Cinci hădrălăi nervoși și înarmați cu bâte și lanțuri, puși la punct în toiul nopții de bunicul celui căutat. S-a întâmplat la Hărmănești

Doi tineri din Hărmănești vor ajunge în spatele gratiilor după ce au asediat locuința unui consătean, încercând să se răzbune. Nici măcar nu vor avea satisfacția de a-și fi atins scopul, întrucât nu au reușit să ajungă la cel căutat. Bunicul acestuia a reușit să facă față celor cinci handralăi puși pe fapte mari.

După cum a relatat ulterior, Cristian Amariei avea un conflict cu un tânăr din satul Boldești. Acesta i-ar fi amenințat familia și i-ar fi distrus anumite bunuri. În câteva rânduri, acesta l-ar fi provocat, chemându-l în sat să se bată. Amariei s-a dus, dar nu singur. În noaptea de 15/16 septembrie 2023, a mai cooptat patru prieteni. Unul, Andrei Verdeș, a putut fi găsit. Ceilalți au rămas neidentificați. Au purtat cagule, iar Amariei și Verdeș nu i-au dat în vileag. Cei cinci s-au dus în Boldești, fără a ști însă exact unde stă cel căutat. Au reușit totuși să ajungă la casa bunicului acestuia, la ora 1.27. Au început să facă scandal, strigându-și adversarul și chemându-l afară. Acesta însă nu era acasă. Atunci, Amariei cu o bâtă și Verdeș cu un lanț cu zalele groase cât degetul au început să lovească geamurile și capota autoturismului parcat în fața casei.

Hărmălaia l-a trezit pe bunic

Zgomotul l-a trezit pe Gheorghe D., bunicul celui căutat, care a ieșit din casă tocmai când atacatorii, terminând cu mașina, trecuseră la gard. Vârstnicul s-a dus la poartă, pentru a-i împiedica pe asediatori să intre în curte. Poarta nu avea zăvor, ci era închisă un simplu cârlig. Totodată, i-a strigat peste umăr soției sale să îi aducă furca. La auzul acestor cuvinte, agresivitatea celor din drum a crescut. Amariei a dat cu bâta peste gard, lovindu-l pe Gheorghe D. peste mână. La rându-i, Verdeș a forțat poarta și l-a lovit pe asediat cu lanțul, în timp ce un al treilea a pulverizat spre el cu un spray lacrimogen. Gheorghe D. a reușit să reziste totuși și să închidă poarta. I-a înjurat pe atacatori și a încercat să lovească și el, ceea ce i-a descumpănit. S-au retras temporar și au început să arunce cu pietre în curtea lui Gheorghe D. Au plecat în cele din urmă, atunci când au auzit că fusese chemată poliția la fața locului. Întreaga bătălie a durat doar trei minute

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Trafic supravegheat din elicopter, în perioada 11 – 19 noiembrie

TRAFIC RUTIER SUPRAVEGHEAT DIN ELICOPTER În perioada 11 – 19 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., vor desfășura, pe drumurile naționale...

Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului

Potrivit calendarului bisericesc, postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. În cele 40 de zile de post, credincioșii ortodocși vor avea 14 zile cu dezlegare la pește.Postul Crăciunului, cunoscut în Biserica...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 10 NOIEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 10 NOIEMBRIE 2026 Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute și votul consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=ZyJRVN035cQ

Atenție șoferi! Cod galben de ceață în zona Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi – VIDEO

Cod galben de ceata Sursa : Administrația Națională de MeteorologieCOD : GALBENData emiterii : 10-11-2026 ora 8:52Nr. mesajului : 3Valabil de la : 10-11-2026 ora 9:00 până la : 10-11-2026 ora 11:00 Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Cotnari,...

Doi pădurari din aceeași familie au murit în mod misterios în pădurile deținute de IKEA, în județul Iași. Omerta în cazul tragediei de la...

Un pădurar a fost ucis în 2019 de un hoț de lemne. Șapte ani mai târziu, fratele său a fost găsit mort în aceeași zonă forestieră. Fiul acestuia a preluat postul tatălui, însă a fost oprit de superiori atunci...

Încă 54 de medicamente compensate până la jumătatea lui decembrie, dacă iese calculul ministrului

Pe lista de medicamente compensate ar putea intra 54 de medicamente noi până la jumătatea lui decembrie, a anunțat miercuri, 4 noiembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Pe lângă ele, 16 tratamente deja existente ar urma să poată fi folosite...

Alarmă economică: România a ajuns la cel mai mare deficit comercial din istorie!

Economistul Radu Georgescu avertizează: consumul se prăbușește, dar importurile continuă să înghită economia România se afundă într-o situație economică tot mai îngrijorătoare! Deși consumul intern s-a prăbușit, deficitul comercial continuă să crească, iar cifrele pentru anul 2026 arată o imagine...

Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare

Reformă administrativă explozivă pregătită de PSD, cu efecte directe asupra județului Iași. Toate comunele cu mai puțin de 3.000 de locuitori ar putea fi comasate, iar localitățile care nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori ar putea...

România pregătește un plan cu 57 de măsuri pentru protejarea copiilor. Peste 20.000 de cazuri de abuz au fost raportate anul trecut

Peste 20.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor au fost înregistrate anul trecut de Protecția Copilului. Iar cifrele oficiale surprind doar o parte a realității.Mulți minori nu știu că sunt victime, alții nu au cui să...

Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi mai mulți bani. Stimulentul ar putea ajunge la valoarea indemnizației

Părinții care se întorc mai devreme la muncă ar putea primi, pe lângă salariu, un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului, până când acesta împlinește 2 ani.Măsura este prevăzută într-un proiect de lege depus la Senat. În...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.5 ° C
3.5 °
3.5 °
92%
2.9m/s
63%
mar
10 °
mie
13 °
J
9 °
vin
20 °
S
5 °

Niciun articol afișat