CCR: Profesorii pensionari pot primi şi salariu dacă se întorc la catedră

Judecătorii Curții Constituționale au decis că două articole din Legea Educației sunt neconstituționale. În aceste condiții, profesorii pensionari care se întorc la catedră pot primi și pensie, și salariu. Mii de profesori pensionari din învăţământul preuniversitar, dar și din cel universitar, şi-ar putea cere drepturile salariale încălcate prin două prevederi cuprinse în Legea Educației, scrie pesurse.ro.

Două prevederi din Legea Educaţiei care îi obliga pe dascăli să aleagă între cele două venituri, indiferent de cuantumul pensiei, a fost declarat neconstituţional. CCR spune că, în acest caz, a fost încălcat principiul egalităţii din sistemul de pensii publice. Legea spune că persoanele care se reangajează nu sunt obligate să renunţe la pensie, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte salariul mediu brut pe economie, adică 2260 de lei.

La solicitarea cadrelor didactice, Avocatul Poporului a transmis Curții Constituționale a României o sesizare, prin care ridica două excepții de neconstituționalitate cuprinse în Legea Educației nr. 1 din 5 ianuarie 2011, actualizată, aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014. În urma dezbaterilor, judecătorii CCR au decis marți că sunt neconstituționale cele două articole care îi obligă pe profesori să aleagă între veniturile din pensie şi cele obţinute din salariu. Este vorba despre dascălii care au depăşit vârsta de pensionare cu mai puţin de trei ani şi care au fost rechemaţi la catedră pentru a suplini lipsa acută de cadre didactice din sistem.

Calculele de la Ministerul Educaţiei se fac în general în funcţie de numărul de norme acoperite cu profesori titulari ieşiţi la pensie şi aici vorbim despre aproape 5400 de astfel de norme. Dacă ne gândim că o normă este împărţită uneori la 2-3 profesori, atunci putem spune că ar putea fi vorba despre aproape 6.000 de profesori pensionari încadraţi la plata cu ora. Acest calcul îi vizează numai pe cei din sistemul preuniversitar, la care li se pot adăuga și colegii din învățământul superior.

Judecătorii CCR spun că este neconstituţional ca Legea Educaţiei să impună profesorilor care au avut calitatea de titular să renunţe la pensie atunci când revin la catedră, indiferent de cuantumul pensiei, atât timp cât în legea pensiilor scrie că persoanele care îşi găsesc de lucru după ce au ieşit la pensie nu sunt obligaţi să renunţe la ea pe perioada în care lucrează în sectorul public.

Continuare pe DC News

PULSUL ZILEI

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă

Și municipiul Pașcani a început mai devreme ca de obicei ornarea străzilor pentru sărbătorile de iarnă. De câteva zile, muncitorii Primăriei pun pe stâlpii de iluminat public ornamentele cumpărate în anii anteriori.  S-a început cu zona Deal și urmează ca...

Primăriile caută soluții pentru facturi mai mici la electricitate. Parcurile fotovoltaice, o variantă

Tot mai multe comune din zona Pașcaniului și nu numai își construiesc parcuri fotovoltaice care sa asigure energie pentru iluminatul public si instituțiile din comuna. De exemplu, comuna Miroslovesti va racorda in perioada urmataoare un parc cu o capacitate...

Adolescent de 15 ani, bătut pe esplanada din Pașcani. Și fratele lui ar fi fost atacat – FOTO

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, elev la Liceul Tehnologic Mihai Busuioc, a ajuns la spital după ce a fost bătut de un grup de tineri, miercuri, 21 octombrie, pe esplanada din Pașcani. Băiatul era împreună cu fratele...

Liceenii din Pașcani, în dialog cu scriitori invitați la FILIT – VIDEO

Festivalul Internațional de Literatura și Traducere Iași a ajuns printre liceenii din Pașcani.Elevii de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și Liceul Teoretic „Miron Costin” au avut ocazia să se întâlnească cu scriitori contemporani, în cadrul proiectului „Scriitori printre liceeni”. La...

Interviuri cu ușile închise pentru noii membri ai CA-ului de la CLP Ecoserv

Ultima etapa din procedura de selecție a noilor membri ai Consiliului de Adminsitratie de e la societatea locală de transport in comun si salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani a avut loc in cursul zilei de joi 22 octombrie...

Elevii intră în vacanță timp de o săptămână. Revin în băncile școlii pe 2 noiembrie

La finalizarea cursurilor școlare vineri, 23 octombrie, elevii intră în vacanță, potrivit calendarului pentru anul școlar 2026-2027. După o săptămână liberă, elevii trebuie să revină la școală luni, 2 noiembrie 2026. Vacanța școlară de la finalul lunii octombrie se încheie...

Senatul a adoptat scutirea de impozit pentru premiile din competiții și concursuri

Proiectul a fost adoptat cu 60 de voturi pentru, unul împotrivă și 31 de abțineri. Modificarea completează articolul 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și va intra în vigoare doar după ce va fi aprobată și de...

Cum recunoști pâinea de calitate. Un ghid simplu pentru alegerea corectă și sănătoasă

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pâinii, Asociația Spaniolă a Consumatorilor a lansat un ghid practic destinat să îi ajute pe cetățeni să identifice o pâine de calitate și să facă alegeri informate în magazin. Documentul demontează mituri comune, cum...

Licitație pentru SF-ul șoselei de centură a Hârlăului

Vești bune pentru locuitorii din zona Hârlău. Studiul de fezabilitate pentru varianta de ocolire a orașului a fost scos la licitație de A.D.I Infrastructură din care face parte si Consiliul Județean Iași. Anunțul a fost făcut chiar de președintele...

BIT TV LIVE – FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI – VIDEO

BIT TV LIVE - FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI - VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=DotmbWBHvFg
Paşcani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
13.9 °
91%
3.1m/s
100%
vin
13 °
S
15 °
D
15 °
lun
15 °
mar
5 °

Niciun articol afișat