Colegiul „Sadoveanu” are licență pentru cursuri de formare

Începând din acest an școlar Colegiul Național Mihail Sadovenu Pașcani a obținut licența pentru Unitate Operațională AWARD- pe 5 și 6 mai 2017 au avut loc cursuri de formare pentru Lideri AWARD la noi în școală pentru profesori de la liceul nostru și de la Liceul Miron Costin Pașcani.

Ai între 14 şi 24 de ani? Vrei să încerci ceva nou, să vezi lumea şi să obţii certificate de prestigiu făcând ceea ce îţi place? Atunci DofE Award este exact ceea ce cauţi!

DofE Award este liderul mondial în premierea reuşitelor tinerilor şi este locul unde vei câştiga experienţă, îţi vei face prieteni şi vei dezvolta talentele ce vor rămâne cu tine pe tot parcursul vieţii.

În programul DofE Award poţi să dezvolţi activităţile pe care le faci deja , cum ar fi activităţi sportive sau pur şi simplu cântatul la un instrument muzical. Sau, poţi să începi o activitate la care ai visat demult dar nu ai fost îndeajuns de motivat să o pui în practică. În plus, îţi impui propriile obiective şi îţi planifici activităţile în aşa fel încât să fie amuzant, dar şi provocator în acelaşi timp.

Cum funcţionează?
În primul rând, DofE Award este o provocare personală. În program, sigurul concurent pe care trebuie să îl întreci eşti chiar tu. Poţi sa întâlneşti alţi participanţi şi prieteni, dar nimeni nu o să se compare cu tine. Depinde doar de tine să-ţi descoperi limitele personale! Pe toată durata programului vei avea alaturi pentru ajutor şi sprijin pe Liderul tău Award.

Cu programul DofE Award vei faci mai mult decât poţi să îţi imaginezi acum.
Când ceva nu merge cum ai plănuit, vei fi înconjurat de voluntari ce vor încerca să te ajute să depăşeşti obstacolele, iar atunci când se ajunge la succes nu vei avea doar un sentiment grozav despre tine dar vei şi obţine un certificat Award.

Programul DofE Award trebuie să fie o adevărată provocare dar şi o aventură unde să te distrezi de minune. Astfel poţi să-ţi alegi la ce nivel al programului o să participi şi la ce activităţi o să iei parte sau ce obiective vrei să îţi îndeplineşti.

Poate că deja iei parte la o mulţime de activităţi pot fi integrate în secţiunile programului DofE Award (cluburi şcolare, sport, voluntariat, drumeţii). Sau ai dorinţe sau idei ascunse despre ceva ce ai vrea să faci, dar nu îndeajuns încât să le pui în practică. Sau planurile tale sunt de-a dreptul geniale, dar te-ai descurajat după primul obstacol.
Programul DofE Award va face totul mai uşor şi mai amuzant!

Pentru a fi mai accesbil pentru tine, DofE Award este împărţit în patru secţiuni principale: Abilităţi personale, Activităţi fizice, Voluntariat şi Aventură. Pentru atingerea nivelului Aur în Award vei lua parte chiar la o secţiune adiţională – Proiect rezidenţial. În cadrul acestor secţiuni este posibilă implicarea în activităţile pe care deja le desfăşori sau la altele noi.

Să-ţi depăşeşti limitele şi să-ţi îndeplineşti obiectivele va fi cea mai mare recompensă în programul DofE Award. Pe lângă acest lucru, îţi vei face noi prieteni, vei căpăta experienţe şi aptitudini interesante, şi vei avea un certificat ce va atesta participarea ta în program.

De ce să participi?
Poate că te-ai întrebat – de ce să particip în programul DofE Award?
Ce ar putea să facă pentru mine? Bună întrebare!
Sunt multe motive pentru care să te alături programului.
Să numim câteva:
Este o adevărată aventură din prima zi până la ultima
Fiecare secţiune îţi oferă ceva diferit
Te vei distra cu prietenii tăi – atât vechi cât şi noi
Te vei bucura de o mulţime de experienţe noi
Vei descoperi talente pe care nici nu te-ai gândit că le ai
Este o provocare imensă
Vei face lucruri ce-ţi plac şi te vei distra de minune
Vei primi un certificat prestigios ce atestă efortul şi realizările tale
Vei adăuga experienţă la Cv-ul tău
Fii parte din program. Întreceţi limitele!

PULSUL ZILEI

ARTIȘTI LA MICROFON – Beatrice Spiridon – Când ambiția și curajul întâlnește talentul. Vezi povestea ei într-o nouă ediție a emisiunii – VIDEO

Nu există succes fără muncă. Iar în spatele fiecărui cântec… e un drum. Beatrice Spiridon vine la Artiști la microfon și ne arată ce înseamnă curajul, ambiția și pasiunea pentru muzică. O ediție despre parcurs, despre scenă și despre tot...

Alege cariera militară!

 Comunicat: Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că au început înscrierile...

Ședință de Consiliu Local importantă la Hârlău. Proiectul cu privire la sălile de jocuri de noroc pe ordinea de zi – DOC

Legislativul local din Hârlău se întrunește în ședință de Consiliu pe data de 26 martie de la ora 12, în sala de festivități a Clubului Copiilor din oraș. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte de hotărâre, însă printre...

Consilierii locali din Târgu Frumos se întrunesc în ședință joi, 26 martie. Vezi ce proiecte sunt pe ordinea de zi – DOC

Consilierii locali din Târgu Frumos se întrunesc în ședință ordinară joi, 26 martie, de la ora 13. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte de hotărâre printre care și următoarele: alegerea unui nou președinte de ședință, scoaterea la...

Standuri cu bunătăți și momente artistice, de Ziua Francofoniei la „Cantacuzino” – FOTO

Ziua Francofoniei a fost marcată vineri, 20 martie, și la Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” din Pașcani, printr-o serie de activități dedicate culturii și limbii franceze. Elevi din mai multe clase s-au implicat activ în organizarea evenimentului și au pregătit standuri...

Polițiștii pășcăneni, în sărbătoare. Activități de Ziua Poliției Române – FOTO

Ziua Poliției Române a fost sărbătorită, în avans, cu mult interes din partea copiilor și în acest an la Pașcani. Vineri, 20 martie 2026, în intervalul 11:00 – 14:00, în parcarea din apropierea Poliției Municipiului Pașcani, au avut loc mai...

Doi tineri reținuți după ce au furat o mașină și au provocat un accident la Brătești – FOTO

REȚINUȚI 24 DE ORE, PENTRU FURT ÎN SCOP DE FOLOSINȚĂ ȘI CONDUCERE FĂRĂ PERMIS La data de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 17, respectiv 18...

Majorarea salariului minim de la 1 iulie 2026 aduce bani în plus pentru angajați, dar și costuri pentru firme. Ce spun specialiștii

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va crește de la 1 iulie 2026, de la 4.050 lei la 4.325 lei, potrivit unei hotărâri de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Majorarea de 275 de lei brut,...

Preţul motorinei va rămâne uriaş tot anul, chiar dacă războiul s-ar încheia mâine – Analiză AEI

Motorina va atinge, în România, pragul de 10 lei/litru și va avea un preț mare tot timpul anului, chiar dacă războiul din Iran s-ar încheia mâine, apreciază președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată joi. "În prezent,...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.2 ° C
9.2 °
9.2 °
72 %
5.9kmh
100 %
S
9 °
D
9 °
lun
10 °
mar
11 °
mie
14 °

Niciun articol afișat