Comercianții din piața Vale Pașcani trimiși acasă. Contractele vor fi anulate

Administrația locală din Pașcani confirmă faptul că în perioada imediat următoare, comercianții din hala veche a pieței din zona Vale ar urma să fie evacuați. Contractele acestora urmează să fie anulate, iar standurile să fie eliberate pentru ca întreaga clădire să fie predată societății de construcții pentru a fi renovată.

Precizările au fost făcute de primarul, Marius Pintilie, în cadrul conferinței săptămânale de presă. El a spus că acești comercianți nu vor fi mutați în altă parte și nici nu vor reveni pe vechile amplasamente după ce hala va fi redeschisă ci vor fi organizate noi licitații și vor fi încheiate noi contracte. Impactul va fi devastator, mai ales asupra comercianților care și-au făcut stocuri de marfă și au credite bancare.

Și producătorii care vând legume și fructe la tarabă ar urma să fie evacuați, dar nu acum. Primarul spune că ei vor mai rămâne pe actualele amplasamente până când zona respectivă va fi predată constructorului pentru executarea lucrărilor. Deocamdată nu se știe când producătorii vor primi înștiințările de evacuare, dar lucrările de modernizare a pieței Vale trebuie finalizate până în luna mai 2025.

În aceeași conferință de presă, edilul municipiului a mai precizat că nici comercianții de la modulele care au fost modernizate nu vor reveni prea curând pe vechile amplasamente. El a motivat că nu ar mai fi posibil o recepție parțială și că întreaga piața va fi dată în folosință, după ce vor fi finalizate și recepționate toate lucrările.

Precizările edilului sunt diferite față de promisiunile făcute comercianților în primăvara acestui an. La acea vreme, primarul a spus că imediat după finalizarea lucrărilor de reparații în maxim câteva luni de zile comercianții de la module își vor relua activitatea, iar cei din hala veche ar fi urmat să fie mutați în spatele pieței, în zona stadionului de rugby. De asemenea, tot atunci s-a stabilit ca producătorii de la tarabe să fie mutați în noua hală, ceea ce ar fi asigurat o continuitate a activității lor, dar aceste calcule nu mai sunt valabile.

De precizat este faptul că, pentru piața Vale contractul de execuție a fost încheiat în februarie 2021, dar a fost actualizat la începutul acestui an. Valoarea investițiilor este estimată la 12 milioane de lei. Lucrările trebuie finalizate  in 15 luni, pana in luna mai 2025.

 

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer fragmentat
15.9 ° C
15.9 °
15.9 °
49 %
5.1kmh
74 %
S
18 °
D
16 °
lun
21 °
mar
13 °
mie
8 °

Niciun articol afișat