Câteva ore fără apă în Sodomeni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Din cauza unei defecțiuni la o conductă, suburbia Sodomeni a rămas fără apă, până pe la orele amiezii. Pentru detalii suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.

În vederea remedierii unei pierderi apărută la o conductă de 110 mm diametru, luni 24 octombrie 2016, până la ora estimată 15.00, furnizarea apei potabile este întreruptă către utilizatorii din cartierul Sodomeni.

„Starea precară a rețelelor de distribuție a apei din Pașcani, cauzată de lipsa de investiții de câteva decenii, duce la evenimente de acest gen. Aceste probleme vor dispărea după ce ApaVital va implementa lucrările de investiții programate atât prin Programul Operațional Investiții Majore, finanțat cu fonduri externe, cât și prin investiții realizate din fonduri proprii. Echipa de intervenție depune eforturi pentru a limita perioada de întrerupere a apei potabile.” spun reprezentații operatorului de apă și canalizare Apa Vital.

Menționăm că săptămâna trecută, tot din cauza unei conducte vechi, apa a fost întreruptă câteva ore în zona Deal din Pașcani, dar și în suburbiile Boșteni și Sodomeni.

PULSUL ZILEI

Aerul condiționat rece este la fel de periculos precum canicula. La ce temperaturi trebuie setate aparatele

Aerul condiționat răcit excesiv reprezintă un pericol la fel de mare precum canicula, întrucât generează organismului un șoc termic, căruia persoanele cu afecțiuni cardiovasculare, vârstnicii și copiii nu i-ar putea face față. Canicula nu pune în pericol sănătatea doar prin...

Când se afișează notele la Evaluarea Națională 2026. Calendar complet al rezultatelor și cum se face admiterea la liceu

Evaluarea Națională 2026 reprezintă unul dintre cele mai importante momente din parcursul educațional al elevilor de clasa a VIII-a, deoarece rezultatele obținute influențează direct admiterea la liceu. După susținerea probelor scrise, mii de elevi și părinți așteaptă cu interes publicarea...

Impozitul în funcţie de valoarea proprietăţii, amânat. În unele cazuri s-ar fi dublat

Românii cu locuințe mai scumpe scapă, deocamdată, de impozitarea acestora la valoarea de piață. Reforma s-a blocat pentru că statul nu a reușit să adune toate datele necesare de la cadastru, notari și autoritățile locale. Impozitele se vor calcula...

Ce amendă primeşti pentru vorbit la telefon în trafic de la 1 iulie. Sancţiuni mai drastice

De la 1 iulie, plătim mai scump indisciplina în trafic. Punctul de amendă se majorează o dată cu creşterea salariului minim, iar abaterile ne lovesc mai tare în buzunar. Vitezomanii ar face bine să apese mai cu milă acceleraţia: amenzile...

Expertiză, doar de la suprafață, a conductei de aducțiune a apei

Expertiză, doar de la suprafață, a conductei de aducțiue a apei Administrația locală din Pașcani caută specialiști pentru expertizarea conductei de aducțiune a apei. Procedura de achiziție directă s fost începută pe 25 iunie a.c/ și a fost deja înregistrată...

Pașcaniul cu două cișmele. Urmează încă două

După câțiva ani de insistențe, Primăria Pașcani a montat două cișmele cu apă potabilă, una în fața Casei de Cultură și alta pe esplanadă, în apropierea fântânilor arteziene. Lucrările au fost executate de muncitorii Primăriei.  Întrebat de ce această problemă...

Transport gratuit pentru elevi și în vacanța de vară

Vești bune pentru elevii pășcănenii. Pot circula gratuit cu autobuzele transportului public local și în perioada vacanței de vară. Mai exact, acești pot să își prelungească abonamentele și pentru lunile iulie și august.  Anunțul a fost făcut de reprezentanții administrației...

Priveghere de noapte la catedrala din Pașcani vineri spre sâmbătă, 26 iunie

Pășcănenii dar și cetățenii din împrejurimi sunt așteptați în seara de vineri spre sâmbătă, 26 -27 iunie, 2026, la o prriveghere de noapte la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiul Pașcani. "Vă așteptăm, începând cu ora 22:00, la Privegherea...

Bărbat găsit decedat pe malul unui pârâu, după ce plecase la pescuit

Un bărbat din municipiul Pașcani a fost găsit fără viață, după ce familia a anunțat dispariția acestuia la numărul unic de urgență 112. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, sesizarea a fost făcută în cursul zilei de 25 iunie de...

Proiectul privind scutirea minorilor de la plata taxei de salubritate a fost respins de Consiliul Local Târgu Frumos

Minorii din orașul Târgu Frumos nu vor fi scutiți de la plata taxei de salubritate. Proiectul de hotărâre dezbătut în ședința Consiliului Local de joi, 25 iunie, nu a obținut umărul necesar de voturi pentru a fi aprobat. Inițiativa i-a...
Paşcani
cer acoperit de nori
18.1 ° C
18.1 °
18.1 °
83%
1.1m/s
0%
S
30 °
D
34 °
lun
35 °
mar
34 °
mie
29 °

Niciun articol afișat