CCR se pronunţă pe proiectul de lege care modifică Statutul funcţionarilor publici

CCR urmează să se pronunţe, marţi, pe constituţionalitatea proiectului de lege pentru modificarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în care unul dintre amendamente vizează reglementarea acordării, pentru personalul ANFP, inclusiv demnitarii, a unui spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%.

Guvernul a sesizat, pe 11 iulie, Curtea Constituţională a României cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Legii 188/1999, adoptat de Parlament în 22 iunie. Guvernul a cerut CCR exercitarea controlului de constituţionalitate asupra amendamentelor aduse acestei legi, adoptate în plenul Camerei Deputaţilor în calitate de cameră decizională, având mai multe obiecţii.

‘Unul dintre amendamentele adoptate la acest proiect de lege vizează reglementarea acordării, pentru personalul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, inclusiv demnitarii, a unui spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat salariului de bază lunar, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază’, arăta Guvernul. Referitor la aceste prevederi, Executivul consideră că, începând cu anul 2011, salarizarea personalului din sectorul bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi prin legile de salarizare elaborate în baza prevederilor acestei legi.
‘Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din lege, drepturile salariale ale personalului bugetar sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Nici Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici legea anuală de salarizare nu reglementează posibilitatea acordării sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru personalul ANFP, constituind, aşadar, un drept salarial nou’, spune Guvernul.

Acordarea unui astfel de spor de risc ar avea, după calculele Executivului, un impact bugetar de circa 1,89 milioane de lei în plus faţă de cheltuielile de personal aprobate în bugetul instituţiei pentru anul 2016.

‘Introducerea unei astfel de reglementări are şi o componentă discriminatorie faţă de personalul celorlalte instituţii şi autorităţi publice şi poate crea premisele unor solicitări similare din partea acestora, precum şi acţiuni în instanţă din partea funcţionarilor publici, pentru acordarea acestui spor. În acest sens, potrivit calculelor Executivului, acordarea unui astfel de spor pentru întreg personalul încadrat în funcţii publice ar genera un impact bugetar suplimentar de 3,4 miliarde de lei, anual’, mai afirmă Executivul.
Continuarea pe dcnews

PULSUL ZILEI

Deputatul Maricel Popa: P𝐍𝐋, 𝐔𝐒𝐑 ș𝐢 𝐩𝐫𝐞ț𝐮𝐥 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢: 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐫ă𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞?

𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐞𝐟𝐭𝐢𝐧ă, 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐞 ș𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐥𝐮𝐚𝐭𝐞 î𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫! Prețul ridicat al energiei afectează direct nivelul de trai al românilor, competitivitatea companiilor și dezvoltarea economiei naționale. Din păcate, România plătește astăzi...

Omagiu pentru cei peste 600 de soldați îngropați în cimitirul eroilor din Maxut, comuna Deleni – VIDEO

Peste 600 de soldați ai Regimentului 48 Infanterie Buzău, răpuși de epidemia de tifos în timpul Primului Război Mondial, au fost comemorați joi, 8 octombrie, în cimitirul militar din Maxut, comuna Deleni. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților...

Toamna, sărbătorită prin cântec și dans la Grădinița Nr. 3 din Pașcani

Curtea Școlii nr 2  din Fântânele, acolo unde a fost relocată Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Pașcani s-a umplut de culoare și voie bună, vineri 9 octombrie. Cadrele didactice au pregătit un decor cu anotimpul cel bogat, ...

Scandal la PSD Pașcani între pesediștii „liberali” si pesedinștii „auriști”

PSD Pașcani se face țăndări, pe zi ce trece! După excluderea lui Sorin Olariu din partid și legislativul local, conducerea organizației a luat decizia de a înlocui doi colegi de partid în Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM...

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...
Paşcani
ploaie ușoară
23.1 ° C
23.1 °
23.1 °
50%
4.7m/s
20%
vin
22 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
11 °

Niciun articol afișat