marți, iunie 17, 2025
23.7 C
Paşcani
Login

Comercializa lumânări. A fost amendată de polițiști

Mai sunt câteva zile până la Paști iar magazinele au fost luate cu asalt de către polițiști pentru a verifica marfa. Din vizorul lor nu au lipsit și comercianții ambulanți care stau la colt de stradă și vând lumânări, de exemplu. O femeie a fost amendată cu câteva sute de lei pentru încălcarea legii.

Venită din Moțca pentru a face un ban prin vânzare de lumânări tip candela, o femeie care și-a găsit locul de comercializare în fața pieței agroalimentare din Zona Vale a Pașcaniului a fost amendată cu 500 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990, dispunându-se în acelaşi timp ridicarea în vederea confiscării a lumânărilor.

Tot în cadrul acțiunii polițiștilor desfășurată în dimineața zilei de 27 aprilie, au fost controlate 8 unităţi comerciale şi 4 comercianţi ambulanţi. Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, dintre care 6 conform Legii nr. 12/1990 şi 6 conform OUG 195/2002 în valoare de 920 lei.

Acțiunea face parte din cadrul Planului de măsuri “Sărbători Pascale 2016”.

Recomandări