back to top
vineri, februarie 27, 2026
0.1 C
Paşcani

Comisia Europeană lansează, în mii de orașe, Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2020 pentru a promova transportul cu vehicule nepoluante

Ziua de 16 septembrie marchează începutul celei de a 19-a Săptămâni Europene a Mobilităţii, campania anuală a Comisiei Europene care promovează mobilitatea urbană curată şi durabilă, informează un comunicat de presă al executivului comunitar, potrivit Agerpres.

Pe parcursul evenimentului, între 16 şi 22 septembrie, mii de oraşe din peste 40 de ţări vor organiza activităţi care pun în prim-plan mobilitatea cu emisii zero. Acestea includ bine-cunoscuta zi fără maşini, când drumurile sunt închise traficului motorizat şi deschise persoanelor care merg pe jos, cu bicicleta, cu trotineta electrică etc.

„Anul acesta reprezintă o mare provocare pentru oraşele noastre. Dar pandemia ne-a demonstrat şi faptul că oamenii îşi doresc şi se aşteaptă ca oraşele noastre să devină mai sigure, mai curate şi mai accesibile tuturor. În cursul acestei săptămâni şi ulterior, oraşele noastre partenere din întreaga Europă ne vor demonstra cum ar putea arăta oraşele europene mai ecologice şi mai digitale”, a declarat comisarul european pentru transport, Adina Vălean.

Continuarea pe DIGI 24 

PULSUL ZILEI

Cine are interes să blocheze activitatea de audit intern la Spitalul de Urgență Pașcani?

Semnal de alarmă în legătură cu activitatea de audit intern de la Spitalul de Urgență din Pașcani. Singurul auditor al unității medicale, Ionuț Gospodaru, atrage atenția că serviciul respectiv nu poate funcționa cu un singur salariat și că, din...

Bazinul de înot, deschis din aprilie sau mai?

Bazinul de înot de la Pașcani ar putea fi dat în folosință în câteva luni de zile, cel mai probabil în aprilie sau mai. Este ultima estimare făcută de administrația locală, după ce obiectivul a fost preluat în domeniul...

Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri – dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile

Comunicat:Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri - dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile Ribale Wehbé și 3 Tenori Ieșeni, pe aceeași scenă Luni, 23 martie 2026, de la ora 19:00, Sala Unirii din Iași găzduiește cea de-a...

Cazul Mariana Ojică! Primăriei Pașcani îi pasă?

Cazul social al pășcănencei Mariana Ojică care trăiește într-o garsoniera la căminul Remar din zona Vale, în frig si cu acoperișul spart a stârnit numeroase reacții. Din donațiile de la cetățeni au fost strânsi cca 10000 lei din care...

Concurs cu premii și povești: elevii se întrec pe opera lui Ion Creangă, la Casa de Cultură Pașcani

Elevii din Pașcani sunt invitați să redescopere literatura clasică românească printr-un concurs dedicat unuia dintre cei mai îndrăgiți autori. Luni, 2 martie 2026, de la ora 12:00, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani, va avea loc o nouă...

Un individ a furat flori din Biserica Catolică din Pașcani. Imagini surprinse pe camere video – FOTO

Incident neobișnuit în noaptea de 24 spre 25 februarie, în municipiul Pașcani. În jurul orei 3:00, un bărbat a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce lua flori din curtea Biserica Romano-Catolică „Sf. Anton de Padova”. Totul s-a...

Alarmele vor răsuna în Pașcani pe 4 martie, în „Miercurea Sirenelor”. Exerciții similare în toate localitățile din județ

Alarmele vor răsuna în Pașcani pe 4 martie, în "Miercurea Sirenelor". Exerciții similare în toate localitățile din județ în cadrul Săptămânii Protecției Civile. "În baza adresei nr. 2500706 din 19.02.2026 transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă „Mihai Sturza" al...

7 noi centre de expertiză în boli rare, patru dintre ele în premieră în România. Ce înseamnă noile acreditări pentru pacienții români

Ministerul Sănătății a aprobat certificarea a 7 noi de centre de expertiză în boli rare,ajungând astfel la 58 în total. Extinderea Rețelei Naționale de Centre de Expertiză pentru Boli Rare este un pas strategic pentru îmbunătățirea managementului bolilor rare...
Paşcani
câțiva nori
0.6 ° C
0.6 °
0.6 °
85 %
1kmh
12 %
J
1 °
vin
5 °
S
9 °
D
11 °
lun
10 °

Niciun articol afișat