Clubul Sportiv Municipal Paşcani în colaborare cu Moldova Motors Sport tot din localitate pregătesc o competiţie automobilistică pentru amatori, prima de acest gen în municipiul nostru.
Concursul ar urma să aibă loc pe data de 12 iunie la Stadionul Municipal. Adminsitratia locală va finanţa evenimentul cu suma de 5000 de lei de la bugetul local. Proiectul a fost aprobat de consilieri în ultima şedinţă a actualului legislativ.
Subiectul a stârnit reacţii din partea unor consilieri. Ei au atras atenţia că ar putea fi o incompatibilitate deoarece proiectul a fost iniţiat de primar iar cel care s-a ocupat de organziarea efectivă a competiţiei este fostul său consilier de la Primărie, Cristian Menegon.
În realitate nu este vorba de nici o suspiciune de incompatibilitate. Banii care sunt alocaţi de la bugetul local vor ajunge în contul CSM Paşcani, pentru organizare unui concert şi premierea câştigătorilor nu în buzunarele fostului purtător de cuvânt. Mai mult evenimentul este organizat printr-un parteneriat între cele două cluburi nu de o persoană fizică. Situaţia a fost lămurită chiar de către unul dintre functionarii Primăriei.
Menţionăm că la linia de start se vor alinia peste 30 de echipaje de echipaje. Competitorii vor susţine două probe de orientare turistică şi îndemânare. Totodată vor avea loc demonstraţii de drift şi karting. Seara va avea loc un concert cu Andrei Bordeianu şi trupa Alternative.