Ce este consumerismul sau fericirea ancorată în „mai mult este mai bun”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Într-o oarecare măsură, fiecare dintre noi știe că dependența de shopping, obsesia pentru nou și mai mult este o afecțiune de care suferim cu toții. Conștientizarea fenomenului este însă departe de a fi o soluție.

Încă de prin anii `20 – `30 în SUA, oamenii au dezvoltat o obsesie pentru achiziții necontrolate, pentru credite la bancă în speranța amplificării nivelului de fericire desprins dintr-un frigider nou, un televizor, o mașină și, de ce nu, o casă.

Între timp, obiceiurile noastre din acest domeniu s-au mai schimbat, dar asta nu înseamnă că nu suntem la fel de vulnerabili la nou. Dacă îți aduci aminte de coada la noile iPhone-uri, pe vremea când oamenii mai stăteau la coadă, aceea era o consecință a consumerismului. Era rezultatul aproape absurd al fluxului de gânduri că un produs devine brusc inutil când se lansează o nou generație a aceluiași gadget.

Consumerismul este fascinant din mai multe puncte de vedere. Reprezintă cea mai palpabilă întruchipare a faptului că fuga noastră după fericire poate fi exploatată de către marile corporații, i se poate asocia o valoare financiară. În același timp, din momentul în care ai devenit o victimă, este interesant modul în care poți ajunge să te minți singur.

Este improbabil să nu fii un adept acestui trend global. Singura variabilă este forma pe care o ia în cazul tău particular. Când respingi o formă de consumerism, aproape inevitabil, îmbrățișezi alta și începi să te uiți de sus la „echipa adversă”. Unii vor o casă mai mare, o curte și două mașini. Alții ar plăti oricând pentru experiențe „unice”, indiferent dacă este vorba de o călătorie în celălalt capăt al lumii, o cină la un restaurant cu trei stele Michellin sau scufundări în Maldive. Tot despre consumerism discutăm.

Continuarea pe Playtech

PULSUL ZILEI

Încep înscrierile la liceu 2026. Cum arată fișa de opțiuni, cum se completează și ce greșeli trebuie evitate

Absolvenții clasei a VIII-a intră, în perioada 13-20 iulie, în etapa decisivă a admiterii la liceu 2026, când trebuie să completeze fișele cu opțiunile pentru repartizarea computerizată. Ordinea în care sunt trecute liceele și specializările poate influența rezultatul, motiv...

Camere obligatorii pentru monitorizarea șoferilor în toate mașinile noi. O nouă regulă adoptată la nivelul Uniunii Europene

Începând de vineri, toate autoturismele noi vândute în Uniunea Europeană trebuie să fie echipate cu un sistem care monitorizează atenția șoferului și îl avertizează atunci când este distras de la condus. Regulamentul european stabilește ce date pot fi colectate...

Argentina și Anglia, ultimele semifinaliste ale Cupei Mondiale. Duel de gală pentru un loc în finală

Tabloul semifinalelor Cupei Mondiale 2026 este complet. Argentina și Anglia și-au câștigat meciurile din sferturile de finală după prelungiri și se vor înfrunta miercuri, 15 iulie, într-o confruntare de cinci stele pentru un loc în marea finală. ampioana mondială en-titre,...

Senatorul Lucian Rusu: Autostrada A8 înaintează etapă cu etapă!

În infrastructură, fiecare contract semnat contează. Dar la fel de importante sunt și contractele care se asigură că lucrările vor fi realizate la cele mai înalte standarde. Astăzi, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru supervizarea proiectării și...

Noi criterii de clasificare pentru hoteluri și pensiuni, alături de mai multe măsuri de protecție pentru turiști

Criteriile de clasificare pentru hotelurile și pensiunile din România au fost revizuite, iar modificările au fost publicate în Monitorul Oficial, miercuri, 8 iulie. Modificarea legislativă include și măsuri noi de protecție pentru turiști. Hotelurile și pensiunile au parte de criterii...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 14 iulie de la ora 14.00. pe ordinea de zi au fost înscrise patru proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei...

Primarul Pașcaniului pleacă în concediu

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată, timp de șase zile, în perioada 16–23 iulie a.c. Atribuțiile vor fi preluate în această perioadă de viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Este posibil ca în...

Ce obligații au proprietarii de la blocuri

Informare privind obligațiile proprietarilor din condominii referitoare la întreținerea proprietăților individuale și a părţilor comune.Primăria Municipiul Paşcani informează proprietarii din condominii cu privire la obligația legală de a menține în stare corespunzătoare elementele construcției aflate atât în proprietate individuală,...

Deputatul Sorin Năcuță: PNL își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe!

Partidul Naţional Liberal își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe. Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal în anul 2025 și a primit o...

Invitație la „Bâlciul de Sfântul Ilie” de la Lespezi

Comuna Lespezi vă invită la distracție. Bâlciul de Sfântul Ilie va avea loc în perioada 19-20 iulie 2026, iar organizatorii anunță un program artistic extins, cu artiști de muzică populară și ușoară, spectacole și activități dedicate publicului larg. Capul de...
Paşcani
cer fragmentat
14.6 ° C
14.6 °
14.6 °
93%
2.2m/s
100%
lun
26 °
mar
26 °
mie
27 °
J
26 °
vin
20 °

Niciun articol afișat