Codurile meteo, pe înţelesul tuturor

În anotimpul de iarnă, cel mai adesea sunt emise coduri de ger şi de ninsori abundente şi viscol. 

Le explicăm pe rând, mai jos, cu ajutorul meteorologului ANM Mihai Timu.

Codul de ger

Codul galben de ger este emis atunci când temperaturile dintr-o anumită zonă sunt cuprinse între -15 şi -25 de grade.

Codul portocaliu de ger este emis, de regulă, atunci când temperaturile între -15 şi -25 de grade persistă timp de mai multe zile într-o anumită zonă. Atunci, în această zonă, codul galben este transformat în cod portocaliu. De asemenea, dacă avem temperaturi de -25 de grade Celsius, este foarte probabil ca meteorologii să emită avertizare cod portocaliu de ger. Timu numeşte această situaţie drept „portocaliu curat”.

Codul roşu de ger nu a fost emis până acum de ANM. „Nu există niciun criteriu pentru emiterea acestui cod. Meteorologii l-ar emite numai atunci când situaţia devine foarte gravă”, spune Tinu. Un exemplu ar fi situaţia din 2003, atunci când, în Covasna, temperaturile au coborât, timp de 7 zile consecutive, sub valoarea de -30 de grade Celsius. „În 2003, nu existau coduri, codurile au fost introduse din 2005. Atunci erau atenţionări şi avertizări. Însă, în această situaţie, cred că ar fi putut fi declarat cod roşu de ger”, spune Timu.

Codul de ninsoare şi viscol

Codul galben de ninsoare este emis atunci când, într-o zonă aflată la o altitudine de sub 800 metri, stratul de zăpadă depus într-o zi măsoară între 10 şi 30 de centimetri. Codul galben de viscol e emis atunci când vântul bate cu 36-72 km/h şi viscoleşte zăpada.

Codul portocaliu de ninsoare este emis atunci când, într-o zonă aflată la o altitudine de sub 800 metri, stratul de ninsoare depus este mai gros de 50 de centimetri. Codul portocaliu de viscol este emis, de regulă, atunci când viteza vântului care viscoleşte zăpadă depăşeşte 70 km/h.

Din nou, codul roşu nu are criterii clare, dar dacă vântul va bate cu peste 100 de kilometri la oră, viscolind un strat foarte gros de zăpadă, atunci este posibil ca el să fie emis. O situaţia la limită, între portocaliu şi roşu, a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie 2012, când viscolul a afectat câteva zone din România. Atunci, deşi ANM a emis cod portocaliu, serviciul meteo din Bulgaria a emis cod roşu de viscol. Mai mult, bulgarii au anunţat atunci că şi câteva zone din România sunt sub cod roşu de viscol, din punctul de vedere al serviciului meteo bulgar.

Codul de vânt

De asemenea, poate fi emis cod numai de vânt, atunci când nu avem strat de zăpadă care ar putea fi viscolită. Codul galben de vânt este emis atunci când vântul bate cu 55-90 km/h, iar codul portocaliu e emis atunci când viteza vântului depăşeşte 80-90 km/h.

PULSUL ZILEI

Guvernul pregătește sancțiuni ferme pentru violența în școli și măsuri împotriva radicalizării elevilor

Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că Executivul finalizează un plan integrat pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ, pe baza măsurilor discutate de instituțiile responsabile și a propunerilor formulate de reprezentanții sistemului de educație. Documentul va stabili responsabilități...

Testare gratuită a glicemiei, la Pașcani, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului

Diabetul poate evolua ani la rând fără simptome evidente, iar multe persoane ajung să descopere boala abia după apariția unor complicații. Pentru a încuraja depistarea timpurie, Clinica Bella Praxis din Pașcani organizează o campanie de testare gratuită a glicemiei,...

TESTARE GRATUITĂ A GLICEMIEI – 14 NOIEMBRIE | ZIUA MONDIALĂ A DIABETULUI

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Clinica BELLA PRAXIS vă oferă posibilitatea de a beneficia de testarea gratuită a glicemiei, în următorul interval: 14–21 noiembrie, între orele 10:00 și 14:00. Tema Zilei Mondiale a Diabetului pentru perioada 2026–2027 pune accent pe...

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale. "Doamne ajută! 🙏📖 Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip, slujbă ce va fi săvârșită de un sobor de...

Acțiuni de prevenire în școlile din Târgu Frumos. Polițiștii au discutat cu elevii și părinții

Polițiștii și jandarmii au desfășurat, timp de două zile, acțiuni pentru creșterea siguranței în școlile din Târgu Frumos. Elevii au participat la activități de prevenire a bullyingului, consumului de droguri și altor comportamente de risc, iar oamenii legii au...

Trei comune verificate de polițiștii pășcăneni

IPJ Iasi: ORDINE ȘI SIGURANȚĂ ÎN COMUNITATEÎn ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Pașcani și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat o acțiune de tip BLITZ,...

UMB nu a primit acceptul să înceapă proiectarea autostrăzii Pașcani – Suceava dintr-un motiv incredibil!

* deși există un contract semnat, finanțarea SAFE nu are încă un titlu bugetar care să permită emiterea ordinului de începere! * deblocarea depinde acum de Ministerul Finanțelor și de Guvern La mai bine de șase luni de la semnarea...

Farmacii la tot pasul în orașe, niciuna în 486 de comune. Cum supraviețuiesc românii din localitățile fără acces la medicamente

Sute de mii de români care locuiesc în mediul rural nu au acces la medicamente și tratament, pentru că nu au nici măcar o farmacie în localitate. Potrivit unui studiu recent, în 486 de comune nu există nicio farmacie....

O nouă amânare la Tg Frumos-Lețcani, judecătorii au cerut timp pentru motivarea deciziei intermediare

Curtea de Apel București (CAB) a amânat continuarea procesului în cazul tronsonului de autostrada Târgu Frumos – Lețcani, parte din A8, până pe 9 decembrie. „Pentru a se motiva decizia intermediară şi a se lua cunoştinţă de aceasta”, se...

ANRE aprobă noi reguli pentru prosumatori. Este vizată și plata energiei electrice produse şi livrate în reţea

Prosumatorii vor beneficia de reguli mai clare şi mai flexibile pentru valorificarea energiei electrice produse şi livrate în reţea, în urma aprobării noii metodologii privind comercializarea, facturarea, decontarea şi alocarea valorică multi-loc, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională de Reglementare...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.3 ° C
9.3 °
9.3 °
94%
1.6m/s
100%
J
12 °
vin
23 °
S
9 °
D
7 °
lun
10 °

Niciun articol afișat