Recomandari
NEWS
Lista trenurilor spre litoral afectate. Două trenuri de marfă s-au ciocnit la Fetești. Cătălin Drulă: Se pare că mecanicul a adormit și era băut.
Mecanicul trenunului de marfă care a lovit o altă garnitură staționată, în stația Fetești, ar fi adormit și ar fi fost sub influența alcoolului, a spus, joi dimineața, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. De asemenea, sistemul care ar fi trebuit...
Magazin
România și sud-estul Europei vor fi „arse” de un val de căldură extremă. Domul de căldură aduce temperaturi de 45 grade Celsius
Ultimele zile ale lunii iulie și primele din august vor aduce cel mai intens val de căldură din vara lui 2021 de până acum. Temperaturile urmează să depășească 40 de grade Celsius în unele zone, ajungând chiar la 45 de grade în Grecia, în acest weekend, conform severe-weather.eu. În acest context, riscul de erupere a incendiilor de pădure va crește semnificativ în regiunea mediteraneană și în peninsula balcanică. //
Cultura
Ziua Imnului Naţional – sărbătorită prin ceremonii organizate în garnizoanele din ţară
Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită joi prin ceremonii organizate în garnizoanele din ţară, în cadrul cărora va fi intonat imnul naţional al României şi va fi înălţat drapelul naţional, informează Ministerul Apărării. //
NEWS
Este oficial: Angajaţii, elevii şi studenţii vor beneficia de o zi liberă în momentul vaccinării împotriva COVID-19
Angajaţii vor putea cere o zi liberă plătită, de la locul de muncă, pentru fiecare doză a vaccinului împotriva COVID-19, conform celei mai recente legi promulgate de şeful statului. //
NEWS
Climatologul francez Jean Jouzel explică de ce trecem de la valuri de căldură la furtuni și inundații. „Este doar începutul. Ne îndreptăm spre o...
Francezul Jean Jouzel, climatolog şi fost vicepreședinte al Grupului interguvernamental pentru schimbări climatice (IPCC), vorbește într-un interviu pentru Gândul despre efectele devastatoare pe care schimbările climatice le au asupra omenirii. Climatologul avertizează că în următorii ani temperatura medie globală va crește cu 4,5 grade, în special în cea de-a doua jumătate a secolului. //
Economie
S-a deschis Jysk la Pașcani
Sute de oameni au venit joi, 22 iulie, la inaugurarea magazinului Jysk, din municipiul Pascani, de pe Calea Romanului, de langa sensul giratoriu. Deschiderea a avut loc dimineata, de la ora 10:00, iar clientii au fost nerabdatori sa vada ce produse vor gasi in noua locatie din oras. //
NEWS
Noi reguli pentru acordarea concediului medical. Numărul zilelor libere va fi stabilit în funcţie de reacţia pacientului la tratament
Modul în care este acordat concediul medical s-ar putea schimba, de luna viitoare. Medici vor urmări evoluţia pacientului, iar numărul de zile acordate va depinde de felul în care acesta reacţionează la tratament. Sunt reguli noi şi pentru cei aflaţi în carantină.
NEWS
Carantină: Din august, la întoarcerea în țară, statul va deconta doar cinci zile de concediu medical
În cazul persoanelor care pleacă în interes personal în țări în care este un risc epidemiologic, dacă la întoarcere este obligatorie carantina, statul va suporta numai costul primelor cinci zile de concediu de carantină, potrivit unei modificări aplicabile din august 2021. //
Economie
Orașele din România unde nu merită să trăiești. Cele mai mari dezavantaje în aceste 10 locuri
România este o țară spectaculoasă. Deși nu avem infrastructura pusă la punct, iar din punct de vedere al turismului, nu suntem unde trebuie, ne putem mândri cu multe locuri unice. De partea cealaltă, din păcate, ar trebui să ne...
NEWS
Noi măsuri de relaxare a restricțiilor au intrat în vigoare de joi, 1 iulie
Noi măsuri de relaxare au intrat în vigoare de la 1 iulie 2021, în contextul pandemiei de Covid-19. Începând de joi, este prevăzut un număr mai mare de participanţi la concerte, evenimente publice şi private, iar cluburile şi restaurantele vor rămâne deschise până la 2 noaptea. //
NEWS
Mâine sunt Sfinţii Petru şi Pavel. Dacă tună, nucii nu vor avea rod
Creştinii îi celebrează marti pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Potrivit tradiţiei, aceştia sunt sărbătoriţi în fiecare an pe aceeaşi dată, aceasta fiind selectată fie pentru că pe 29 iunie este ziua în care s-au mutat către Domnul, fie pentru că pe această dată au fost mutate moaştele acestora. //
NEWS
România, între ploi torenţiale şi caniculă. Meteorologii anunţă vreme la extreme până la sfârşitul lunii iulie
Este o vară atipică. România este lovită de ploi torenţiale, furtuni şi grindină, ce vin în valuri, dar şi de caniculă. În timp ce în unele zone au fost noi inundaţii, iar puhoaiele au măturat tot în calea lor, în altele au fost temperaturi de foc. Meteorologii spun că vremea va continua să fie la extreme până la începutul lunii iulie. //
Cultura
Sărbătoarea Iei, la Iași. Spectacole cu ansambluri din Pașcani și împrejurimi
Joi, pe 24 iunie, de Sanzaiene este Ziua Iei, iar dubla sarbatoare este celebrata asa cum se cuvine in judet. Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași vă invită la „Sărbătoarea Iei”, pe 24 și 25 iunie, în fața Palatului Culturii din Iași. //
NEWS
Continuă lucrările la catedrală. Marmură pe scări și pictură din mozaic în interior
Lucrarile pentru amenajarea catedralei Pogorarea Sfantului Duh din municipiul Pascani continua si in aceasta vara. Acum, se lucreaza la placarea treptelor din fata lacasului de cult cu marmura, cumparata de la cariera din Rușchița, unde este cea mai importanta sursa de zacamant de acest tip din Romania. //
NEWS
O porniți la drum prin țară? Iată unde sunt montate camerele video fixe pentru verificarea taxei de drum
Lista de camere rovinietă din România a mai crescut anul trecut cu două noi puncte de control, în zona a două granițe, pentru verificarea taxei de drum.
Cele mai multe camere de rovinietă sunt amplasate pe drumurile naționale: DN 1,...
NEWS
Sute de oameni la primul hram al catedralei din Pașcani – FOTO
Sute de credinciosi din Pascani dar si din imprejurimi au participat la sfarsitul saptamanii trecute, de Rusalii, la primul hram al Catedralei „Pogorarea Sfantului Duh” din oras. A fost un eveniment religios cu mare incarcatura spirituala, ce a debutat inca de sambata cu slujba Vecerniei și a Litiei. Un sobor de preoti a inaltat catre cer cantece religioase. //
Economie
3.000 de lei pentru orice mașină mai veche de 15 ani ori o amendă usturătoare. Ministrul Mediului vrea să scoată rablele de pe șosele
Orice rablă mai veche de 15 ani ar putea valora 3.000 de lei. Bani în mână, nu voucher pentru o maşină nouă. Atât vrea să plătească ministrul Mediului ca să le scoată de pe şosele. Şi nu sunt puţine. Mai mult de jumătate din cele peste nouă milioane de autoturisme înmatriculate în România au fost fabricate înainte de 2006. Cei care nu vor să renunţe însă la ele ar putea plăti taxe usturătoare. //
Magazin
REPORTER TV: Muzeul din Todirești, un loc al veșniciei satului – VIDEO
Continuam seria reportajelor cu pastratorii de traditie in judetul Iasi, iar in aceasta editie am ajuns la Todiresti. O localitate aproape de Pascani, unde am gasit un muzeu privat. Un loc unde s-a pus mult suflet si s-au adunat...
Economie
Banca Transilvania din Pașcani, închisă pentru modernizare
Vesti nu tocmai placute pentru clientii bancii Transilvania din municipiul Pascani. Agentia de pe strada Stefan cel Mare s-a inchis pentru lucrari de modernizare de la inceputul acestei saptamani, luni, 14 iunie. //
NEWS
Liber la bălăceală la ștrandul municipal. Duminică au fost primele persoane – FOTO
Liber la balaceala, in strandul din municipiul Pascani. Duminica, in prima zi de vara cu vreme frumoasa, doua persoane s-au incumentat sa se scalde in apa de la strandul de pe strada Stadion. Au fost primele din acest sezon, iar administratia locala ii invita pe cei dornici de distractie sa vina la inot. //
Magazin
Rabla electrocasnice 2021: De vineri se pot cere vouchere pentru televizoare, laptopuri și tablete
Începând de vineri, cei interesați pot cere voucherele din cadrul etapei a doua a Programului Rabla pentru electrocasnice, destinate achiziționării de televizoare, laptopuri și tablete. //
NEWS
Animaţie grafică: Modul în care vom putea merge la plajă, respectând cele 22 de reguli anunţate de Guvern
Vara asta mergem la plajă doar cu rezervare! Şi va trebui să avem răbdare. Nu vom mai putea cumpăra băutură direct de la barurile de pe plajă, ci vom da comanda doar la chelner care ne va servi la şezlong. Cei care nu sunt din aceeaşi familie, vor păstra distanţa de doi metri între şezlonguri. //
Economie
Ministrul Muncii: Vârsta de pensionare a bărbaților și a femeilor va fi aceeași, 65 de ani
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat miercuri seara, la Digi24, că Guvernul merge pe egalizarea treptată a vârstei de pensionare pentru femei și bărbați la 65 de ani. În prezent, femeile se pensionează la 61 de ani, iar bărbații, la 65. //
Administratie
Încercare eșuată de schimbare abuziva a managerului de la CLP Ecoserv SRL
Încercare eșuată de schimbare din funcție, a managerului de la societatea de salubritate si transport public local din Pascani. Proiectul de hotărâre, inițiat de primarul Marius Pintilie nu a obținut numărul necesar de voturi, după ce unul dintre consilierii...
NEWS
Primăvara se încheie cu ploi, vara începe tot cu ploi. Până miercuri, în toată țara vor fi averse, vijelii și grindină
Primăvara se încheie cu ploi și temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă. Toată țara se află sub o informare de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt puternic. Meteorologii spun că aceleași fenomene vor fi și în primele zile ale verii calendaristice. //
NEWS
Supermarket cu program non-stop în Pașcani
Vesti bune pentru pascaneni, dar si pentru cetatenii din comunele apropiate. De la inceputul acestei saptamani, un supermarket din municipiul Pascani are program non-stop. Este vorba despre magazinul Profi din centrul orasului, de pe strada Stefan cel Mare, langa banca Transilvania. //
Politica
Acum știm de ce Guvernul PNL-USR ascunde adevăratul Plan Național de Redresare și Reziliență al României! Azi, se lichidează CFR Marfă. Mâine, se lichidează...
“În documentul transmis pe 11 martie 2021, autoritățile române s-au angajat să privatizeze ROFERSPED după ce aceasta primește activele necesare de la CFR Marfă.” (Comisia Europeană, 11 mai 2021, către Reprezentanța permanentă a României la Uniunea Europeană)
FAPTE:
1. Plan masiv...
Administratie
Blocaje in trafic pe străzile Moldovei și Grădiniței. De zile bune, semaforul de la Constructorul este defect
Municipiul Pascani este in continuare sufocat de traficul intens din ultima perioada, cauza de semaforul defect din intersectia de la fosta cladire Constructorul, dar si de masinile de mare tonaj care tranziteaza orasul, in numar mai mare in ultima perioada. //
Magazin
Primele detalii oficiale despre noul Android 12, cel mai îndrăzneț sistem de operare al Google. Schimbări majore de design și confidențialitate
Android 12 aduce cele mai mari schimbări din ultimii ani, în ceea ce privește designul și funcționalitățile. Noua variantă a sistemului de operare are un design complet actualizat, mult mai îndrăzneț, în care butoanele vor fi mai mari și mai vizible, iar culorile se vor adapta în funcție de stilul ales de fiecare utilizator. //
NEWS
În al doilea oraş ca mărime din judeţ, Pașcani, oamenii nu se pot vaccina la niciun medic de familie
Vaccinarea împotriva COVID-19 în cabinetele medicilor de familie a început din această lună, în judeţ fiind 50 de medici care au fost de acord să imunizeze în cabinetul propriu. Mai sunt însă zone care stau în continuare neacoperite din acest punct de vedere. Spre exemplu, în Paşcani, al doilea oraş ca dimensiune din judeţ, deşi sunt peste 20 de medici de familie în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, aceştia nu au început vaccinarea în cabinetele proprii. //
