Ce posturi sunt scoase la concurs la stat în instituţiile din judeţ

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cele mai multe sunt la primării.
Mai multe unităţi administrativ-teritoriale din judeţ au lansat, în ultima săptămână, concursuri pentru recrutarea de personal.

Cele mai multe posturi sunt disponibile la primăriile din Butea (trei muncitori, un şef al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţe şi un consilier) şi Hârlău (un inspector asistent, doi muncitori, un inspector şi un referent). Municipalitatea ieşeană vrea să angajeze trei consilieri în cadrul Direcţiei Fond Locativ, în timp ce la Paşcani au fost lansate concursuri pentru ocuparea a două posturi de auditor. Alte primării care caută personal sunt din Popeşti (un bibliotecar), Oţeleni (un inspector şi un consilier), Lungani (un paznic), Belceşti (doi muncitori şi un consilier juridic), Scobinţi (un secretar comunal), Ciorteşti (un secretar comunal), Româneşti (un tehnician cadastru fond funciar) şi Todireşti (un secretar comunal).

În alte domenii, în ultima săptămână, au fost anunţate doar trei concursuri.
Astfel, în sistemul de sănătate, Maternitatea „Cuza Vodă“ caută să recruteze trei asistenţi medicali şi un infirmier debutant.

În sistemul de învăţământ a fost lansat un singur concurs, respectiv de angajare a unui îngrijitor la Liceul Special „Moldova“ din Târgu Frumos.

Detalii complete despre fiecare job în parte pot fi consultate pe portalul guvernamental de resort, care poate fi accesat la adresa online posturi.gov.ro.

Cele mai multe dintre concursurile menţionate mai sus au ca dată de desfăşurare a probelor începutul lunii octombrie.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

„Zootropolis 2” ultimul film în aer liber din acest sezon, la Pașcani

ULTIMA PROIECȚIE DE FILM ÎN AER LIBER DIN ACEST SEZON! 🌟 Primăria Municipiului Pașcani vă invită vineri, 21 august 2026, de la ora 20:30, în piațeta din fața Primăriei, la ultima proiecție de film în aer liber din această vară. 📽️...

Siguranță pe șosele: marcajele rutiere care luminează singure pe timpul nopții

O inovație spectaculoasă promite să reducă drastic accidentele rutiere nocturne pe drumurile neiluminate. În mai multe regiuni din Europa au fost inaugurate primele tronsoane de șosea marcate cu o vopsea fotoluminescentă de nouă generație. Substanța ecologică conține pigmenți speciali care...

Cum ajunge ANAF să verifice averea unei persoane. Ce caută inspectorii în conturi, tranzacții și veniturile din străinătate

O casă, o maşină, bani depuşi în cont sau capitalul unei firme nu sunt, în sine, motive pentru stabilirea unor obligaţii fiscale. Problema apare atunci când bunurile şi operaţiunile financiare nu pot fi puse în legătură cu veniturile declarate...

ANUNT MEDIU

SC SANEL SRL – cu sediul în loc. Rupea, județul Brașov, intenționează să solicite, de la A.B.A Siret-SHI Pascani, aviz de gospodarire a apelor pentru investiția ,,Modernizare LEA 110 kV Vatra-Ruginoasa, asigurarea gabaritului pentru stâlpii nr. 24 și 25,...

Programul Baterii pentru fotovoltaice 2026. Statul oferă până la 15.000 de lei pentru fiecare prosumator

Ministerul Mediului a lansat, marți, 18 august 2026, în consultare publică, un proiect de ghid destinat finanțării bateriilor pentru sistemele fotovoltaice. Cu un buget de 400 de milioane de lei, acest program vizează sprijinirea persoanelor fizice care dețin statutul...

Cât timp trebuie păstrate taloanele de pensie. Documentele pe care românii nu ar trebui să le arunce: Situațiile în care pot fi cerute

Talonul de pensie este transmis lunar beneficiarilor și cuprinde informații despre venitul plătit, eventualele rețineri și celelalte drepturi acordate prin casa teritorială. Deși legislația nu stabilește pentru pensionari obligația de a arhiva pe termen nelimitat toate exemplarele primite, documentul...

Programul „Școala după școală” 2026-2027. Când este estimat să înceapă și ce activități pot fi organizate pentru elevi

Programul „Școala după școală” le oferă elevilor posibilitatea de a rămâne într-un mediu supravegheat înainte sau după cursuri, unde pot primi ajutor la teme și pot participa la activități educative, remediale ori recreative. Serviciul nu este însă disponibil automat...

Crin Antonescu dezvăluie mecanismul de manipulare din tabăra USR: „Propaganda bolojenistă este eficientă, își țin electoratul captiv cu sperietoarea PSD”

Crin Antonescu a lansat marți, 18 august, o analiză critică asupra modului în care partenerii din cabinetul interimar reușesc să controleze masele, afirmând că electoratul educat din mediul urban este menținut într-o stare de captivitate ideologică prin tehnici de...

Telefonul din buzunar poate simți un cutremur înaintea ta. Google a transformat miliarde de Android-uri într-o rețea de avertizare

Un telefon Android obișnuit poate face mai mult decât să primească o alertă de cutremur. Poate contribui chiar la detectarea seismului. Google a folosit senzorii de mișcare din peste două miliarde de smartphone-uri pentru a construi o rețea...

Elevii, părinții și cadrele didactice nu trebuie să cheltuiască nimic pentru participarea la competiții școlare – clarificare într-un proiect 

„Participarea elevilor și a cadrelor didactice la competițiile școlare nu presupune nicio contribuție financiară din partea acestora sau a părinților/aparținătorilor legali ai elevilor și nu este condiționată de achiziții de obiecte, materiale didactice, foi de concurs, reviste, cărți, manuale...
Paşcani
cer acoperit de nori
22.6 ° C
22.6 °
22.6 °
42%
2.4m/s
0%
mie
27 °
J
37 °
vin
40 °
S
40 °
D
30 °

Niciun articol afișat