Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Amsterdam arată că râsul nostru ne dă de gol. Studiul a inclus olandezi și japonezi. Ascultătorii ar putea detecta dacă o persoană care râde este din propriul grup cultural sau dintr-un alt grup cultural, auzind doar un scurt segment de râs. Râsul spontan a fost evaluat ca fiind cel mai pozitiv de ambele grupuri.
Râsul este o vocalizare nonverbală puternică, frecvent folosită pentru a semnala afiliere, recompensă sau intenție de cooperare și adesea ajută la menținerea și consolidarea legăturilor sociale.
O distincție importantă este între râsul spontan și râsul voluntar. Râsul spontan este de obicei o reacție necontrolată, de exemplu la glumele hilare, și include caracteristici acustice greu de falsificat. Râsul voluntar este produs prin modularea intenționată a ieșirii vocale, reflectând un act de comunicare mai deliberat, cum ar fi transmiterea unui acord politicos.
Cercetătorii de la Universitatea din Amsterdam au examinat dacă tipul de râs influențează nu numai identificarea indivizilor, ci și a grupurilor. Mai exact, ei au testat dacă este adevărat că apartenența la grup este mai ușor de identificat din râsul voluntar decât din râsul spontan. În plus, ei au explorat modul în care pozitivitatea percepută a râsului diferă între cele două tipuri de râs de la o cultură la alta, cu așteptarea ca râsul spontan să sune mai pozitiv.
În studiul lor, cercetătorii au folosit clipuri cu oameni care râd, râsete ce au fost produse spontan sau voluntar de persoane de origine olandeză și japoneză. Participanții olandezi și japonezi au ascultat aceste clipuri de râs decontextualizate și au judecat dacă persoana care râde a fost din grupul său cultural sau dintr-un grup extern, au judecat dacă au crezut că râsul a fost produs spontan sau voluntar, au evaluat pozitivitatea fiecărui râs
Analizând aceste date, autorii au descoperit că ascultătorii au fost capabili să detecteze apartenența la grup atât din râsul spontan, cât și din râs voluntar și la fel de bine. Râsul spontan a fost evaluat ca fiind mai pozitiv decât râsul voluntar în cele două culturi, iar râsul în grup au fost percepute ca fiind mai pozitive decât râsul în afara unui grup de ascultătorii olandezi, dar nu și de japonezi.