Cine sunt și ce au făcut cei 40 de mucenici sărbătoriți pe 9 martie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pe data de 9 martie, românii sărbătoresc cei 40 de Sfinţi mucenici din Sevastia. În această zi se respectă superstiţii şi obiceiuri vechi de sute de ani. Tot în această zi, se vor bea 44 de pahare cu vin roşu.

Înainte să moară, cei 40 de mucenici au fost supuşi la chinuri groaznice. Au fost obligaţi să stea într-un lac îngheţat, apoi li s-au zdrobit picioarele și au fost torturați până când au murit.

Acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia.  Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și greci, amestecați cu armeni.

Aflând despre credinta lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se inchine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost întemnițati timp de opt zile și bătuți cu pietre.

Prin semne divine au fost însă întariți în dreapta credință. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare, în lacul Sevastiei.

Continuarea pe Alba24

PULSUL ZILEI

Noi reguli pentru pensionarii care dețin permis de conducere. Valabilitate ar urma să se reducă

Un proiect legislativ aflat în dezbatere publică propune modificarea substanțială a condițiilor de acordare și reînnoire pentru un permis auto în România. Inițiativa vizează reducerea perioadei de valabilitate a documentului pentru conducătorii auto care au depășit vârsta de 70 de...

Situație incertă în comuna Mircești! Consiliul Local ar putea fi dizolvat, proiectul de buget a fost revocat, iar investițiile sunt blocate

Sunt probleme mari în comuna Mircești (3.338 locuitori) după ce proiectul de buget a fost revocat de prefect, iar Consiliul Local este la un pas să se dizolve. Totul a început după ce șase aleși locali PNL-AUR nu s-au...

Un muncitor ApaVital a fost rănit după ce un excavator a atins un cablu electric. ITM Iași a fost sesizat

Un muncitor al ApaVital a ajuns la spital după un accident produs pe Aleea Rozelor din Iași. Bărbatul a fost rănit în timpul unor lucrări, după ce un excavator a atins un cablu de curent, iar un arc electric...

Berea este din nou permisă pe stadioane. În ce condiții va putea fi vândută spectatorilor

Legea care permite comercializarea și consumul băuturilor cu până la 5,5% alcool în arenele sportive intră în vigoare în această săptămână, după ce a fost semnată de Nicușor Dan. Actul normativ stabilește și condițiile în care berea poate fi...

Caravana «Românii au talent» ajunge la Târgu Frumos. Încep preselecțiile pentru noul sezon

Târgu Frumos devine, pentru o zi, punct de întâlnire pentru cei care vor să-și transforme talentul într-o oportunitate. O echipă Pro TV va organiza joi preselecțiile pentru noul sezon al emisiunii „Românii au talent”, iar înscrierile sunt deschise tuturor...

Primăria Miroslovești va cumpăra un microbuz pentru transportul elevilor

Primăria din Miroslovești, județul Iași, va cumpăra un microbuz pentru transportul elevilor. Procedura de licitație a fost lansată pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), pe data de 20 iulie 2026, iar contractul are o valoare ce depășește...

Admitere la liceu 2026. Rezultatele repartizării computerizate au fost publicate. Vezi situația din liceele din Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și Hălăucești

Rezultatele admiterii la liceu 2026 au fost publicate miercuri, 22 iulie, după repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a. Elevii vor putea afla liceul la care au fost repartizați pe platforma admitere.edu.ro și la avizierele unităților de învățământ....

Sindicatele amenință cu grevă generală pe termen nelimitat în Sănătate din 28 iulie. Ce înseamnă asta pentru pacienți?

Federația SANITAS avertizează că va declanșa o grevă generală pe termen nelimitat începând cu 28 iulie, dacă până atunci Guvernul nu va răspunde revendicărilor sindicaliștilor. Printre principalele motive invocate se numără lipsa dialogului social, nemulțumirile față de proiectul noii...

Kosarom injectează 33,5 milioane de euro în două ferme masive la Strunga și Ion Neculce

Cea mai mare investiție agricolă a anului 2026 în județul Iași poartă semnătura Kosarom. Grupul moldav își consolidează supremația în sectorul suin cu două unități de producție ce vor găzdui aproape 50.000 de capete. O poveste de succes la marginea...

Ședință importantă la Târgu Frumos. Ce proiecte vor fi supuse votului consilierilor

Consilierii locali din Târgu Frumos sunt convocați joi, 23 iulie, de la ora 13:00, în ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află 13 proiecte de hotărâre care vizează investiții în infrastructură, modernizarea unor spații publice, patrimoniul orașului, dar...
Paşcani
nori împrăștiați
20.1 ° C
20.1 °
20.1 °
68%
3.3m/s
21%
mie
24 °
J
26 °
vin
24 °
S
24 °
D
28 °

Niciun articol afișat