Cod galben de căldură până la sfârşitul săptămânii. Două corturi anticanicula, la Paşcani

Atenţie mare dacă ieşiţi astăzi din casă, mai ales în perioada amiezii. Temperaturile vor urca până la 37 de grade şi chiar mai mult, anunţa meteorologii. Din acest motiv atât în judeţul Iaşi cât şi în alte 15 judeţe din ţară a fost instituit codul galben de canicula. Temperaturile ridicate vor persista până la sfârşitul săptămânii şi este posibil ca actualul cod galben să devină portocaliu. Pentru a veni în ajutorul celor care suporta greu temperaturile ridicate, Primăria Paşcani în colaborare cu Centrul de Studii Ştefan cel Mare şi Sfânt au amplasat doua corturi anti canicula, unul în Piaţa Casei de Cultură şi altul pe Esplanada. “Acolo este personal medical specializat pregătit să intervină în astfel de situaţii şi să verifice tensiunea mai ales persoanelor cardiace. Tot aici trecătorii se pot odihni la umbră şi să se răcorească cu un pahar cu apă” a precizat viceprimarita Gabriela Nedelcu.
Specialiştii recomanda ca în aceste zile toride să evitaţi deplasările în soare mai ales în perioada amiezii şi să consumaţi multe lichide pentru hidratarea corpului.

PULSUL ZILEI

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 30 SEPTEMBRIE 2026 – VIDEO

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 30 SEPTEMBRIE 2026 - VIDEO Vezi proiectele de hotârăre ce vor fi dezbătute și votate în ședință de legislativul local, în direct, AICI: https://www.youtube.com/watch?v=MYfpJYy79Y0

Descindere în Mogoșești Siret: un tânăr reținut după ce ar fi făcut retururi fictive la easybox – VIDEO

Descindere în localitatea Mogoșesti Siret într-un dosar de fals informatic și fraudă informatică în formă continuată. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Roman, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au efectuat, pe 28 septembrie, o percheziție domiciliară la...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Administrațiile PSD din jurul Pașcaniului sunt pregătite pentru venirea autostrăzii A7

Administrațiile PSD din jurul Pașcaniului sunt pregătite pentru venirea autostrăzii A7. La Pașcani și la Consiliul Județean, însă, de 6 ani, administrația PNL se împiedică prin birouri. ❗️După atâția ani, iesenii tot aud aceeași placă: “Se face PUZ-ul.” „Se...

Concurs de șah, de Ziua Educației, la Școala Gimnazială Ion Creangă Târgu Frumos

De Ziua Educației, 5 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Ion Creangă din orașul Târgu Frumos va avea loc un concurs de șah. Competiția dedicată sportului minții se va desfășura pe mai multe categorii de vârstă de la clasele pregătitoare...

„Nocturna Bibliotecilor”, proiect cu tradiție la biblioteca Târgu Frumos pe 2 octombrie

𝗩𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶, 𝟮 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲, vă invităm 𝗹𝗮 𝗡𝗼𝗰𝘁𝘂𝗿𝗻𝗮 𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝘁𝗲𝗰𝗶𝗹𝗼𝗿 𝟮𝟬𝟮𝟲! Primăria Târgu Frumos și 𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝘁𝗲𝗰𝗮 „Universul Cunoașterii” vă așteaptă la o întâlnire cu basme și 𝗽𝗼𝘃𝗲𝘀̦𝘁𝗶, 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮̆, 𝗷𝗼𝗰𝘂𝗿𝗶, expoziții, schimb de cărți 𝘀̦𝗶 𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶 pentru copii și adulți, la sediul bibliotecii,...

Astăzi este ultima zi pentru plata taxelor locale. Contribuabilii riscă penalități pentru întârziere

Atenție mare pentru toți contribuabilii din țară! Astăzi este termenul limită pentru achitarea celei de-a doua tranșe din impozitele locale pe clădiri, terenuri și mijloace de transport. Direcțiile de Impozite și Taxe Locale amintesc proprietarilor că depășirea acestei date atrage...

DiscoverEU 2026: 1.700 de tineri din România pot primi permise de tren pentru a călători prin Europa

Ai 18 ani și vrei să vezi Europa? De joi poți încerca să obții un permis de tren care îți plătește transportul prin mai multe țări europene. Pentru România sunt disponibile aproximativ 1.700 de locuri, prin programul DiscoverEU. Condiția principală...

Șoferii din România vor fi opriți pentru anchete de trafic. CNAIR începe studiile Origine-Destinație

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, organizează în această toamnă o amplă anchetă privind circulația rutieră pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale. Acțiunea are ca scop identificarea principalelor fluxuri...

România, mult sub media UE la educație. Unul din patru tineri nici nu muncește, nici nu învață

Potrivit celui mai recent raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, la nivelul Uniunii Europene, tinerii nu prea mai pun studiile superioare pe primul loc. În cazul României, e boală mai veche: doar unul din cinci români cu...

Val de scumpiri la raft. Legumele şi fructele vor costa mai mult, iar pâinea se scumpeşte cu 10%

Toamna asta, coșul plin cu legume și fructe cu gust, de la producătorii autohtoni, riscă să rămână o amintire. Merele, perele, strugurii, roșiile, ardeii, cartofii sau ceapa ar putea costa mai mult în perioada următoare. Odată cu trecerea la...
Paşcani
câțiva nori
17.8 ° C
17.8 °
17.8 °
59%
2.2m/s
0%
mie
18 °
J
18 °
vin
17 °
S
17 °
D
19 °

Niciun articol afișat