Deputatul Vasile Toma: Este momentul ca România să fructifice de urgență ocazia de finanțare a IMM-urilor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

România trebuie să fructifice de urgență ocazia de finanțare a IMM-urilor prin prelungirea Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19.

Comisia Europeană tocmai a decis să prelungească până la 30 iunie 2022 Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, care ar fi urmat să expire la sfârșitul acestui an. Aceasta prelungire înseamnă că fiecare stat membru are posibilitatea să își prelungească schemele de sprijin și să se asigure că firmele afectate de criză nu vor fi private de sprijinul de care au atât de mare nevoie.
IMM-urile României au fost și rămân extrem de afectate de pandemie. Iar afectarea lor înseamnă afectarea a milioane de angajați și a întregii economii.
Până acum, așa cum am tot atras atenția în demersurile mele repetate adresate Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, dintre toate statele membre, România a exploatat cel mai puțin această oportunitate uriașă de sprijin economic venită prin Cadrul temporar. Cadru care a mai fost prelungit o dată de C.E., dar care, din păcate, nu a reprezentat până acum nicio prioritate și niciun interes pentru fosta guvernare, care a mai înregistrat și în acest caz un record negativ. Toți antreprenorii știu și resimt disfuncționalitățile și neajunsurile răsunătoare ale celor 3 măsuri devenite deja un fiasco inițiate anul trecut ca urmare a acestui Cadru și cum, din păcate, s-a ratat posibilitatea de a susține efectiv IMM-urile.
Este important ca, acum, de urgență, să fructificăm la maximum această ocazie extraordinară de suport pentru toate IMM-urile românești pentru care criza provocată de pandemie este departe de a se fi sfârșit. De aceea, programul de guvernare propus de Partidul Social Democrat cuprinde o serie de scheme de ajutor de stat directe, cu măsuri simplificate și debirocratizate, pentru antreprenorii români și angajații lor, în așa fel încât să nu se mai irosească nicio oportunitate de suport.
Este momentul pentru soluții responsabile și competente! Este momentul ca România și românii să nu-și mai rateze șansele!

Vasile Toma,
Deputat PSD de Iași
Secretarul Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților

PULSUL ZILEI

Încep înscrierile la liceu 2026. Cum arată fișa de opțiuni, cum se completează și ce greșeli trebuie evitate

Absolvenții clasei a VIII-a intră, în perioada 13-20 iulie, în etapa decisivă a admiterii la liceu 2026, când trebuie să completeze fișele cu opțiunile pentru repartizarea computerizată. Ordinea în care sunt trecute liceele și specializările poate influența rezultatul, motiv...

Camere obligatorii pentru monitorizarea șoferilor în toate mașinile noi. O nouă regulă adoptată la nivelul Uniunii Europene

Începând de vineri, toate autoturismele noi vândute în Uniunea Europeană trebuie să fie echipate cu un sistem care monitorizează atenția șoferului și îl avertizează atunci când este distras de la condus. Regulamentul european stabilește ce date pot fi colectate...

Argentina și Anglia, ultimele semifinaliste ale Cupei Mondiale. Duel de gală pentru un loc în finală

Tabloul semifinalelor Cupei Mondiale 2026 este complet. Argentina și Anglia și-au câștigat meciurile din sferturile de finală după prelungiri și se vor înfrunta miercuri, 15 iulie, într-o confruntare de cinci stele pentru un loc în marea finală. ampioana mondială en-titre,...

Senatorul Lucian Rusu: Autostrada A8 înaintează etapă cu etapă!

În infrastructură, fiecare contract semnat contează. Dar la fel de importante sunt și contractele care se asigură că lucrările vor fi realizate la cele mai înalte standarde. Astăzi, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru supervizarea proiectării și...

Noi criterii de clasificare pentru hoteluri și pensiuni, alături de mai multe măsuri de protecție pentru turiști

Criteriile de clasificare pentru hotelurile și pensiunile din România au fost revizuite, iar modificările au fost publicate în Monitorul Oficial, miercuri, 8 iulie. Modificarea legislativă include și măsuri noi de protecție pentru turiști. Hotelurile și pensiunile au parte de criterii...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 14 iulie de la ora 14.00. pe ordinea de zi au fost înscrise patru proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei...

Primarul Pașcaniului pleacă în concediu

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată, timp de șase zile, în perioada 16–23 iulie a.c. Atribuțiile vor fi preluate în această perioadă de viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Este posibil ca în...

Ce obligații au proprietarii de la blocuri

Informare privind obligațiile proprietarilor din condominii referitoare la întreținerea proprietăților individuale și a părţilor comune.Primăria Municipiul Paşcani informează proprietarii din condominii cu privire la obligația legală de a menține în stare corespunzătoare elementele construcției aflate atât în proprietate individuală,...

Deputatul Sorin Năcuță: PNL își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe!

Partidul Naţional Liberal își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe. Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal în anul 2025 și a primit o...

Invitație la „Bâlciul de Sfântul Ilie” de la Lespezi

Comuna Lespezi vă invită la distracție. Bâlciul de Sfântul Ilie va avea loc în perioada 19-20 iulie 2026, iar organizatorii anunță un program artistic extins, cu artiști de muzică populară și ușoară, spectacole și activități dedicate publicului larg. Capul de...
Paşcani
cer senin
23.2 ° C
23.2 °
23.2 °
56%
1.7m/s
100%
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
29 °
J
29 °

Niciun articol afișat