Centralele de apartament, interzise complet în UE. Directiva a fost adoptată. De când se aplică

Parlamentul European a adoptat marți Directiva privind schimbările climatice, care interzice printre altele și centralele termice de apartament.

„Statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire și a elimina treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire, obiectivul fiind eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040. Subvenționarea centralelor individuale pe bază de combustibili fosili va fi interzisă începând din 2025. Va fi în continuare posibil să se acorde stimulente financiare pentru sistemele de încălzire hibride, cum ar fi cele care combină o centrală pe combustibili fosili (centrala termică de apartament – n. red.) cu o instalație termică solară sau o pompă de căldură”, a informat Parlamentul European.

Directiva a fost adoptată cu 370 voturi pentru, 199 împotrivă și 46 abțineri. Pentru a deveni lege, ea trebuie acum să fie aprobată oficial și de Consiliul UE.

Eurodeputații au adoptat marți planuri convenite cu Consiliul care vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor.

Revizuirea propusă a Directivei privind performanța energetică a clădirilor urmărește să reducă substanțial emisiile de gaze cu efect de seră și consumul de energie în sectorul clădirilor din Uniune până în 2030. Un alt obiectiv îl reprezintă neutralitatea climatică a acestui sector până în 2050. Se dorește și ca numărul clădirilor cu performanța energetică cea mai slabă care sunt renovate să crească, iar schimbul de informații privind performanța energetică să fie îmbunătățit.

Toate clădirile vor avea emisii zero din 2030

Toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând din 2030; clădirile noi ocupate sau deținute de autoritățile publice ar trebui să aibă emisii zero începând din 2028. Statele membre vor putea lua în considerare potențialul de încălzire globală pe durata ciclului de viață al clădirilor, care include fabricarea și eliminarea produselor pentru construcții utilizate la ridicarea lor.

Continuarea pe Adevarul 

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
23.4 ° C
23.4 °
23.4 °
61%
4m/s
100%
D
26 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat