Colegiul Tehnic C.F. „Unirea” din Pașcani este Centru de Pregătire Examene Cambridge

C.P. Începând cu data de 11 decembrie 2019, Colegiul Tehnic C.F. „Unirea” din Pașcani este Centru de Pregatire Examene Cambridge. Printre avantajele obținerii calității de centru de pregătire și examinare se numără faptul că înscrierea elevilor este facuta prin intermediul scolii noastre fara taxe suplimentare, iar ca urmare a înscrierii prin școală, elevii din clasele cu predare intensivă a limbii engleze, care doresc sa sustina examenul Cambridge Advanced English (CAE), beneficiază de 10% reducere la taxa de examen.

Calitatea excelentă a profesorilor noștri de la catedra Limbi străine și rezultatele elevilor noștri în competițiile naționale și internaționale de traduceri au adus Colegiului « Unirea » statutul de Partener al Centrului de Pregatire pentru Examene Cambridge Twinkle Star, dar și cel de Centru de Pregatire Examene Cambridge.

Pe 30 octombrie 2019, Centrul de Pregatire pentru Examene Cambridge Twinkle Star, Iași a susținut la Colegiul « Unirea » o prezentare la care au participat peste 100 de elevi, în cadrul căreia s-a discutat despre examenul de B2 First for Schools (FCE). În urma întâlnirii avute, delegații au înțeles interesul uniriștilor pentru un asemenea examen.

Miercuri, 11 decembrie 2019, la nivelul școlii noastre s-a organizat o pre-testare de examen Cambridge la care au participat elevii interesați să-și evalueze nivelul de limba engleză.  Clasele a IX-a și a X-a au susținut o testare de B1 Preliminary for Schools (PET) iar clasele a XI-a și a XII-a o testare de B2 First for Schools.

În urma corectarii acestor teste, se va determina nivelul de limbă al elevilor testați, înțelegând totodată și pentru ce tip de examen sunt pregătiți. Ulterior, se va putea stabili și o dată de examen real.

Twinkle Star Iași este cel mai mare Centru de Pregatire pentru Examene Cambridge din Moldova, având peste 4000 de cursanți activi înscriși la cursurile de engleză și germană.

Cu o experiență de peste 11 ani în pregatirea candidaților pentru Examene Cambridge, fiind din 2016 Centru Autorizat de Examinare, organizația are posibilitatea de a colabora cu școli din România, furnizand examene Cambridge chiar în incinta lor.

 

 

 

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
23.4 ° C
23.4 °
23.4 °
61%
4m/s
100%
D
26 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat