Cod roșu de viscol și ninsori. 20 de drumuri vor fi închise. Multe sunt din preajma Pașcaniului

Decizii importante luate astăzi într-o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași

Având în vedere cantitățile importante de zăpadă căzute în județul Iași, precum și faptul că județul nostru se află sub avertizare Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol, membrii CJSU Iași au votat, în unanimitate, ca în toate unitățile de învățământul preuniversitar din județul Iași să fie suspendate cursurile în ziua de joi, 6 aprilie.

Sursa foto Prefectura Iasi

”Sunt probleme foarte mari atât în mediul urban, dar în special în mediul rural. Utilajele de deszăpezire nu fac față cantităților mari de zăpadă spulberată. Meteorologii ne-au anunțat că ninsorile vor continua, iar zăpada va fi viscolită, existând riscul ca drumurile să fie blocate. Trebuie să ne gândim în primul rând la siguranța cetățenilor. De aceea, s-a luat decizia ca școlile să se închidă. În plus, vor fi închise și acele tronsoane de drum unde există riscul ca oamenii să rămână blocați. Toate utilajele disponibile vor interveni astfel încât să menținem drumurile deschise, dar dacă acest lucru nu este posibil, se va lua decizia de închidere, urmând să se deschidă după ce vor interveni drumarii. Am cerut să se acorde o atenție sporită pentru cazurile medicale. Sunt oameni care trebuie să ajungă la spitale, au nevoie de dializă, de alte servicii medicale. Aceste situații vor fi prioritățile tuturor instituțiilor în această perioadă”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași. 

De asemenea, la ora 16, au fost raportate probleme cu alimentarea cu energie electrică în 41 de localități, fiind afectați aproape 9.000 de consumatori. Reprezentanții Delgaz Grid au transmis că au 12 echipe în teren și se intervine în mai multe zone ale județului, situația fiind în dinamică. 

”Am solicitat tuturor instituțiilor să fie în alertă în toată această perioadă și fiecare să intervină rapid în funcție de specificul situațiilor sesizate de ieșeni”, a precizat prefectul.

„Avand in vedere conditiile meteorologice, cod portocaliu de ninsori abundente,
temporar viscolite si strat consistent de zapada in cea mai mare parte a zonei
Moldovei, solicitam inchiderea urmatoarelor tronsoane de drumuri judetene, incepand
cu orele 18:00 din data de 05.04.2023.
1. DJ207A: Bocnita – intersectie DJ282D(Popesti)
2. DJ208G: Kogalniceni – Oboroceni – Movileni
3. DJ2081: Blagesti – Vanatori
4. DJ208L: Pascani – Miroslovesti – DN2
5. DJ2080: Ciohorani – Cozmesti
6. DJ208R: Mircesti – Pod Scheia
7. DJ246: Scanteia – Scheia-Draguseni-Ipatele-Tibanesti
8. DJ247: DN24 Dobroval
9. DJ248A: Centura ocolitoare a lasului (intrare Valea Ursului) Vorovesti
Tibanesti
10.DJ248B: Vanatori-Horlesti – Bogonos- Leteani
11.DJ280, Strunga – Oteleni
12.DJ281: Lespezi – Siretél – Sticlaria
13.DJ281B: Belcesti – Coarnele Caprei Borosoaia – Plugari
14.DJ281C: Blagesti – Coasta Magurii
15. DJ281D: Coarnele Caprei- Gropnita
16. DJ282: Horlesti – Gropnita
17.DJ282C-DJ282B-DJ282H: Tiganasi-Vladeni – Sipote – Plugari
18. DJ282D: Romansti – Podu Iloaici – Popesti-Madarjac
19.DJ282F: Vladeni – Andrieseni
20. DJ 282H: Sipote – Ergoterapie
Fata de cele mentionate va rugam sa ne sprijiniti cu agenti de politie in vederea
redirectionarii traficului rutier.
La aceasta ora, pe drumurile judetene se intervine cu un numar de 14 RSP-uri, 6
Autogredere, 3 autofreze si 3 incarcatoare frontale.
In functie de evolutia conditiilor meteo si de actiune a utilajelor va vom
comunica in timp real inchiderea sau deschiderea tronsoanelor de drum judetean” se arata intr-o adresa trimisa de Directia Judeteana de Drumuri Iasi catre Prefectura.

PULSUL ZILEI

Clubul Copiilor Pașcani organizează două concursuri dedicate Zilei Naționale a României

Copiii și tinerii pasionați de șah și tenis de masă sunt invitați să participe la două competiții organizate de Clubul Copiilor Pașcani, în preajma Zilei Naționale a României. Este vorba despre Cupa „1 Decembrie” la Șah, ajunsă la ediția...

De la 3 la 9 hectare de legume! Unul dintre cei mai mari legumicultori din județul Iași, mizează la Pașcani pe investiții și tehnologie...

La 37 de ani, Alexandru Popoaea și-a construit pas cu pas propria afacere în legumicultură. Inginer horticol de profesie, acesta a lucrat mai întâi ca inginer agronom în cultura mare, între 2012 și 2019, pentru a acumula experiență, înainte de...

Campanie de sterilizări gratuite a câinilor și pisicilor cu stăpân, la Moțca

Campanie de sterilizări gratuite a câinilor și pisicilor cu stăpân, la Moțca. "ANUNȚ IMPORTANT PENTRU CETĂȚENII COMUNEI MOȚCA! Primăria Comunei Moțca informează cetățenii că, începând din data de, 03.11.2026, se desfășoară o campanie GRATUITĂ de sterilizare și identificare a câinilor...

Românii se reorientează către domeniul agricol, cu grave probleme de finanțare. De ce a crescut numărul fermelor agricole cu până la 50% într-un singur...

În primele nouă luni din 2026, Registrul Comerțului a consemnat 2.716 înmatriculări în agricultură, silvicultură și pescuit, cu 50,7% mai multe decât în aceeași perioadă din 2025. Cifra include atât societăți, cât și forme de organizare precum PFA și...

Deputatul, Maricel Popa – 85 de ani de excelență în educație, cercetare și inovare la Facultatea de Construcții și Instalații din Iași!

Deputatul, Maricel Popa: 𝟖𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐜𝐞𝐥𝐞𝐧ță î𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞, 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞 ș𝐢 𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐅𝐚𝐜𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜ț𝐢𝐢 ș𝐢 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐚𝐥𝐚ț𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚ș𝐢! Am avut onoarea și bucuria de a participa la manifestările aniversare dedicate împlinirii a 𝟖𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚...

Senator, Lucian Rusu: Energia nu înseamnă doar facturi. Înseamnă siguranța familiilor, competitivitatea companiilor și viitorul economiei românești

Lucian Rusu - senator PNL Iași: Energia nu înseamnă doar facturi. Înseamnă siguranța familiilor, competitivitatea companiilor și viitorul economiei românești. Energia rămâne una dintre cele mai importante teme pentru România și pentru întreaga Uniune Europeană. Iar deciziile pe care le...

Deputatul, Sorin Năcuță: PSD și AUR parteneri la împărțirea instituțiilor statului!

Deputatul, Sorin Năcuță: PSD și AUR parteneri la împărțirea instituțiilor statului! Alianța parlamentară PSD–AUR a funcționat din nou impecabil. Voturile de astăzi din Parlament confirmă înțelegerile dintre cele două partide privind numirea conducerilor TVR și Radio România, dar și colaborarea...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: PNL și-a bătut joc de viitorul Iașului. Generații sacrificate. Anul viitor, A7 ajunge la Pașcani, dar parcurile industriale promise nu au

Deputatul, Bogdan Cojocaru: PNL și-a bătut joc de viitorul Iașului. Generații sacrificate. Anul viitor, A7 ajunge la Pașcani, dar parcurile industriale promise nu au fost deschiseLa 13 ani de la înființare și după ce a „înghițit” deja peste...

Începe asaltul final la șefia școlilor ieșene

Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista unităților de învățământ arondate centrelor de interviu pentru concursul de ocupare a funcțiilor de conducere, etapa a II-a, programată în perioada 12–27 noiembrie 2026. Sunt 134 de unități de învățământ și 199...

Peste 600.000 de vârstnici din România nu au pe cine să cheme în ajutor. „Parcă sunt întemnițat în propria casă”

Sute de mii de români îmbătrânesc singuri între patru pereți. Un studiu național arată că peste 600.000 nu au pe cine să cheme în ajutor dacă pățesc ceva.Mai mult de jumătate dintre vârstnici au nevoie frecvent de sprijin sau...
Paşcani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
69%
0.8m/s
100%
mie
9 °
J
12 °
vin
19 °
S
7 °
D
7 °

Niciun articol afișat