Cifrele dezastrului din Armata Română: deficit de personal de 43% în rândul ofițerilor

România se pregătește discret spre reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Deși avem de doi ani un război la graniță și în ciuda faptului că bugetul MApN a crescut masiv în ultimii ani, România înregistrează un deficit de personal uriaș, care ajunge la aproape jumătate din rândul ofițerilor.

Cu un deficit de personal în rândul ofițerilor bulgari de 26%, guvernul de la Sofia recomandă o dezbatere publică privind posibila introducere a pregătirii militare obligatorii. Deficitul de personal al Armatei Române este undeva la peste o treime din efective, cea mai mare lipsă în structurile militare fiind în rândul ofițerilor, acolo unde gradul de ocupare e de doar 57%. Datele au fost furnizate, în premieră, de ministrul Apărării Angel Tîlvăr într-un răspuns la o interpelare a deputatului PSD, Viorel Salan, secretar al Comisiei parlamentare de apărare.

Cifrele corespund datelor de la finalul anului 2023, mai spune ministrul, care adaugă că această problemă a intrat inclusiv în atenția Consiliului Suprem de Apărare a Țării. “Capacitatea de luptă a Armatei Române , inclusiv încadrarea cu personal, este analizată în structurile de conducere a Ministerului Apărării Naționale și în ședințele CSAT, fiind formulate propuneri pentru îmbunătățirea încadrării cu personal și limitarea ieșirilor semnificative din sistem”, afirmă ministrul Tîlvăr.

Datele furnizate de ministrul Apărării despre nivelul de încadrare în rândul Armatei vorbesc de la sine: 57% – ofițeri, 75% – maiștri militari, 72% – subofițeri, 77% – soldați și gradați profesioniști și 89% – personalul civil.  Situația e mult mai gravă decât în Bulgaria, acolo unde, în ultimul an, deficitul de personal în armată a crescut de la 19% la 21%, iar deficitul de ofițeri este la 26%. Este motivul pentru care în Raportul despre Starea Armatei bulgare, trimis de Parlamentului de Guvernul de la Sofia, se recomandă o dezbatere publică privind posibila introducere a pregătirii militare obligatorii.

Oficialii bulgari au identificat drept cauze ale deficitului lor de personal  „campaniile de informare rău intenționate privind războiul Rusiei împotriva Ucrainei”, dar și condițiile precare ale sistemului militar bulgar.  În cazul României, pare că nivelul de salarizare este principala cauză a deficitului de personal. Dincolo de salariile mici la soldați, subofițeri și unii ofițeri, multi angajați din Armată au chemat angajatorul în instanțe reclamând încălcarea unor drepturi financiare, judecătorii dându-le dreptate. Pe de altă parte, în ultimii ani, mai bine de jumătate dintre plecările militarilor din sistem au fost pensionări anticipate.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...

Elevii de la Liceul Nicolae Iorga Pașcani au învățat de la pompieri cum să reacționeze în caz de urgență – FOTO

Cum reacționezi dacă izbucnește un incendiu în școală sau dacă are loc un cutremur? Elevii Liceului „Nicolae Iorga” din Pașcani au aflat răspunsurile direct de la pompieri, care au venit marți, 13 octombrie, în mijlocul lor, cu demonstrații practice...

Clarificări privind calitatea aerului la Târgu Frumos 

Clarificări privind calitatea aerului din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a solicitat Gărzii de mediu o verificare la fata locului în urma unor sesizări din partea cetățenilor. Oamenii sunt nemulțumiți de mirosul din aer după ce unele ferme de...

Primăria Pașcani primește dosare pentru ajutorul de încălzire 

Primăria Pașcani a început să primească dosarele pentru ajutorul de încălzire. În primele două zile din această săptămâna au fost depuse deja aproape 30 de dosare. Potrivit unor surse neoficiale, dosarele se pot depune în intervalul orar 9-12.  Pot beneficia de...

Apa și canalizarea, mai scumpe cu doi lei

Sfârșitul de an aduce majorări de prețuri la apă și canalizare în județul Iași. Operatorul ApaVital se pregătește să crească tariful de la 23,5 lei/mc de apă, cât este în momentul de față, la aproape 26 de lei. Mai...

Cine îi va evalua pe candidații la șefia școlilor din Pașcani. Lista consilierilor locali din comisiile de interviu

A început concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Pașcani. Marți, 13 octombrie, candidații au susținut prima probă, cea de evaluare a competențelor, iar următoarele etape vor testa cunoștințele de management și legislație școlară,...

Festivalul „Toamna de Aur” la Târgu Frumos, într-o altă înfățișare, pe 18 octombrie

Festivalul "Toamna de Aur" la Târgu Frumos va avea o altă înfățișare. Evenimentul este programat duminică, 18 octombrie, de la ora 15:00. "Toamna aceasta se numără pasiunile! ⚽🕺🏽💃🏽🩰🎼🎙️🩺😺👷🏽 Anul acesta,🍂 FESTIVALUL „TOAMNA DE AUR”🍂 vine cu o nouă înfățișare! Ajuns...

Noul cimitir, închis cu lacătul. Nimeni nu se grăbește să îl deschidă! Unde sunt îngropați morții?

Noul cimitir al municipiului Pașcani este cu lacătul pe poartă. Deși lucrările de amenajare au fost finalizate complet de câteva luni de zile, clădirea administrativă și locurile de veci nu pot fi folosite deoarece nu a fost făcută recepția....

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.1 ° C
14.1 °
14.1 °
65%
4.8m/s
0%
mar
14 °
mie
17 °
J
12 °
vin
12 °
S
10 °

Niciun articol afișat