back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Sanatate

Olariu: Să îi mulţumim managerului Panzaru şi să găsim pe altcineva! Consilierii trebuie să îşi asume, urgent, acesta decizie. Pantazi: A făcut multe pentru...

  Managerul Spitalului de Urgenţă din Paşcani are zilele numarate, la conducerea unităţii. Consilierul PMP Sorin Olariu a cerut convocarea legislativului local, în şedinţa de urgenţă, pentru demiterea doctorului Costică Panzaru, aflat în concediu de odihnă. Solicitarea a fost făcută...

Amenzi mai mari pentru medicii care lasă pacienții să aștepte ore întregi pe holuri

Doctorii, asistentele și spitalele care nu respectă regulile și protocoalele în sănătate vor plăti amenzi duble față de cele de până acum, a hotărât Guvernul. Personalul medical care îi lasă pe pacienții cu probleme medicale urgente să aștepte ore în...

Iată o discriminare strigătoare la cer: aceeaşi pregătire, muncă la jumătate, salarii şi de cinci ori mai mari

Creşterile salariale din domeniul Sănătăţii au lăsat în urmă o categorie importantă a sistemului. Asistenţii medicali din cabinetele de medicină de familie câştigă lunar echivalentul salariului minim, asemenea muncitorilor necalificaţi, deşi muncesc uneori şi 12 ore pe zi, în...

Primul an după infarct: ce trebuie să faci şi ce nu

În primul an după primul infarct, aproximativ 20% dintre bolnavi suferă un al doilea eveniment cardiovascular, care le ameninţă viaţa mai mult decât primul. Ce avem de făcut în această nefericită situaţie? La fiecare jumătate de oră, un român suferă...

O nouă rasă de oameni, creată printr-un procedeu controversat. Expert: Prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja

O noua rasă umană este în dezvoltare, un mix perfect între biologie și lumea digitală. Adepţii biotehnologiei se plasează la graniţa dintre vis și realitate, pentru că încearcă să updateze creierul, trupul şi natura umană în modalităţi ce sfidează...

Spitalul de Urgente Paşcani funcţionează pe datorie. Banii pentru ultimele trei luni ale anului, cheltuiţi acum

  Soluţie de moment la Spitalul de Urgenţă Paşcani pentru că unitatea să aibă bani pentru achitarea facturilor şi salariilor. Consiliul de Administratie, intrurnit astăzi în şedinţă, a aprobat o nouă rectificare de buget. Nu pentru diminuarea unor cheltuieli, aşa cum...

Urmările distrugătoare ale accentuării încălzirii globale: Valurile de caniculă şi furtunile severe vor dura mai mult

Ţările din emisfera nordică se pot aştepta la valuri mai lungi de caniculă precum şi la mai multe zile consecutive de ploi torenţiale cu urmări distrugătoare dacă ţintele agreate la nivel internaţional pentru limitarea încălzirii globale sunt depăşite, au...

Mărirea salariilor medicilor închide primul spital ieșean? Deja nu se mai plătesc gărzile

Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani se află la un pas de închidere, din cauza datoriilor. Un nou scandal a debutat în ultimele zile la cea mai mare unitate medicală din acest oraş, după ce deciziile luate în ultimul an...

De ce nu e bine sa bei multa apa daca vrei sa ramai hidratata pe parcursul unei zile toride

Deshidratarea poate provoca oboseala si anumite probleme de sanatate grave, iar potrivit unui studiu din 2018 publicat in revista "Frontiers in Physiology" chiar si o deshidratare usoara poate afecta dispozitia sau capacitatea de concentrare a unei persoane. pa este ieftina...

Analize gratuite noi în pachetul de bază pentru depistarea diabetului

Medicul de familie va putea prescrie şi tratament cu Metformin pentru cei aflaţi în fază de pre-diabet. Diabetul zaharat de tip II va putea fi prevenit şi diagnosticat mai repede, după ce medicii de familie care fac parte din Societatea...

Anunţ îndelung aşteptat: Statul va deconta toate tratamentele în străinătate pentru cei care nu pot fi trataţi în România

Premierul a declarat, joi, că vor aproba mai multe măsuri pentru ca toţi pacienţii să aibă acces la medicamente şi servicii performante. Viorica Dăncilă a mai declarat ca pacienţii cu afecţiuni grave care nu pot fi tratate în sistemul...

Atenţie: Medicament care poate reactiva virusul hepatitei B!

Un medicament folosit pentru tratarea cancerului hematologic, caracterizat prin acumularea celulelor maligne la nivelul măduvei osoase, a fost confirmat ca fiind una dintre cauzele de reactivare a virusului hepa­titei B (VHB). Conform unei comunicări a Agenţiei Europene pentru Medicamente...

Schimbări în calendarul naţional de vaccinare pentru toate categoriile, de la nou născuți până la vârstnici

Calendarul naţional de vaccinare va fi actualizat printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii care a fost publicat în Monitorul Oficial. În forma actualizată a calendarului, este prevăzut că în cazul în care vaccinul contra hepatitei B, care se face în...

Centrul de Transfuzii vă cere ajutorul: Nu mai este sânge pentru spitale

Reprezentanţii Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) din Iaşi au tras alarma atât în mediul online, cât şi offline, anunţând că stocul de sânge al unităţii este îngrijorător de scăzut, îndemnând persoanele să doneze. În ultima perioadă, numărul celor care...

Proiect: medicii specialişti în interne sau pediatrie pot deveni în 6 luni medici de familie

Rezidenţiatul ar putea fi făcut şi în cabinetele individuale ale medicilor de familie, conform unui proiect de lege depus şi semnat de peste 30 de parlamentari ai PSD, UDMR, PNL şi PMP. Această propunere ar modifica şi completa Ordonanţa Guvernului...

Produs alimentar îndrăgit de români, retras de la vânzare în Lidl. Clienţii, chemaţi să îl returneze: A fost detectată Salmonella

Lidl România a oferit o informare cu privire la rechemarea şi returnarea produsului „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g”. În urma unei analize efectuate de producător, a fost detectată Salmonella spp (/25g). Salmonella poate provoca afectiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza). Clienţii...

Modificări noi şi foarte importante, de interes general, la medic

De la începutul acestei luni, valabilitatea biletelor de trimitere pentru boli cronice a crescut la 90 de zile calendaristice, iar numărul de zile de îngrijiri la domiciliu de care poate beneficia un asigurat s-a dublat. Modificările au fost anunţate...

1,7 milioane de lei de la Ministerul Sanatatii pentru investitii la Spitalul de Urgente Pascani

Vesti bune pentru Spitalul de Urgente din Pascani. Unitatea medicala va primi in cont, pana la sfarsitul acestui an, 1,73 milioane de la Ministerului Sanatatii. Banii urmeaza sa fie cheltuiti pentru achizitonarea de aparatura medicala. Vor fi cumparate paturi, incubatoare...

PROIECT: CENTRU DE DIALIZA LA PASCANI

Municipiul Pascani ar putea avea propriul centru de dializa. Demersurile sunt la inceput de drum, initiate de consilierul Sorin Olariu. El sustine ca impreuna cu Serviciul Voluntar de Ambulanță - Asociația Ambulanța.Life lucreaza la un astfel de proiect care...

Rubrica de sanatate: Complicatiile asociate varicelor

Venele varicoase sunt vene largite, extinse. Orice vena se poate transforma in vena varicoasa, dar cel mai frecvent, sunt afectate venele de la nivelul picioarelor. Explicatia o reprezinta faptul ca, pozitia in sezut sau mentinerea corpului in pozitie verticala, creste...

Carduri de sanatate, distribuite in judet

2.249 de persoane din judeţul Iaşi îşi vor primi luna asta cardurile de sănătate, anunţă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Iaşi Acestea vor fi distribuite prin poştă în următoarele zile şi vor ajunge la persoanele care au dobândit...

Bebelus salvat in noaptea de Inviere, cu elicopterul SMURD

Un bebelus venit pe lume in noaptea de Inviere, la maternitatea din Pascani, a fost transportat de urgente cu elicopterul SMURD, la o clinica din Iasi. Este vorba despre un baiat nascut pe cale naturala de o femeie in...

Rafturile cu dulciuri de la casele de marcat din supermarketuri vor fi interzise

Mai multi parlamentari au depus la Senat un proiect legislativ care prevede infiintarea in fiecare supermarket a unei case de marcat dedicate familiilor cu copii minori, fara rafturi cu dulciuri si alimente nesanatoase. Propunerea legislativa pentru completarea art.4 din Ordonanta...

Proiectul de extindere a ambulatoriului, eligibil la finanţare din fonduri UE

Veşti bune pentru Spitalul de Urgenţe din Paşcani. Proiectul de finanţare din fonduri europene, depus de administratia locală pentru estinderea ambulatoriului a fost declarant eligibil şi a trecut de etapa de verificare administrativa. Reprezentanţii Primăriei spun că până la...

Probleme cu medicamentele şi materialele, la Spitalul de Urgente Paşcani

Probleme serioase la Spitalul de Urgenţe din Paşcani. Din lipsa banilor unitatea a rămas fără medicamente şi materiale sanitare în unele secţii. Subiectul a fost discutat în şedinţă extraordinară a legislativului păşcănean după ce un jurnalist a atras atenţia...

Diferentele bruste de temperatura – cat rau fac organismului

In ultimii ani, trecerea de la sezonul cald la cel rece, sau invers, se face foarte brusc. Potrivit specialistilor, aceste fenomene se petrec din cauza incalzirii globale, care incepe sa se resimta din ce in ce mai accentuat. Diferentele bruste de...

Canabisul va putea fi utilizat şi în Europa. Decizie de ultimă oră a europarlamentarilor

Europarlamentarii au adoptat, miercuri seară, la Strasbourg, o rezoluţie privind utilizarea canabisului în scopuri medicale şi fac apel la statele membre ale Uniunii Europene să profite de potenţialul acestor tipuri de medicamente. Propunerea de rezoluţie a fost depusă pe 16...

Managerul de la spital nu mai demisionează, niciodată

Managerul Spitalului de Urgenţă din Paşcani nu mai demisionează. El susţine că are de gând să mai rămână câţiva ani la conducerea unităţii pentru a duce la bun sfârşit o serie de proiecte începute. Est vorba despre modernizarea ambulatoriului...

A treia zi de proteste la spital. Conducerea da semne că renunţă la diminuarea sporurilor

A treia zi de proteste la Spitalul de Urgenţe din Paşcani, fără nici un rezultat. Salariaţii au ieşit în fata unităţii pentru în semn de protest faţă de măsurile de diminuare a sporurilor cu 50% pentru orele suplimentare, la...

Cine sabotează parteneriatul pentru sanatate cu Spitalul C..F. Paşcani? Cererea aşteaptă de doi ani un răspuns – DOC

Administratia din Paşcani pare dezinteresată in a încheia un parteneriat de colaborare cu Spitalul CF din Paşcani, în baza căruia ar avea de câştigat cetăţenii municipiului. Conducerea unităţii a trimis, în 2017 şi 2018, câte o adresă Primăriei prin...