Comunicat: Am ezitat dacă să scriu aceste rânduri, pentru că nu vreau să transform o decizie a Consiliului Local într-o dispută și cu atât mai puțin într-o frustrare personală. Respect decizia luată, chiar dacă nu sunt de acord cu ea.
Ceea ce m-a determinat însă să scriu sunt unele dintre acuzațiile, ironiile și judecățile apărute ulterior. Am citit că vreau să plec „în excursie pe banii pășcănenilor”, că banii ar trebui dați copiilor bolnavi, că dacă am bani trebuie să-mi plătesc singur „pasiunile” și chiar întrebarea ce am făcut eu vreodată pentru acest oraș.
Cred că, atunci când discuția ajunge aici, am nu doar dreptul, ci și obligația față de mine însumi de a spune câteva lucruri. Nu pentru a mă justifica și nici pentru a convinge pe cineva cu orice preț, ci pentru ca lucrurile să fie judecate pe ceea ce sunt în realitate, nu pe ironii, presupuneri sau informații incomplete.
Celor care au simțit nevoia să transforme acest subiect într-o discuție despre „banii orașului”, „o excursie pe banii altora” sau despre ce am făcut eu pentru Pașcani, le răspund o singură dată.
Un oraș nu înseamnă doar ajutoare sociale. O administrație are obligația să sprijine oamenii aflați în dificultate și nimeni nu contestă acest lucru. Dar un oraș care vrea să evolueze are nevoie, în egală măsură, de educație, cultură, sport, performanță, imagine și modele pentru generațiile care vin.
A pune un proiect sportiv în opoziție cu ajutorarea unui copil bolnav este o falsă problemă și, sincer, o comparație nedreaptă. Putem și trebuie să ajutăm oamenii care au nevoie, dar dacă singura noastră perspectivă asupra dezvoltării unui oraș rămâne acordarea de ajutoare, fără să investim și în educație, performanță și în oamenii care pot deveni repere, orașul nu va progresa.
Pentru cei care spun că „am bani” și, prin urmare, ar trebui să-mi plătesc singur pasiunea: cele șase expediții de până acum le-am făcut în principal din banii mei. Bani munciți ca medic stomatolog. Nu bani furați, nu bani făcuți din pix, nu bani câștigați la jocuri de noroc și nu bani primiți de la stat.
În spatele lor sunt ani de muncă, multe ore petrecute în cabinet, responsabilitate față de fiecare pacient, locuri de muncă create și taxe și impozite plătite. Medicina nu este o meserie în care banii vin ușor. În fiecare zi îți asumi răspunderea pentru sănătatea unui om și pentru fiecare decizie pe care o iei.
Faptul că un om a reușit profesional nu îl descalifică de la a propune un parteneriat comunității din care face parte. Și nici nu transformă automat orice proiect al său într-un moft pe care „să și-l plătească singur”.
Am văzut inclusiv întrebarea: „Ce a făcut doctorul Nica pentru orașul acesta?”
Nu mi-am făcut niciodată reclamă din ajutorul oferit altora și nici acum nu intenționez să prezint un inventar al faptelor mele. Dar, pentru cei care judecă fără să cunoască, de-a lungul anilor au existat sponsorizări și sprijin pentru elevi de la Miron Costin, Mihail Sadoveanu și Unirea, pentru copii instituționalizați și pentru oameni aflați în dificultate, inclusiv în perioada sărbătorilor.
Multe dintre aceste lucruri nu au fost făcute publice tocmai pentru că nu am considerat niciodată că ajutorul oferit unui om trebuie transformat în publicitate.
Iar dincolo de acestea, de foarte mulți ani muncesc și investesc în acest oraș. Clinica pe care am construit-o aici înseamnă locuri de muncă, activitate economică și taxe și impozite plătite an după an. Inclusiv din taxele și impozitele plătite de cei care muncesc și construiesc funcționează sistemul prin care sunt ajutați cei care au nevoie.
Poate că am muncit mai mult decât unii dintre cei care astăzi mă întreabă ce am făcut pentru Pașcani și poate că am contribuit financiar la acest oraș mai mult decât își imaginează. Așa că accept orice opinie despre proiectul meu, dar nu accept lecții despre cât am dat sau nu am dat acestui oraș de la oameni care nu cunosc aceste lucruri.
Și acum despre ceea ce unii numesc cu atâta ușurință „excursie”.
Mount Sidley nu este o vacanță în Antarctica. Este ultima etapă din Seven Volcanic Summits, proiectul de ascensiune a celor mai înalți vulcani de pe fiecare continent, după șase expediții pe care le-am încheiat deja. Dacă voi reuși, voi fi primul pășcănean care ajunge pe Mount Sidley și unul dintre foarte puținii români care au ajuns acolo pentru o asemenea performanță.
Vorbim despre o expediție într-unul dintre cele mai izolate și greu accesibile locuri ale planetei. În spatele câtorva fotografii pe care publicul le vede la final sunt luni de pregătire, antrenament, disciplină, frig, efort, risc, logistică și costuri foarte mari.
Pentru cei care vor să afle exact ce presupune proiectul, parcursul de până acum și obiectivul final, informațiile sunt disponibile pe eduardnica.ro.
Da, este și visul meu. Nu am negat niciodată asta. Dar un vis personal poate deveni și proiectul unei comunități atunci când performanța respectivă duce numele acelei comunități într-un loc în care foarte puțini oameni ajung.
Pentru mine, miza nu este doar ca Eduard Nica să ajungă pe Mount Sidley. Este posibilitatea ca acolo să ajungă și numele Pașcaniului, alături de România, într-un proiect sportiv internațional. Să putem spune că un om plecat dintr-un oraș mic din România a reușit, prin muncă și perseverență, să ducă la capăt un asemenea circuit.
Sunt român, sunt pășcănean și sunt european. Aceste lucruri nu se exclud. Sunt identitățile pe care le port cu mine oriunde ajung. Proiectul, cele șase etape deja încheiate și ceea ce urmează în Antarctica pot fi urmărite pe eduardnica.ro.
Mai există însă ceva ce consider chiar mai important decât imaginea.
Ca medic, cred că am responsabilitatea de a vorbi despre sănătate nu doar din spatele unui birou sau al unui cabinet. Mișcarea înseamnă sănătate. Disciplina înseamnă sănătate. Depășirea sedentarismului înseamnă sănătate.
Nu pot să le spun oamenilor să facă mișcare, să aibă grijă de corpul lor și să-și schimbe stilul de viață, iar eu să promovez contrariul. Prefer să încerc să demonstrez prin ceea ce fac că există și un alt mod de a trăi decât cu telecomanda în mână, privind de pe margine ceea ce fac alții.
Nu spun că eu trebuie să fiu considerat o valoare a acestui oraș. Asta o decid alții și, mai ales, timpul. Dar spun foarte clar că orice comunitate are nevoie de repere. Repere sportive, culturale, educaționale, profesionale. Repere de reușită, disciplină, responsabilitate și performanță.
Putem acorda oricâte ajutoare dorim – și trebuie să le acordăm celor care au cu adevărat nevoie –, dar dacă nu le arătăm copiilor și tinerilor și oameni care construiesc, muncesc, învață, fac sport, își asumă riscuri și încearcă să depășească niște limite, nu construim viitorul unui oraș.
O comunitate are nevoie atât de solidaritate, cât și de modele. Una nu o exclude pe cealaltă.
În ceea ce privește decizia Consiliului Local, o respect. După vot, i-am solicitat domnului primar ca proiectul să fie introdus încă o dată pe ordinea de zi. Ulterior, după ce am văzut în ce direcție merge discuția publică, am revenit asupra solicitării și am cerut să nu mai fie introdus.
Nu vreau ca expediția mea să devină motiv de dispută politică. Nu vreau ca numele meu să fie pus artificial în aceeași balanță cu un copil bolnav sau cu un om care are nevoie de ajutor. Și, mai ales, nu vreau sprijinul unui oraș dacă acest sprijin trebuie obținut prin scandal sau dacă orașul, prin reprezentanții săi, nu este convins că dorește să fie partenerul acestui proiect.
Nu stau în cei 30.000 de lei. Proiectul va merge mai departe și fără ei.
Dar spun la fel de deschis că am nevoie de sprijin. Nu îmi este rușine să o spun. Antarctica reprezintă o cu totul altă dimensiune financiară și logistică față de expedițiile anterioare, iar fiecare leu contează. Până acum am mers în principal pe cheltuiala mea. Acum am ajuns într-un punct în care proiectul este suficient de mare încât am ales să cer sprijinul celor care cred în el.
Cei care cred în acest proiect și doresc să îl susțină o pot face prin eduardnica.ro.
Nu consider că sponsorizează doar un om care vrea să urce un munte. Sponsorizează un proiect și, poate mai important, un mesaj: că prin muncă, disciplină, mișcare, perseverență și asumarea responsabilității poți ajunge mult mai departe decât ai crezut inițial că este posibil.
Iar celor foarte mulți care mi-au scris, care m-au susținut și care au înțeles diferența dintre o excursie și o performanță sportivă, le mulțumesc.
Antarctica rămâne obiectivul meu pentru ianuarie 2027. Cu sau fără finanțarea Consiliului Local, eu merg mai departe.
Dr. Eduard Nica