Ce proiecte propune PSD-ul pentru a vota bugetul Pașcaniului

Solicitări importante din partea social-democraților din legislativul pășcănean pentru completarea listei de investiții și a proiectului de buget pentru anul 2024. Fostul primar, consilierul PSD, Dumitru Pantazi, a precizat că va înainta o listă cu mai multe cereri, primarului municipiului Pașcani.

El a spus că administrația locală trebuie să includă pe lista priorităților realizarea unor studii și proiecte pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, dar și de gaz metan, în suburbii, pe străzile unde nu au fost făcute și nu sunt programate investiții prin proiectul derulat de APAVITAL.

De asemenea, fostul edil a spus că pe aceeași listă de priorități trebuie incluse realizarea studiilor și proiectelor pentru asfaltarea mai multor străzi din suburbii, precum și pentru consolidarea podului de peste calea ferată – pasajul Peștișorul. Precizările au fost făcute în cadrul emisiunii Pulsul Zilei.

În același context, Dumitru Pantazi, a criticat actuala administrație locală pentru modul cum a gestionat banii publici pe parcursul anului trecut. El a spus că municipalitatea a avut suficienți bani, dar nu au fost făcute investițiile programate și au fost atrase doar o parte din   sumele prognozate din fonduri europene. Pantazi spune că aceste probleme au apărut din lipsa de implicare și lipsa de experiență a conducerii actualei administrații.

Întrebat dacă consilierii PSD vor vota proiectul de buget pentru anul 2024 propus de primarul, Marius Pintilie, Dumitru Pantazi a spus că o astfel de decizie urmează să fie luată după o discuție cu ceilalți colegi.

Menționăm că la Pașcani este programată o dezbatere publică cu cetățenii pe marginea proiectului de buget și a listei de investiții pe 26 ianuarie, începând cu ora 11. Documentele sunt disponibile pe site-ul instituției, iar cei care au propuneri le pot trimite pe adresa de mail a primăriei.

PULSUL ZILEI

Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni

Sistemul sanitar românesc se află la un pas de un blocaj critic, iar timpul rămas pentru evitarea unei crize majore se măsoară în săptămâni. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a lansat un avertisment ferm, arătând că, în lipsa...

Sfânta Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie. Cine a fost ocrotitoarea Moldovei și cum au ajuns moaștele ei la Iași

În fiecare an, la mijlocul lunii octombrie, Iașiul devine unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru credincioșii ortodocși din România. Mii de oameni pornesc la drum pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Moaștele...

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...

Elevii de la Liceul Nicolae Iorga Pașcani au învățat de la pompieri cum să reacționeze în caz de urgență – FOTO

Cum reacționezi dacă izbucnește un incendiu în școală sau dacă are loc un cutremur? Elevii Liceului „Nicolae Iorga” din Pașcani au aflat răspunsurile direct de la pompieri, care au venit marți, 13 octombrie, în mijlocul lor, cu demonstrații practice...

Clarificări privind calitatea aerului la Târgu Frumos 

Clarificări privind calitatea aerului din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a solicitat Gărzii de mediu o verificare la fata locului în urma unor sesizări din partea cetățenilor. Oamenii sunt nemulțumiți de mirosul din aer după ce unele ferme de...

Primăria Pașcani primește dosare pentru ajutorul de încălzire 

Primăria Pașcani a început să primească dosarele pentru ajutorul de încălzire. În primele două zile din această săptămâna au fost depuse deja aproape 30 de dosare. Potrivit unor surse neoficiale, dosarele se pot depune în intervalul orar 9-12.  Pot beneficia de...

Apa și canalizarea, mai scumpe cu doi lei

Sfârșitul de an aduce majorări de prețuri la apă și canalizare în județul Iași. Operatorul ApaVital se pregătește să crească tariful de la 23,5 lei/mc de apă, cât este în momentul de față, la aproape 26 de lei. Mai...

Cine îi va evalua pe candidații la șefia școlilor din Pașcani. Lista consilierilor locali din comisiile de interviu

A început concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Pașcani. Marți, 13 octombrie, candidații au susținut prima probă, cea de evaluare a competențelor, iar următoarele etape vor testa cunoștințele de management și legislație școlară,...

Festivalul „Toamna de Aur” la Târgu Frumos, într-o altă înfățișare, pe 18 octombrie

Festivalul "Toamna de Aur" la Târgu Frumos va avea o altă înfățișare. Evenimentul este programat duminică, 18 octombrie, de la ora 15:00. "Toamna aceasta se numără pasiunile! ⚽🕺🏽💃🏽🩰🎼🎙️🩺😺👷🏽 Anul acesta,🍂 FESTIVALUL „TOAMNA DE AUR”🍂 vine cu o nouă înfățișare! Ajuns...

Noul cimitir, închis cu lacătul. Nimeni nu se grăbește să îl deschidă! Unde sunt îngropați morții?

Noul cimitir al municipiului Pașcani este cu lacătul pe poartă. Deși lucrările de amenajare au fost finalizate complet de câteva luni de zile, clădirea administrativă și locurile de veci nu pot fi folosite deoarece nu a fost făcută recepția....
Paşcani
cer acoperit de nori
8 ° C
8 °
8 °
83%
4.5m/s
0%
mie
14 °
J
15 °
vin
12 °
S
9 °
D
11 °

Niciun articol afișat