Cea mai bună bibliotecă şi cel mai bun bibliotecar al anului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Într-un cadru festiv, conducerea Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi“ Iaşi şi a Consiliul Judeţean Iaşi au înmânat, ieri, o serie de premii persoanelor şi instituţiilor care au reuşit să-i aducă pe ieşeni mai aproape de universul cărţilor.

În cadrul evenimentului, derulat la Muzeul Unirii, au fost decernate Premiul şi Diploma de Excelenţă pentru cel mai bun bibliotecar şi cea mai bună bibliotecă publică din judeţul Iaşi, instituite de Consiliul Judeţean Iaşi şi acordate anual, şi, totodată, a fost un bun prilej pentru ca fostul director al Bibliotecii Judeţene, Cătălin Bordeianu, să predea, simbolic, ştafeta noului director, Dan N. Doboş. La eveniment a fost prezent şi Constantin Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, care i-a înmânat fostului director al Bibliotecii Judeţene o plachetă şi o diplomă de excelenţă.

Munca şi pasiunea, răsplătite

Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost desemnarea celei mai bune biblioteci publice a anului din judeţul Iaşi, titlu pentru care au concurat bibliotecile din Hârlău, Paşcani, Popricani şi Ciorteşti. Activităţile depuse şi pasiunea cu care s-a implicat echipa din Hârlău pentru a ţine aproape comunitatea de lumea cărţilor i-a adus un binemeritat premiu. „Consider că acest premiu este o recunoaştere a muncii noastre dar, totodată, îl dedicăm şi comunităţii din Hârlău şi oamenilor care ne-au ajutat. Nu ne-am aşteptat la acest premiu, pentru că sunt atâtea biblioteci despre care consider că sunt poate mai bune ca a noastră. Cred că diferenţa a făcut-o şi faptul că am mobilizat comunitatea şi, într-o situaţie de criză, am reuşit să ne-o apropiem, s-o facem să ne iubească mai mult. De serviciile bibliotecii nu se bucură doar copiii din oraş, ci şi cei din comunele limitrofe. Împrumută cărţi, îşi fac temele la noi, beneficiază de centrul-internet. Mi-am dorit ca biblioteca să fie un spaţiu unde oamenii să vină chiar şi numai în vizită, de plăcere. Pe viitor dorim să schimbăm toate geamurile, acoperişul, să facem o sală mai spaţioasă pentru activităţi şi, de ce nu?, o mansardă. Nu exisă persoană care să treacă prin Hârlău şi să nu vină la bibliotecă şi să facă o poză la «Fântână cunoaşterii»“, a precizat Iuliana Voicu, coordonatorul bibliotecii din Hârlău.

Continuare pe Flacara Iasului

PULSUL ZILEI

Codul Urbanismului a fost publicat și intră în vigoare în 15 zile. Ce lucrări vor putea fi făcute fără autorizație

Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în 15 zile calendaristice de la publicare, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Noile reguli simplifică procedurile pentru o serie de...

Primăria Târgu-Frumos face angajări

Primăria orașului Târgu-Frumos angajează un inspector. Concursul este programat pe 14 septembrie .c. de la ora 11.00 la sediul instituției.

Zilele Meșterilor Populari la Hârlău

Comunicat: În perioada 22-23 august 2026, în orașul Hârlău, va avea loc ,,Târgul Meșterilor Populari" ediția a IX-a.Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, 22 august la ora 10:30, în Parcul Tineretului, unde vor evolua: Ioan Ursache, Pamfil Roată, Fanfara...

Activități de prevenire a corupției la Secția de Pompieri Pașcani

Comunicat: În perioada 6–10 august 2026, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași au desfășurat mai multe activități de prevenire a corupției în municipiile Pașcani și Iași, adresate atât personalului Ministerului Afacerilor Interne, cât...

Tichetele sociale, disponibile din această lună. Luna trecută, parțial fără hrană

Tichetele sociale în locul meselor calde vor fi disponibile pentru unii dintre pășcănenii cu venituri mici abia din a doua jumătate a lunii august a.c. Pe 10 august a.c., primarul municipiului, Marius Pintilie, a emis o dispoziție „privind stabilirea...

Atelier de pictură pe vase ceramice

Invitație la un atelier de pictură pe vase ceramice. Acțiunea este dedicată mai ales copiilor și tinerilor la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani. „În zilele de 25 august (orele 11:00-13:00 și 17:00-19:00) și 26 august 2026 (orele 10:00-12:00), vă...

A7 înaintează spre Bacău, dar întârzie drumul spre Pașcani

Autostrada A7 avansează spre Bacău, însă legătura cu județul Iași se îndepărtează tot mai mult. Autoritățile speră ca, până la sfârșitul acestui an, șoferii să poată circula pe A7 cel puțin până în zona Bacău. Loturile dintre Adjud și...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de un Guvern care să livreze, nu de un Guvern care doar să împartă funcții

Pentru Partidul Naţional Liberal, reformele nu sunt negociabile. Stabilitatea economică, disciplina fiscală și respectarea angajamentelor României trebuie să fie priorități clare ale viitorului Executiv. Nu funcțiile sunt criteriul nostru. Reformele și rezultatele sunt. Vom susține un Guvern care își asumă modernizarea...

Cursuri gratuite de AutoCAD și matematică la Biblioteca Pașcani

Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” din Pașcani face înscrieri pentru două cursuri gratuite care se adresează elevilor. Este vorba de un curs de pregătire la matematică pentru Evaluarea Națională dar si pentru Bacalaureat și un curs de învățare a programului...

Se schimbă regulile pentru românii care vin din alte țări ale UE cu țigări sau alcool în portbagaj

ANAF și Autoritatea Vamală Română au introdus, pentru prima dată, limite clare nu doar de cantitate, ci și de frecvență, pentru a face diferența dintre cumpărăturile pentru uz propriu și cele făcute, de fapt, pentru revânzare. Concret, un român nu...
Paşcani
cer acoperit de nori
23.4 ° C
23.4 °
23.4 °
54%
7.3m/s
0%
mar
23 °
mie
27 °
J
28 °
vin
29 °
S
32 °

Niciun articol afișat