice, a fost descoperită într-o piscină din România

O bacterie rezistentă la antibiotice, foarte periculoasă pentru oameni şi animale, a fost descoperită într-o psicină din Murighiol, judeţul Tulcea. În alte piscine au fost probleme cu cantităţile de clor, astfel că activitatea acestor unităţi a fost oprită temporar...

Termenul mediu pentru emiterea paşapoartelor simple electronice, redus la două zile şi jumătate

Termenul mediu pentru emiterea paşapoartelor simple electronice este de două zile şi jumătate înregistrat la nivel naţional, în condiţiile în care termenul legal de soluţionare este de 15 zile lucrătoare, transmite Direcţia Generală de Paşapoarte.   „Pentru a veni în sprijinul...

Prognoza meteo pentru patru săptămâni. Temperaturile scad ușor în a doua parte a lunii august

Temperaturile vor fi ușor mai coborâte decât cele normale săptămâna aceasta, apoi, la începutul lunii septembrie devin normale pentru începtul toamnei, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a realizat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni.   16 - 23 august Valorile termice...

Românii se împrumută sau amână cheltuielile pentru a trăi de la o lună la alta. 40% dintre familii nu și-au plătit la timp facturile

Una din patru familii din România declară că nu se descurcă cu banii. Fie se împrumută, fie amână unele cheltuieli. 40% dintre gospodării au avut anul trecut întârzieri la plata facturilor lunare pentru casă.   Aproape un sfert dintre familiile din România...

Încep pregătirile pentru admiterea de toamnă la universităţile din Iaşi

În contextul în care sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat deja a început, universităţile din Iaşi se pregătesc pentru admiterea din toamnă, o parte dintre acestea având puse la dispoziţia viitorilor candidaţi şi locurile disponibile. În acest context,...

Ce impact va avea noul cimitir? Primăria așteaptă părerile dumneavoastră

Administratia locală din Pașcani se pregătește sa lanseze procedura de licitație pentru execuția lucrărilor de amenajare a noului cimitir. Deocamdata a fost publicat anunțul in vederea obtinerii acordului de mediu necesar pentru emiterea autorizației de construcție.   Cetățenii interesați, mai ales...