Cercetaș pentru o zi, sâmbătă, în Parcul Peștișorul din Pașcani

Cercetaș pentru o zi, sâmbătă, în Parcul Peștișorul din Pașcani

Dacă încă nu ați avut parte să vedeți cum este să fii cercetaș aveți acum ocazia, pentru că Centrul Local Crinii din Pașcani dedică o zi pentru toți doritorii din oraș și nu numai să vină să participe la zecile de activități organziate pentru deschiderea unui nou an cercetășesc. Evenimentul este programat pentru sfârșitul acestei săptămâni în Parcul Peștișorul. Nu uitați că trebuie să vă înscrieți, completând un formular on-line.

Dacă vreți ca ziua de sâmbătă, 23 septembrie să fie altceva, cercetașii din Pașcani vă pun la dispoziție o gamă largă de activități pentru copii și nu numai. Astfel, o să-i cunoașteți mai bine și de ce nu să faceți parte din Centrul Local Crinii. În acest mod va avea loc deschiderea unui nou an cercetășesc, dedicat comunității locale.

„Ziua de 23 septembrie va fi o zi în care 100 de copii cu vârste între 7 și 18 ani vor putea trăi experiența vieții de cercetaș, alături de voluntarii de la Centrul Local ”Crinii”, Pașcani. Este vorba despre proiectul ”Cercetaș pentru o zi”, realizat împreună cu sprijinul Municipiului Pașcani, acesta fiind modul în care membrii Centrului Local ”Crinii” din Pașcani au ales anul acesta să deschidă anul cercetășesc, dedicând acest eveniment comunității locale.” au precizat organizatorii. 

Pentru a putea face parte din evenimentul Cercetaș pentru o zi trebuie să vă înscrieți online și astfel aveți ocazia să învățați a ridica un cort sau chiar să construiți elemente necesare vieții în camp. Tot în această zi vor avea loc și ateliere de orientare sau de aventură. Nu vor lipsi cântecele sau momentele artistice.

De asemenea, ziua va fi dedicată și pentru igienizarea Parcului Peștișoriul.

„Pregătiți, echipați cu mănuși și saci menajeri, cercetașii păscăneni vor aduna hârtiile, pet-urile, sticle aruncate în zona parcului municipal. Sacii colectați vor fi depozitați în trei puncte stabilite în prealabil cu responsabilii de la S.C. Eco Salubritatea, urmând a fi ridicați de aceștia în ziua următoare.” au spus organizatorii. 

Evenimentul “Cercetaș pentru o zi” este organizat și cu sprijinul financiar al Primăriei Pașcani.

PULSUL ZILEI

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...

Ajutorul pentru încălzire 2026–2027. Cine poate primi bani de la stat, ce acte sunt necesare și până când se depun cererile

Românii cu venituri mici pot solicita ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței și în sezonul rece 2026–2027, cuprins între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027. Sprijinul se acordă în funcție de veniturile familiei sau ale persoanei singure...

Vremea se răcește puternic în toată țara. În ce zone apar primele ninsori și unde se vor înregistra ploi însemnate cantitativ

România trece, în doar câteva zile, de la temperaturi apropiate de cele de vară la o vreme mult mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Meteorologii anunță maxime de până la 30 de grade în sudul țării,...

Deputatul Maricel Popa: P𝐍𝐋, 𝐔𝐒𝐑 ș𝐢 𝐩𝐫𝐞ț𝐮𝐥 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢: 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐫ă𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞?

𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐞𝐟𝐭𝐢𝐧ă, 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐞 ș𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐥𝐮𝐚𝐭𝐞 î𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫! Prețul ridicat al energiei afectează direct nivelul de trai al românilor, competitivitatea companiilor și dezvoltarea economiei naționale. Din păcate, România plătește astăzi...

Omagiu pentru cei peste 600 de soldați îngropați în cimitirul eroilor din Maxut, comuna Deleni – VIDEO

Peste 600 de soldați ai Regimentului 48 Infanterie Buzău, răpuși de epidemia de tifos în timpul Primului Război Mondial, au fost comemorați joi, 8 octombrie, în cimitirul militar din Maxut, comuna Deleni. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților...

Toamna, sărbătorită prin cântec și dans la Grădinița Nr. 3 din Pașcani

Curtea Școlii nr 2  din Fântânele, acolo unde a fost relocată Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Pașcani s-a umplut de culoare și voie bună, vineri 9 octombrie. Cadrele didactice au pregătit un decor cu anotimpul cel bogat, ...

Scandal la PSD Pașcani între pesediștii „liberali” si pesedinștii „auriști”

PSD Pașcani se face țăndări, pe zi ce trece! După excluderea lui Sorin Olariu din partid și legislativul local, conducerea organizației a luat decizia de a înlocui doi colegi de partid în Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM...

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...
Paşcani
cer senin
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
80%
1.1m/s
0%
S
23 °
D
28 °
lun
13 °
mar
12 °
mie
15 °

Niciun articol afișat