Ce faci când curge apa în casă. Povestea incredibilă a unui păşcănean

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ce poţi să faci, la cine apelezi dacă îţi curge apă în casă? Deşi pare o problemĂ banală pentru unii păşcăneni este de nerezolvat. Este şi cazul lui Dumitru Pascu de la blocul M1 din zona Deal. Bărbatul povesteşte că de trei ani de zile, o conducta de apă care trece prin bucătărie este spartă. Apa se prelinge pe pereţi iar gospodarul nostru stă cu găleţile în mijlocul casei. De supărare, nici nu a vrut să mai achite apă consumată, de câţiva ani de zile, iar acum nu are contract de furnizare. El susţine că de-a lungul vremii a cerut ajutorul instalatorilor de la Prest Serv Apă dar nimeni nu a venit să îi rezolve problema. Apoi a mers, de mai multe ori, în audiențe la Primărie dar nici acolo nu a găsit ințelegere.

PROBLEME FAMILIE CU APA

Până la urmă a venit o echipa de la RAGCL care a constatat că nu sunt pierderi de apă ci este vorba de un condens. Nemulţumit de răspuns, la început de an, bărbatul şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus la Apa Vital. Nici societatea ieşeană nu i-a rezolvat problema pentru că nu presteaza astfel de servicii. Mai mult, noul operator i-a pus în vedere să îşi achite datoriile la apă.

Dacă este vorba despre casa sau apartamentul dumeavoastră, în astfel de cazuri trebuie să va rezolvaţi singuri problemele, apelând la un meşter sau o societate care prestează astfel de servicii.

Dacă problemele sunt pe casa scării acestea sunt de competenţa tuturor locatarilor sau a asociaţiei de proprietari,  acolo unde este.

La Paşcani astfel de servicii sunt prestate de RAGCL sau de societăţi comerciale de profil, dar contra-cost. Muncitorii de la regia de termoficare intervin, atât pe reţelele de încălzire cât şi pe cele de apă şi canalizare, dacă sunt solicitaţi.

Apa Vital nu prestează astfel de servicii, în nici o localitate din judeţ, decât pe domeniul public, până la intrarea în bloc.

Menţionăm că pentru intervenţiile pe reţele din bloc trebuie închisă apa din căminul de la intrare. Operatorul ieşean spune că în astfel de situaţii nu trebuie obţinută nici o aprobare ci locatarii trebuie sa fie informaţi că se întrerupe apa pentru executarea unor lucrări. De regulă, cheile de acces la cămin se află la reprezentantul de scară sau la unul dintre locatari, nu la prestatorii de servicii.

tarife servicii ragcl

PULSUL ZILEI

Când intră pensia pe card în luna august și în ce zile este adusă acasă de poștași? Plățile coincid cu sărbătoarea de Sfânta Maria...

Pensionarii nu trebuie să se aștepte la modificări ale calendarului de plată luna viitoare, chiar dacă pe 15 august este sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare), zi liberă legală. Această zi cade într-o zi de sâmbătă, prin urmare,...

Accident feroviar mortal în comuna Mircești

ISU Iasi: În data de 25 iulie 2026, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat un accident feroviar produs pe...

Discursul unei absolvente a UMF Iași, viral. „Asta nu este Medicină”. Reacția rectorului

O absolventă a UMF Iași, Claudia Ciobanu, reprezentanta absolvenţilor de la specializarea Asistenţă Medicală Generală, a transmis, miercuri, un mesaj critic în discursul său rostit la ceremonia de absolvire a promoţiei 2026.Ea a reclamat lipsuri în pregătirea practică, cursuri...

Rezistența la antibiotice, pericol tot mai mare pentru copii. Decesele s-ar putea dubla până în 2050

Ca şi când nu era suficient că avem o situaţie atât de complicată în sistemul sanitar, studiile făcute în ultima perioadă ne mai presară puţină sare pe rană: antibioticele nu vor mai face faţă infecţiilor, arată acestea. Cei mai...

Motorina, la un pas de 10 lei pe litru. Cât s-au scumpit carburanții față de luna trecută

Când am crezut că am scăpat, un nou val de scumpiri la pompă ne loveşte bugetul. Motorina se apropie din nou, la doar câţiva bani, de pragul de 10 lei pe litru.La o stație de alimentare din Capitală, motorina...

Material o ducem mai bine decât oricând. De ce ne simțim tot mai rău? Paradoxul lumii moderne: „Ne comparăm cu ceilalți într-o manieră care...

Trăim mai mult, avem acces la medicină performantă, hrană din abundență și tehnologie care ne ușurează viața. Cu toate acestea, tot mai mulți oameni spun că sunt anxioși, singuri și nemulțumiți. Cum se explică acest paradox? Psihologul Cristian Grigore,...

Șoferii care nu își plătesc amenzile în 90 de zile riscă suspendarea permisului. Noile reguli intră în vigoare din august

Șoferii care nu își achită amenzile rutiere în termen de 90 de zile riscă suspendarea dreptului de a conduce, potrivit unui nou mecanism care intră în vigoare peste o lună. Durata suspendării va fi calculată în funcție de suma...

Cartelele pentru gunoi vor fi distribuite acasă. Amenzi duble pentru încălcarea regulilor 

Dacă locuiți la bloc în municipiul Pașcani și nu ați obținut încă cartelă de acces la insula ecologică din cartier, administrația locală vă vine în ajutor. Săptămâna viitoare funcționării Primăriei ar urma să ajungă acasă al dumneavoastră pentru a...

Comercianții de lângă Piața Vale vor fi evacuați

Măsuri radicale în piața Vale anunțate de primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie.  Edilul i-a înștiințat pe consilieri că urmează să îi evacueze pe comercianții din parcarea de lângă piața agroalimentară din zona Vale. Este vorba de cei care au contractele...

Linii de gardă suplimentare la Spitalul Municipal de Urgența Pașcani

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani va avea două noi linii de gardă. Una la Anestezie și Terapie Intensivă și alta la Medicină Internă. Este vorba de gărzi suplimentare, de la domiciliu, care vor fi asigurate de doi medici specialiști....
Paşcani
câțiva nori
26.9 ° C
26.9 °
26.9 °
42%
2.6m/s
0%
D
30 °
lun
34 °
mar
25 °
mie
28 °
J
30 °

Niciun articol afișat