Cerere de revocare a hotărârilor de schimbare a conducerii de la salubritate -DOC

Fostul manager al societății locale de salubritate solicita revocarea hotărârilor prin care, atât el, cât si membrii Consiliului de Administrație au fost demiși din funcție.
Leonard Ursu a trimis consilierilor locali o plângere prealabila împotriva HCL 105 privind modificarea formei de administrație a societății si HCL 106 privind desemnarea unui manager interimar, ambele aprobate in ședința de la sfârșitul lunii iunie a.c., pe motiv ca ar fi ilegale. Reclamantul sutine ca a fost schimbat din functie fără nici un motiv, fără preaviz si fără sa fie respectate prevederile legale. Ursu a precizat ca va solicita instanței suspendarea hotărârilor, in regim de urgență, pana când vor fi anulate fie de Consiliul Local fie prin hotărâre judecatoreasca.

De asemenea fostul manager de la salubritate susține ca va înainta si o plângere penala pentru efectuarea unei anchete. Leonad Ursu a precizat ca nici pana acum nu au fost făcute modificarile la Registrul Comerțului, din cauza modului cum au fost aprobate hotărârile si ca in momentul de fata noua conducere s-ar folosi de numele lui pentru operațiunile financiare- bancare.

Menționăm ca noul director interimar a refuzat sa comenteze acuzațiile fostului manager. Dumitru Chiuariu susține ca deocamdată societate face operațiuni financiare doar in Trezorerie, inclusiv pentru plata salariilor, cu semnăturile actualei conduceri.

[pdf-embedder url=”https://bittv.info/wp-content/uploads/2021/07/Adresa-nr.-697-din-26.07.2021-Ursu-Dumitru-Leonard.pdf” title=”Adresa nr. 697 din 26.07.2021 – Ursu Dumitru Leonard”]

 

PULSUL ZILEI

Sportivii pășcăneni, 16 medalii de aur, 5 de argint și 7 de bronz la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do de la Bucuresti

Sportivii de la clubul Long Ho Pașcani au obținut 16 medalii de aur, 5 de argint și 7 de bronz la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do pentru seniori și veterani. Competiția a avut loc la București în perioada...

Cum va fi sărbătorită Ziua Copilului la Pașcani

Primăria Municipiului Pașcani organizează, pe 1 iunie 2026, o serie de activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului, care vor avea loc în centrul orașului. Programul pregătit pentru cei mici include spectacole artistice, animatori, ateliere de pictură pe față și modelaj...

Fotbalistul Alex Crețu, cetățean de onoare al Craiovei

Fotbalistul Alexandru Crețu, originar din comuna Valea Seacă, de lângă Pașcani, a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Craiova, în cadrul unei ceremonii organizate la Primăria Craiova, unde a fost invitat întreg lotul Universității Craiova. Mijlocașul a transmis...

CCD insistă pentru renovarea celei mai vechi școli din Pașcani. Primarul vrea să o dărâme pentru o parcare – DOC

Casa Corpului Didactic Iași insista ca cea mai veche școală din Pașcani sa nu fie dărâmată ci renovată pentru a fi redată circuitului educațional. Noua cerere a fost trimisa in format electronic pe 18 mai a.c. dar abia la...

Invitație la „Trenulețul copilăriei”, la Pașcani

Distracție în ultima zi din această lună la Pașcani. Consilierul local PSD Ionuț Prodan organizează duminică, 31 mai 2026, în municipiu, cea de-a treia ediție a evenimentului „Trenulețul copilăriei”, dedicat copiilor și familiilor, cu ocazia Zilei Copilului. Activitatea va avea loc...

Investiție mult așteptată! A fost deschis centrul de recoltare a sângelui la Pașcani – FOTO

După nouă ani de așteptare, centrul local de recoltare a sângelui de la Pașcani s-a deschis. Inaugurarea a avut loc luni, 25 mai, de la ora 10:00, când locația din clădirea de lângă piața Deal și-a deschis oficial ușile. La...

„Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos” va fi lansată de 1 iunie. Eveniment cultural de la ora 16

Asociația „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România” (CRLR), filiala Târgu Frumos, organizează luni, 1 iunie 2026, de la ora 16:00, evenimentul cultural „Identitate, credință și tradiție”, dedicat lansării volumului „Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos”. Evenimentul va avea loc în...

Încep acțiunile de dezinsecție la Pașcani

Prima etapă din acest an de dezinsecție pe domeniul public a municipiului Pașcani este programată în perioada 2-12 iunie 2026. Intervențiile vor avea loc după căderea serii între orele 22-5 dimineața doar dacă condițiile meteo vor fi favorabile. In...

Ce evenimente culturale vor fi organizate anul acesta la Pașcani – DOC

Legislativul local din Pașcani urmează să aprobe în ședința programată pe 29 mai calendarul activităților culturale și artistice organizate în acest an de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” și de administrația locală. Pentru desfășurarea evenimentelor sunt prevăzute sume consistente...

Un localnic din comuna Valea Seacă și-a pierdut viața în Italia. A căzut într-o râpă de 30 de metri

Moarte cumplită pentru un român în Italia: a căzut într-o râpă de 30 de metri. Ancheta scoate la iveală suspiciuni de muncă la negru. Deși moartea sa părea, inițial, rezultatul unei căderi accidentale într-o râpă adâncă, anchetatorii spun că se...
Paşcani
cer acoperit de nori
25.2 ° C
25.2 °
25.2 °
44%
7.8m/s
27%
lun
25 °
mar
25 °
mie
27 °
J
18 °
vin
18 °

Niciun articol afișat