back to top
marți, februarie 24, 2026
3.8 C
Paşcani

Ce tarife vor plăti comercianții pentru participarea la Zilele Municipiului Pașcani

Administrația locală din municipiul Pașcani readuce în atenția agenților economici condițiile închiriere a suprafețelor de teren și tarifele pentru participarea la cele trei zile de sărbătoare a orașului din perioada 29-31 iulie.

Viceprimarul, Cristian Rățoi, îndeamnă comercianții să depună cereri la registratură și a precizat că până la această dată sunt 55 de solicitări.

În ceea ce privesc tarifele, acestea diferă în funcție de obiectul de activitate. Pentru terase și corturi cu produse alimentare prețul este de 9,74 lei/mp/zi, pentru corturi cu produse artizanale și altele prețul este de 7,89/mp/zi, pentru dispozitive gonflabile este de 6,61 lei/zi/mp și pentru comerț ambulant ocazional este de 60,32 lei/zi.

Spre exemplu, o terasă de 150 mp care va vinde mâncare și băuturi va plăti pe cele trei zile 4.383 lei, conform celor spuse de viceprimarul municipiului.

Pe lângă aceste tarife, comercianții trebuie să plătească și curentul electric. Termenul limita pentru depunerea cererilor este 20 iulie, ora 16:00.

PULSUL ZILEI

Cum arată traficul rutier în județ, după o razie de două zile la Iași, Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău: zeci de șoferi sancționați, alcool...

Polițiștii rutieri au tras linie după controalele desfășurate timp de două zile în județul Iași iar rezultatele arată o realitate îngrijorătoare în trafic: șoferi care conduc băuți și numeroase depășiri ale vitezei legale. În perioada 20–22 februarie, oamenii legii au...

Cum poți deveni voluntar pe ambulanță. Înscrieri deschise la Serviciul de Ambulanță Județean Iași

Persoanele care vor să învețe să acorde primul ajutor și să ajute în situații de urgență se pot înscrie, în această perioadă, în programul de voluntariat organizat de Serviciul de Ambulanță Județean Iași. Programul este structurat pe două etape...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, românii au ajuns la capătul puterilor! (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, românii au ajuns la capătul puterilor! Ați discutat destul despre tăieri, despre oameni dați afară, despre majorări de taxe. Începeți să și construiți ceva! Nu cred să existe o categorie socială care...

Dragobete 2026: De unde provine sărbătoarea iubirii la români și ce semnifică data de 24 februarie

Dragobetele se numără printre cele mai vechi și mai valoroase sărbători ale culturii populare românești, consacrată iubirii, tinereții și reînnoirii naturii. Celebrată anual pe 24 februarie, ziua reprezintă echivalentul românesc al Valentine’s Day, însă semnificația sa depășește dimensiunea romantică...

Cum obții documente oficiale de la statul român în 2026 fără să mergi la ghișeu: Adeverințe și autorizații pe care le poți primi online

În 2026, cetățenii români pot accesa majoritatea actelor oficiale direct online, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la ghișee. De la certificate de stare civilă și adeverințe fiscale, până la autorizații și certificate de urbanism, aceste servicii...

Schimbare majoră pe piața muncii în România din iunie. Ce efecte ar putea să aibă

O schimbare majoră intră în vigoare pe piața muncii din luna iunie: salariul nu va mai fi o informație confidențială. Noile reguli europene privind transparența aduc modificări importante în relațiile de muncă, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Vorbim...

APIA a autorizat plăți de peste 126 milioane lei pentru fermierii din Campania 2025. Care sunt noile cuantumuri

APIA a început plata intervențiilor din Campania 2025, iar fermierii din Iași se numără printre beneficiarii sumei de peste 126 de milioane de lei autorizate în primele două zile. Noile cuantumuri pentru PD‑02, PD‑03 și PD‑28 sunt deja aplicate...

Bibliotecă nouă la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din Pașcani – FOTO

Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din Pașcani are, de curând, o bibliotecă nouă. Spațiul a fost complet reamenajat în vacanța dintre module și oferă acum condiții mai bune pentru elevii care vor să citească sau să învețe într-un mediu liniștit. Reprezentanții...

Plouă în camere la Căminul Remar din Pașcani. Locatarii de la ultimul etaj stau sub nailoane – FOTO

Situație disperată la Căminului Remar din municipiul Pașcani, din zona Vale, de pe strada Izvoarelor. Acoperișul este distrus iar mai multor oameni care stau la ultimul etaj le plouă în camere. În acest caz este și doamna Mariana, în...

Pașcaniul nu are strategii și proiecte pentru asfaltarea străzilor. 65% din ele sunt de pământ sau balastate

Primăria Pașcani nu are nicio strategie pentru asfaltarea străzilor din pământ sau balast, cele mai multe dintre ele fiind din suburbii. Din cele 231 de străzi ale municipiului, doar 80 sunt asfaltate, adică 35% din ele. Pentru restul de...
Paşcani
ploaie ușoară
5.5 ° C
5.5 °
5.5 °
92 %
1.4kmh
100 %
mar
6 °
mie
5 °
J
4 °
vin
4 °
S
6 °

Niciun articol afișat