joi, mai 1, 2025
12.7 C
Paşcani
Login

Cine poate lua bani europeni pentru ferme de familie

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a publicat pentru consultare ghidul solicitantului pentru Măsura 121 * aceasta vizează fondurile alocate pentru fermele de familie şi cele destinate exploataţiilor agricole

35 de milioane de euro sunt puşi la bătaie în acest an pentru sprijinirea fermelor de familie. Potrivit oficialilor APDRP, prin măsura 121 se intenţionează diversificarea producţiei, adaptarea exploataţiilor la standardele comunitar, dar şi creşterea veniturilor exploataţiilor agricole sprijinite ori incurajarea asocierii între grupurile de producători.

Banii pot fi accesaţi de persoane fizice autorizate, persoanele fizice, care se autorizează ca „persoane fizice autorizate/ întreprindere individuală în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii notificării privind selectarea Cererii de Finanţare“. Totodată, mai sunt eligibile întreprinderile individuale, cele familiale, societate în nume colectiv, societăţile pe acţiuni, cele cu răspundere limitată, cu capital privat sau cele agricole.

Continuare pe Evenimentul de Iasi

Recomandări