Câți bani a făcut statul român în primele 6 luni de la introducerea „taxei Temu”Citeşte întreaga ştire: Câți bani a făcut statul român în primele 6 luni de la introducerea „taxei Temu”

România a colectat peste 320.000.000 de lei în primele 6 luni ale anului 2026 din „taxa Temu”, aplicată coletelor extracomunitare, conform datelor ANAF obținute de G4Media.ro. Cele mai mari încasări au fost în martie, iar cele mai mici în iunie, în condițiile în care, de la 1 iulie, s-a adăugat și o taxă impusă de Uniunea Europeană.

Cât a încasat statul din taxa de 25 de lei aplicată coletelor Shein sau Temu Bugetul de stat a încasat aproape 321 de milioane de lei în primele șase luni ale acestui an din aplicarea taxei speciale pe coletele extracomunitare. Măsura, concepută în special pentru a viza comenzile efectuate pe marile platforme de e-commerce din China, precum Temu sau Shein, a înregistrat un vârf în primăvară, urmat de o scădere constantă a sumelor colectate.

Conform datelor oficiale transmise de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), vârful încasărilor a fost atins în luna martie, când la buget s-au adunat peste 62,6 milioane de lei. Din acel moment, trendul a devenit descendent. În luna iunie, sumele colectate au coborât la 43,5 milioane de lei, ceea ce reprezintă o scădere de aproximativ 30,6% față de martie. Ce este „taxa Temu” și la ce comenzi se aplică Măsura națională, intrată în vigoare la începutul anului, obligă firmele de curierat și de poștă să colecteze o taxă fixă de 25 de lei pentru fiecare colet livrat din afara spațiului comunitar. Prevederea se aplică pachetelor cu o valoare declarată sub 150 de euro pentru care TVA-ul este datorat în România, indiferent de țara UE prin care mărfurile intră fizic pe teritoriul european.

Continuarea pe Libertatea

PULSUL ZILEI

Adolescente din comuna Ciohorăni, date dispărute

Comunicat: LE-AȚI VĂZUT? La data de 15 octombrie a.c., polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au fost sesizați cu privire la faptul că APOSTOL IOANA, de 18 ani și APOSTOL DUMITRIȚA MIHAELA, de 14 ani au plecat de...

CJ Iași aprobă un centru pentru victimele violenței domestice. Investiție de peste 2,5 milioane de lei

Un nou centru pentru victimele violenței domestice ar urma să fie amenajat la Iași printr-o investiție de peste 2,5 milioane de lei. Proiectul a fost aprobat în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean. Consiliul Județean Iași a aprobat, în ultima...

Un nou eșec pentru asfaltarea unor străzi din Pașcani. Aviz negativ din cauza primarului?

Primăria Pașcani are din nou probleme cu documentațiile tehnice necesare pentru asfaltarea unor străzi în cartierul Aerodrom și suburbii. Este vorba despre studiile tehnice realizate de noii proiectanți contractați de administrația locală, după rezilierea altor două contracte, din aceleași...

România, pe primul loc în Uniunea Europeană la fake news și bullying online. Ce arată datele UE

Tinerii din România se confruntă mai des decât cei din alte state ale Uniunii Europene cu bullying online și informații false. Datele celui mai recent sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană plasează România pe primul loc în UE la...

FILIT ajunge și în acest an în școlile din Pașcani și Târgu Frumos. Cine sunt scriitorii care vor veni printre elevi

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT este un proiect ce reunește în România sute de profesioniști din domeniul cultural: scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti. Timp de 5...

O zi fără apa la Târgu Frumos

Comunicat: ApaVital desfășoară lucrări programate în vederea igienizării rezervorului de apă din orașul Târgu Frumos Pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă din orașul Tg. Frumos, de 5.000 mc capacitate, ApaVital va desfășura lucrări programate care vor necesita întreruperea temporară a...

Apă cu porția în comuna Tătăruși

În comuna Tătăruși, apa va fi restricționată până la sfârșitul acestei luni. Operatorul ApaVital a anunțat că, în perioada 19–31 octombrie a.c., programul de furnizare va fi redus la 11 ore, în intervalele 06:00–13:00 și 18:00–22:00. Operatorul a motivat...

PSD Pașcani: TREI PROIECTANȚI ȘI NICIUN AVIZ FAVORABIL pentru loturile 1 și 2 din Anghel Saligny. Cine răspunde pentru timpul pierdut?

Comunicat: Administrația liberală din Pașcani trebuie să explice public de ce, nici după apelarea la cel de-al treilea proiectant, nu s-a reușit obținerea avizului favorabil al Poliției Rutiere pentru loturile 1 și 2 ale proiectelor finanțate prin Programul Anghel...

Invitație la teatru: „Rampa teatrală” – 14 trupe pe scena Casei de Cultură Pașcani

Invitație la teatru pe scena Casei de Cultura din Pașcani. Evenimentule ste programat pe 23 octombrie a.c. „Dragi iubitori ai teatrului,Vineri, 23 octombrie 2026, începând cu ora 10.00, în Sala de Spectacole a Casei de Cultură, vă invităm să participați...

Regulamentul refacerii infrastructurii rutiere, ilegal

Regulamentul privind refacerea infrastructurii rutiere din Pașcani în urma intervențiilor pentru realizarea unor lucrări urmează să fie anulat pe motiv că este ilegal. Hotărârea a fost aprobată în ședința din 30 septembrie a.c., la inițiativa primarului Marius Pintilie, cu...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
10.9 °
10.9 °
89%
5.5m/s
100%
mar
17 °
mie
18 °
J
16 °
vin
13 °
S
12 °

Niciun articol afișat