Ce semnifică „sfințișorii” de 9 martie? Dar cele 40 de pahare? Tradiții și obiceiuri ale zilei explicate de un etnolog ieșean

Ziua de 9 martie îmbină ritualuri precreștine legate de începutul primăverii cu celebrarea creștină a celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia. Din punct de vedere etnologic, mucenicii reprezintă un moment de tranziție între iarnă și primăvară, fiind asociată cu ritualuri arhaice de curățare și renaștere a naturii. Tradițiile populare variază regional, dar au câteva elemente comune. În credințele populare, 9 martie marca începutul noului an agrar. Se spunea că în această zi se deschid mormintele și porțile Raiului, iar sufletele morților se întorc pe pământ.

În unele zone, se consideră că sunt 44 de mucenici, corespunzând numărului de zile dintre 9 martie și sărbătoarea Sfântului Gheorghe (23 aprilie), momentul când primăvara se instaurează definitiv.

„Poate cel mai cunoscut obicei legat de această zi este coptul şi datul de pomană al măcinicilor sau sfinţişorilor, care, duminică dumineață, trebuie să fie gata, pentru a fi împărţiţi de pomană, în amintirea celor patruzeci de sfinţi şi de sufletul morţilor din familie”, a precizat Lucia Cireș, doctor în etnologie.

Mucenicii pot avea diverse forme, în funcție de zona geografică și tradițiile locale.

„Ei pot avea formă de om, de albină, de porumbel de colăcel sau in formă de opt, ca în Moldova. Se mai numesc mucenici, bradoşi, brăduleţi, brânduşi, sânţi sau sâmţi. Ei pot fi ca nişte turte dulci făcute din făină de grâu frământată cu miere şi cu miez de nucă pisat, cărora li se dă formă de om. Cei în chip de albină, de hulubaş sau de colăcel nu sunt frământaţi cu miere, ci se ung pe deasupra cu miere şi se presară cu nucă pisată. Fiecare gospodină trebuie să facă 40 sau chiar 44 de astfel de sfinţişori”, a adăugat aceasta.

Tradiții și obiceiuri de 9 martie

În Bucovina, după cum a subliniat specialistul, aceşti sfinţi sunt duşi la biserică în dimineaţa celor 40 de Mucenici, unde se sfinţesc şi apoi se împart celor prezenţi, mai ales la copii.

„Tot prin Bucovina, unele gospodine, în loc de sfinţişori, fac plăcinte cu mac sau vărzare ori chiar patruzeci de pâinişoare pentru cei patruzeci de sfinţi care se roagă la Dumnezeu pentru a ni se ierta păcatele. Prin alte părţi, copiii şi oamenii mai săraci vin pe la case şi li se dau sfinţi de sufletele morţilor. Se mai crede că cei daţi la biserică asigură rodul pământului. Ajunse acasă, femeile ung cu zeama de la colăcei uşile coşarelor pentru a spori turmele şi pentru a rodi pomii”, a adăugat dr. Lucia Cireș.

Continuarea pe Ziarul de Iași

PULSUL ZILEI

Omagiu pentru cei peste 600 de soldați îngropați în cimitirul eroilor din Maxut, comuna Deleni – VIDEO

Peste 600 de soldați ai Regimentului 48 Infanterie Buzău, răpuși de epidemia de tifos în timpul Primului Război Mondial, au fost comemorați joi, 8 octombrie, în cimitirul militar din Maxut, comuna Deleni. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților...

Toamna, sărbătorită prin cântec și dans la Grădinița Nr. 3 din Pașcani

Curtea Școlii nr 2  din Fântânele, acolo unde a fost relocată Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Pașcani s-a umplut de culoare și voie bună, vineri 9 octombrie. Cadrele didactice au pregătit un decor cu anotimpul cel bogat, ...

Scandal la PSD Pașcani între pesediștii „liberali” si pesedinștii „auriști”

PSD Pașcani se face țăndări, pe zi ce trece! După excluderea lui Sorin Olariu din partid și legislativul local, conducerea organizației a luat decizia de a înlocui doi colegi de partid în Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM...

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...
Paşcani
ploaie ușoară
23.1 ° C
23.1 °
23.1 °
50%
4.7m/s
20%
vin
22 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
11 °

Niciun articol afișat