Medici: Virusul gripal B, frecvent raportat în acest sezon, e mai agresiv pentru copii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Gripa a ucis din nou. Cea mai recentă victimă este un bărbat de 74 de ani din Harghita care avea şi alte probleme de sănătate. Bilanţul negru ajunge astfel la 12 morţi. Alarmant e că patru dintre victime sunt copii. Medicii au o explicaţie, virusul B care circulă la noi, este aparent mai agresiv pentru cei mici. 

După ce au murit patru copii din cauza gripei, camerele de gardă s-au umplut din nou.

Un băieţel a început să se simtă rău acum o săptămână. Medicul de familie l-a diagnosticat cu gripă dar pentru că face febră 40 în continuare, mama l-a adus la spital.

(Reporter): De cât timp aşteptaţi?

(Mama băiețelului): Aproape două ore, dar e mai bine decât la Alexandrescu. Am fost şi acolo şi erau mame care aşteptau de 5, 6 ore.

Medicii au constatat că anul acesta avem multe cazuri de gripă B. Este un virus aparent mai agresiv pentru copii decât pentru adulți şi răspunde mai greu la antiviralele prescrise în mod normal pentru gripa A.

MIHAI CRAIU, medic pediatru: Putem face complicaţii ale gripei. Cele mai reputate sunt la nivelul sistemului nervos central, adică putem face encefalite, putem face reacţii meningiene, copiii pot să facă convulsii febrile.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții!

Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții! România obține un rezultat pozitiv în negocierile cu Comisia Europeană, pentru actualizarea și restructurarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Prin această renegociere, condusă de...

LICEUL VIITORULUI. PROIECT PILOT LA COLEGIUL TEHNIC UNIREA PAȘCANI

https://www.youtube.com/watch?v=anu6v8Ux8Qk&feature=youtu.be

Milionarul de la Proinvest se judecă cu ANAF: nu vrea să plătească 12.000 euro

Patronul companiei Proinvest a dat în judecată ANAF după ce a fost emisă o decizie de plată a penalităților în timpul eșalonării. Vasile Sandu susține că a transferat sumele datorate la timp. ANAF a respins contestația și s-a ajuns...

Bazinul de înot rămâne închis. Nu știu să calculeze tarifele 

Primăria Pașcani nu știe când va fi dat în folosință bazinul de înot, o investiție nouă finalizată încă de anul trecut. Asta deoarece ar fi probleme cu calcularea tarifelor de acces. În cadrul conferinței săptămânale de presă, viceprimarul Claudiu...

Cireșe proaspete de Todirești, livrate direct acasă. Povestea unei familii întoarse din străinătate care a ales să investească în agricultura românească – VIDEO

Dacă sunteți în căutarea unor cireșe mari, gustoase și culese proaspăt din livadă, familia Filip din Todirești, la doar câțiva km de Pașcani, vine cu o ofertă greu de refuzat. În plină campanie de recoltare, producătorul local pune la...

Haos la Primăria Pașcani. Edilul nu știe ce se întâmplă cu cimitirele, dispensarele și locuințele sociale 

Haos în serviciile Primăriei municipiului Pașcani. Edilul susține că aflat din presa locală că cimitirele din suburbii nu au fost date spre folosință bisericilor, conform unei hotărâri a Consiliului Local nr. 90/2024. Conform documentului, administrația locală ar fi trebuit sa...

Licitație pentru zona de agrement Peștișorul 

Vesti bune pentru pășcăneni. Administrația locală a început procedurile de licitație pentru transformarea lacului Peștișorul într-o zonă de agrement. Anunțul a fost publicat deja pe SEAP iar ofertele sunt așteptate pana pe data de 27 iulie 2026, ora 15. Anunțul...

Clădirile publice nefolosite vor fi scoase la vânzare

Administrația locală din Pașcani va scoate la vânzare clădirile publice care nu sunt folosite, pe motiv că nu are bani să le întrețină. Este vorba, în principal, despre sediul fostului operator de apă și canalizare de pe strada Moldovei...

Măsuri speciale pentru ca ecoinsulele să nu fie transformate în toalete

Ecoinsulele pentru colectare selectivă din Pașcani ar urma să fie îngrădite cu garduri, să fie iluminate și dotate cu camere de supraveghere. Ecoinsulele pentru colectare selectivă din Pașcani ar urma să fie îngrădite cu garduri, să fie iluminate și...
Paşcani
cer senin
27.8 ° C
27.8 °
27.8 °
57%
3.9m/s
35%
S
29 °
D
30 °
lun
28 °
mar
26 °
mie
26 °

Niciun articol afișat