back to top
vineri, februarie 13, 2026
5 C
Paşcani

Ce reguli trebuie să respecte românii în noaptea de Înviere

Sfântul Sinod a făcut, marţi, o serie de recomandări pentru organizarea slujbelor de Florii şi de Paşte, aprobate de Patriarhul Daniel.

Astfel, se cere respectarea tuturor normelor sanitare, distanţare, calcularea numărului maxim de persoane care pot intra în biserică şi cât mai mulţi voluntari care să se asigure că toate aceste lucruri vor fi respectate, potrivit basilica.ro.

De asemenea, se recomandă organizarea mai multor locuri pentru distribuirea Sfintelor Paşti, dar şi adaptarea programului slujbelor în Săptămâna Mare în localităţile unde circulaţia după ora 20.00 este interzisă, din cauza incidenţei mari.

Procesiunile de Florii se recomandă să fie ţinute cu o zi înainte, acolo unde este obiceiul, de către fiecare biserică doar cu credincioşii din parohie.

Sfântul Sinod a aprobat, marţi, o serie de îndrumări privind slujbele care vor fi săvârşite în perioada dintre sâmbăta Floriilor şi sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021), în condiţiile stării de alertă.

Îndrumările, transmise tuturor preoţilor, au fost aprobate de către Patriarhul Daniel.

Prezentăm integral recomandările transmise de Patriarhia Română:

Sfintele slujbe vor fi săvârşite potrivit prevederilor liturgice şi tipiconale specifice perioadei, cu respectarea actelor normative privind starea de alertă pe teritoriul României.

Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, dintre care amintim: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcaşul de cult; purtarea obligatorie a măştii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura şi nasul; asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane, în interior, şi 1,5 m între persoane, în exterior.

Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulţi voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a sfintelor slujbe şi a activităţilor specifice perioadei prepascale şi pascale.

Preoţii vor aduce, din timp, la cunoştinţa credincioşilor programul evenimentelor religioase şi prezentele recomandări, făcând apel la respectarea normelor igienico-sanitare.

Preoţii parohi, stareţii sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcaşul de cult şi în incinta acestuia, îngrijindu-se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioşii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanţarea fizică dintre persoane.

Pentru evitarea deplasărilor şi aglomerărilor, se recomandă credincioşilor să participe la sfintele slujbe săvârşite la unităţile de cult de care aparţin din punct de vedere teritorial (biserica parohială).

Întrucât „organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate” (art. 1 pct. 10-11 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), se recomandă ca, acolo unde există această tradiţie, procesiunile de Florii să fie organizate în ajunul sărbătorii de către fiecare unitate de cult, cu proprii credincioşi, prin înconjurarea lăcaşului de cult.

Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în Sâmbăta lui Lazăr, 24 aprilie 2021, după Vecernie, dacă se organizează procesiune în jurul lăcaşului de cult sau în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021.

Ramurile binecuvântate vor fi distribuite de către preoţi şi voluntari în exteriorul lăcaşului de cult, iar credincioşii vor fi îndemnaţi să aştepte pe locurile marcate până când vor primi ramurile.

Pe tot parcursul slujbei şi al procesiunii se va respecta distanţa fizică prevăzută de reglementările legale.

În săptămâna Sfintelor Pătimiri, sfintele slujbe (Sfânta Liturghie, slujbele Deniilor, Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei etc.) vor fi oficiate în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, potrivit rânduielilor liturgice şi tipiconale, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară.

Ţinând cont că circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00-5,00, iar în localităţile cu rată mare de incidenţă a cazurilor de persoane infectate circulaţia în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 20,00-5,00 (art. 2 alin. 1 pct. 2-4 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), sfintele slujbe săvârşite seara vor fi programate, după caz, într-un interval orar care să permită revenirea credincioşilor la casele lor, astfel încât să fie respectate prevederile legale în vigoare.

În Sfânta şi Marea Vineri, la momentul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf, voluntarii vor îndemna pe credincioşi să respecte distanţa fizică.

Dacă biserica nu are ieşiri laterale şi nu poate fi asigurat un flux de intrare-ieşire, clericii vor aştepta în curtea bisericii până când toţi credincioşii vor trece pe sub Sfântul Epitaf, apoi vor intra în biserică pentru partea de final a slujbei.

Dacă în biserică nu există spaţiu suficient pentru credincioşi, după închinare, aceştia vor aştepta în curtea lăcaşului de cult, pe locurile marcate.

Potrivit tradiţiei începută în anul 2009, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în ziua de sâmbătă, 1 mai 2021, spre seară, şi va fi oferită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni.

Delegaţii vor purta mască de protecţie şi vor respecta distanţa fizică prevăzută de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp util, Sfânta Lumină fiecărei parohii.

Ţinând cont că „în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminică, 2 mai 2021, va fi săvârşită în prezenţa credincioşilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe.

Astfel:

► pentru a evita aglomeraţia, la unităţile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcaşului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paştilor (pâine binecuvântată şi stropită cu agheasmă şi vin, pregătită şi ambalată din vreme în pachete/punguţe de unică folosinţă închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor şi a obiectelor de colportaj;

► credincioşii vor aştepta, în afara lăcaşului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanţa de 1,5 m între persoane;
după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie şi Pastorala;

► la finalul slujbei de afară, pentru săvârşirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcaşul de cult împreună cu credincioşii, în limita spaţiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare sau vor continua slujba în afara lăcaşului de cult, în cazul în care numărul credincioşilor este mare.

În prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credincioşilor mireni, respectându-se regulile sanitare în vigoare.

În ziua de vineri, 7 mai 2021, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, slujba de sfinţire a apei va fi săvârşită, în exteriorul bisericii, după rugăciunea amvonului de la Sfânta Liturghie.

După sfinţirea apei, aceasta va fi oferită credincioşilor în afara lăcaşului de cult de către voluntari, credincioşii păstrând în mers distanţa de 1,5 m şi purtând mască de protecţie
.

Miercuri, premierul Florin Cîțu va avea o întâlnire cu reprezentanții cultelor, ai Ministerului Sănătății, și ai Ministerului de Interne, pentru a pune la punct desfășurarea evenimentelor religioase de Florii, Paște și de Ramadan.

Sursa Stirile PRO TV

PULSUL ZILEI

Pericol pentru o casă din Sodomeni. Apa de pe stradă ajunge în curte

O familie din suburbia Sodomeni a municipiului Pașcani se teme că locuința i-ar putea fi afectată din cauza apei care se scurge de pe strada Moș Ion Roată. La fiecare ploaie mai serioasă, apa adunată pe carosabil se scurge...

Consilierul Vlad Macovei: Nu sunt prieten cu primarul. M-a dezamăgit!

Consilierul PSD Vlad Macovei "se leapădă" de primarul municipiului, Marius Pintilie.  Pe rețelele de socializare au apărut numeroase comentarii din care reiese că cei doi adversari politici ar fi, de fapt, prieteni și că aceștia și familiile lor și-ar...

Le schimbă „direcția”? Un consilier pașcanean strânge semnături pentru dizolvarea CL și demiterea primarului

Situație inedită la Pașcani. Un consilier local a început să strângă semnături pentru dizolvarea legislativului din care face parte, dar și pentru demiterea primarului municipiului, Marius Pintilie. Într-o postare pe rețelele de socializare, Sorin Olariu a spus că unii...

Cadre didactice de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, perfecționare în Franța pentru utilizarea teatrului ca metode inovative de lucru

C.P. Cadrele didactice de la Liceul Special ”Moldova”, din Târgu - Frumos se perfecționează în Caen, Normandia (Franța) prin programul de mobilitate Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 În perioada 09 – 13 Februarie 2026, în cadrul planului de acreditare Erasmus+, o delegație formată...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Obsesia tăierilor fără noimă trebuie să înceteze! (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Obsesia tăierilor fără noimă trebuie să înceteze! Premierul României trebuie să se gândească la toți românii, nu doar la ce mai taie. Nu poți risca un colaps în sănătate, în educație doar pentru a mai...

Burse școlare februarie 2026. Elevii primesc 348 de lei bursa de merit pentru luna ianuarie și 232 de lei bursa tehnologică, pe 20 februarie

Plata burselor școlare în februarie 2026. Elevii primesc 348 de lei bursele de merit și 232 de lei bursele tehnologice, potrivit unui calcul de la școli și inspectoratele școlare județene consultat de Edupedu.ro. Bursa socială are valoare fixă de...

O nouă materie opțională se introduce în școlile din România din anul școlar următor, la clasele a V-a și a VI-a

O nouă materie opțională va fi introdusă din anul școlar următor la clasele a V-a și a VI-a. La ”Ora cu și pentru animale” copiii vor învăța cum să îngrijească necuvântătoarele, să le înțeleagă comportamentul și să dezvolte empatie...

Cine sunt frații Pavăl care vor cumpăra Carrefour. Sunt în topul celor mai bogați români, potrivit Forbes

Carrefour pleacă din România iar rețeaua sa de aproape 500 de magazine ar putea ajunge în mâinile fraților Pavăl, proprietarii lanțului de bricolaj Dedeman. Grupul francez a anunțat vânzarea operațiunilor locale către Pavăl Holding, într-o tranzacție evaluată la peste 800...

Anunțul meteorologilor: Cât de cald va fi în prima parte a lunii martie

Luna martie va începe cu temperaturi mai mari decât media specifică perioadei, potrivit prognozei pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de ANM. Săptămâna 09.02.2026 – 16.02.2026 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul...

Câte zile de concediu îți poate da medicul de familie în 2026? Află acum

Te-ai întrebat câte zile de concediu medical poți obține de la medicul de familie? Află acum ce spune legea! Vei fi surprins să afli că există o limită anuală și cum se împart zilele. Ce faci în situația în care...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.5 ° C
4.5 °
4.5 °
95 %
0.9kmh
100 %
vin
5 °
S
11 °
D
6 °
lun
1 °
mar
1 °

Niciun articol afișat