Comerț ambulant in zonele centrale ale Pașcaniului. Sunteți de acord?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Administratia locala din Pașcani intenționează sa anuleze restricțiile prin care sunt interzise activitățile de comerț ambulant,  in zonele centrale ale municipiului.

In acest sens a fost supus dezbaterii publice un proiect de modificare a unei hotărâri din 2014  așa încât sa fie permis comerțul stradal ambulant pe Esplanada din zona Vale dar si pe străzile Moldovei si Stefan cel Mare.

Viceprimarul municipiului a explicat pentru BIT TV ca in acesta zona,  unii dintre proprietarii de magazine obișnuiesc sa își expună marfa pe trotuarul de alături si ca nu pot fi taxați din cauza reglementarilor actuale.

De asemenea au fost solicitări pentru comercializarea de înghețată si fast-food, din rulote si probabil ca sunt si altele care așteaptă sa fie aprobate.

Proiectul de hotărâre va rămâne in dezbatere publica pana pe 3 august a.c. după care va fi supus aprobării consiliului local.
Cei care vor sa contribuie cu sugestii  sau au opinii pe marginea proiectului le pot trimite prin email sau posta, pe adresa Primăriei sau pot fi depuse in scris,  la Ghișeul Unic al instituției.
Mentionma ca in anul 2014 legislativul local a aprobat un regulament privind activitățile de comerț in zonele publice ale municipiului Pașcani. La acea vreme comerțul ambulant a fost interzis in zonele centrale, la cerere proprietarilor de magazine, pe motiv de concurenta neloiala.

https://bittv.info/wp-content/uploads/2023/07/Pr.-HCL-modificare-HCL-66-din-2014.pdf

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie puternică
19 ° C
19 °
19 °
89%
0.2m/s
100%
mie
21 °
J
19 °
vin
23 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat