CAZIER JUDICIAR PENTRU MINORI CU VÂRSTE CUPRINSE ÎNTRE 14 ȘI 18 ANI

CAZIER JUDICIAR PENTRU MINORI CU VÂRSTE CUPRINSE ÎNTRE 14 ȘI 18 ANI

Certificatul de cazier judiciar se poate obţine de către minorul cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, personal, fără a fi necesară prezenţa unui părinte/tutore la ghişeu, pentru depunerea cererii şi dobândirea acestuia.

În primele 9 luni ale acestui an, Inspectoratul de poliție Județean Iași a eliberat aproape  92.000 de certificate de cazier judiciar, o parte dintre acestea fiind eliberate minorilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani.

În perioada 1 ianuarie – 15 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Iași a eliberat  91.787 de certificate de cazier judiciar.

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar,orice persoană fizică cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minor 14-18 ani) sau deplină (peste 18 ani), poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar.

Cererea-tip trebuie însoțită de actul de identitate, aflat în termenul de valabilitate, precum și chitanța prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei.

Precizăm că, persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunilediplomatice sau oficiile consulare ale României.

De asemenea, la cererea motivată a persoanelor aflateîn străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverinţe în care consemnează rezultatele verificărilor.

Aceste adeverinţe au valoarea juridică a unuicertificat de cazier judiciar şi se utilizează exclusiv în străinătate.

Reamintim că, Poliţia Română operaţionalizează prevederile O.U.G. nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Noul act normativ aduce modificări majore cu scopul debirocratizării şi simplificării administrative în activitatea desfăşurată de structurile de cazier judiciar.

Astfel, începând cu 11 iulie a.c., pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei. De la aceeaşi dată, în vederea emiterii certificatelor de cazier judiciar, nu se mai reţin documente în original ori copii legalizate în ghişee, ci doar xerocopii cu menţionarea sintagmei „conform cu originalul” de către lucrătorii din ghişeu.

De asemenea, structurile de cazier judiciar acceptă copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail, asigurând condiţiile prevăzute de reglementările legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal. Adresa de e-mail a IPJ Iași pentru trimiterea unor astfel de documente este: [email protected].

S-a realizat actualizarea formularelor tip şi ainformaţiilor referitoare la obţinerea certificatului de cazier judiciar publicate pe pagina de http://www.politiaromana.ro/ro/utile/documente-eliberari-acte/cerere-certificat-cazier-judiciar/obtinerea-certificatului-de-cazier-judiciar-persoane-fizice-&page=1

Informaţii de background:

*                Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.

*                Pentru situaţiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverinţelor în termen de 10 zile de la data solicitării.

*                Documentele sunt valabile 6 luni de la data eliberării şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

PULSUL ZILEI

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...

„Consilierul păcănele” insistă, cu disperare, pentru redeschiderea sălilor de noroc la Pașcani

Încă o încercare eșuată în legislativul pășcănean de anulare a hotărârii prin care au fost interzise păcănelele în municipiu. Consilierul liberal Alexandru Nemțanu a încercat cu disperare să-și convingă colegii consilieri să fie de acord cu această propunere. Cel...

Târgul localităților la Pașcani: tradiții, producători și spectacol, pe esplanadă

Esplanada municipiului Pașcani a fost, sâmbătă, 3 octombrie, locul de întâlnire pentru producători locali, meșteșugari, artiști și ansambluri folclorice, în cadrul unei noi ediții a Târgului Localităților. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea...

Șapte petiții pentru Comisia de Circulație

Comisia de Circulație a municipiului Pașcani se întrunește în ședință pe 7 octombrie a.c. Pe ordinea de zi sunt șapte petiții de la cetățeni care urmează să fie analizate și avizate. Prima dintre ele este semnată de zece cetățeni...

CSM Pașcani, pe ultimul loc. Are un nou portar

Echipa pășcăneană de fotbal CSM Pașcani a ajuns din nou în coada clasamentului. Meciul din etapa a șaptea a fost pierdut cu 5-0 săptămâna trecută, acasă la Aerostar Bacău. Antrenorul echipei, Răzvan Boroianu, spune că a fost o înfrângere...

Eky Sam, fără concurență la o lucrare în Tg Frumos: bază pentru autobuze electrice, stații și trotuare noi

Primăria Târgu Frumos a primit o singură ofertă la licitația pentru modernizarea infrastructurii de transport public și pietonale din oraș. Eky Sam, firmă din localitate, participă cu subcontractantul Loial Impex din Suceava. Contractul are o valoare estimată de 10,7...

Pelerinajul la Sfânta Parascheva 2026. Când începe și cât durează. Programul complet de la Iași

Pelerinajul de Sfânta Parascheva adună în fiecare an, la Iași, mii de credincioși veniți din toate colțurile țării. Și în 2026, perioada hramului vine cu un program special la Catedrala Mitropolitană, cu slujbe, procesiuni și momente importante pentru cei care...

Muniție de război găsită în pădurea Stroești. Aproape 70 de proiectile, bombe și alte elemente

ISU Iași: Mai multe elemente de muniție neexplodată, ridicate din pădurea Stroiești O plimbare prin pădure sau o zi de lucru în natură poate aduce descoperiri care ascund un pericol. Pentru ca oamenii să se întoarcă în siguranță acasă, la...

Pensionarii români care vor primi 500 de lei în plus la pensie în luna decembrie 2026

Pensionarii români cu venituri lunare de până la 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar oferit de stat conform Ordonanței de urgență nr. 23/2026. Sumele acordate variază între 300 și 500 de lei,...

5 octombrie, Ziua Mondială a Profesorilor. La mulți ani, dascălilor din întreaga lume!

În fiecare an, pe 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Profesorilor, o zi dedicată celor care au un rol esențial în educarea și formarea generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat de UNESCO, în colaborare cu Organizația Internațională a Muncii...
Paşcani
cer fragmentat
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
77%
1.8m/s
0%
mar
24 °
mie
25 °
J
23 °
vin
26 °
S
20 °

Niciun articol afișat