Cercetătorii au detectat două coliziuni între „monștri” astronomici – două găuri negre supermasive au înghițit două stele neutronice

Cercetătorii au descoperit două coliziuni între o stea cu neutroni și o gaură neagră într-o perioadă de doar 10 zile. Aceste noi observații ar putea schimba modul în care înțelegem formarea stelelor și galaxiilor, relatează BBC.

Găurile negre sunt obiecte astronomice cu o gravitație extrem de puternică, suficient de mare încât nu permit nici măcar luminii să scape din atracția sa. Stelele cu neutroni sunt stele moarte care sunt incredibil de dense, atât de mult încât o linguriță de material care compune o astfel de stea ar cântări în jur de patru miliarde de tone.

Ambele sunt considerate „monștri”  astronomici, însă găurile negre sunt considerabil mai masive decât stelele cu neutroni.

Prima coliziune, detectată în 5 ianuarie 2020, o gaură neagră cu o masă de șase ori și jumătate mai mare decât cea a Soarelui s-a izbit violent de o stea cu netroni de doar 1,5 mai masivă decât Soarele.

Zece zile mai târziu, a fost înregistrată coliziune similară – o gaură neagră cât zece Sori a „fuzionat” cu o stea neutronică cu o masă dublă față de cea a Soarelui.

Atunci când astfel de obiecte astronomice masive se izbesc una de cealaltă, se produc „valuri” în structura spațiului. Ele sunt numite „unde gravitaționale”. Cerceătorii au mai descoperit anterior coliziuni între două găuri negre sau între două stele neutronice, dar este prima oară când o stea neutronică se lovește de o gaură neagră.

Descoperirea acestui nou tip de posibilă coliziune spațială schimbă felul în care este înțeles universul, mai ales în ce privește formarea stelelor și galaziilor.

„Aceste descoperiri ne arată un tablou mai detaliat al evoluției stelare. Această observație recentă este un nou pas pentru înțelegerea fenomenelor care se petrec în univers și cum a ajuns el să arate în acest fel”, spune Sheila Rowan de la Universitatea Glasgow, din Scoția.

Cele două ciocniri au fost detectate prin măsurarea undelor gravitaționale rezultate – ele călătoresc milioane de ani-lumina de-a lungul universului și au fost detectate de observatorul ALIGO (Advanced Light Interferometer Gravitational-Wave Observatory).

Sursa Digi 24

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer fragmentat
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
80%
2.3m/s
100%
D
27 °
lun
18 °
mar
12 °
mie
12 °
J
11 °

Niciun articol afișat