Charles este noul Rege al Marii Britanii. Va domni sub numele de Charles al III-lea

Charles, fiul Elisabetei a II-a, este noul Rege al Marii Britanii, după decesul mamei sale. Regele Charles și Regina Consoartă, Camilla, vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce la Londra mâine, scrie CNN. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit azi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani.

Președintele chinez Xi Jinping a transmis un mesaj de condoleanțe regelui Charles al III-lea ACTUALIZARE 09.00

Președintele chinez Xi Jinping a transmis vineri un mesaj de condoleanțe regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. „În numele guvernului chinez, al poporului chinez și în numele său, Xi și-a exprimat profunde condoleanțe pentru decesul Reginei Elisabeta a II-a și a transmis sincere condoleanțe familiei regale, guvernului și poporului Regatului Unit”, a anunțat televiziunea chineză de stat CCTV, citată de CNN.

Patriarhul Daniel: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, un prieten al poporului român ACTUALIZARE 07.47

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un mesaj de condoleanţe la moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în care subliniază că fostul suveran britanic „a fost un prieten constant al poporului român şi, în special, al Bisericii Ortodoxe Române”. „Suntem profund mişcaţi de trecerea la Domnul a regretatei Regine Elisabeta a II-a, mama iubită a Majestăţii Voastre şi Suveran al Regatului Unit şi al Commonwealth-ului, în ziua de 8 septembrie 2022, în care sărbătorim, în Biserica Ortodoxă, Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
87%
2.5m/s
100%
D
28 °
lun
20 °
mar
12 °
mie
13 °
J
12 °

Niciun articol afișat