Competiție națională de scrabble în week-end

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un joc de litere, dar și un sport de performanță revine în atenția publicului dornic de cunoaștere, mai ales prin competițiile organizate, având în vedere că dezvoltă participanților pe lângă un vocabular complex și spiritul competitiv, motiv pentru care concursurile de profil sunt foarte importante. Campionatul național de anul acesta va fi organizat la Piatra Neamț, la sfârșitul acestei săptămâni.

Clubul Sportiv Argus Scrabble din Târgu Frumos, organizează anul acesta, timp de 3 zile, în perioada 11-13 septembrie, cea de a 3-a etapă a Campionatului Naţional de Scrabble (CNIS 2015), la Piatra Neamț.

Cei aproximativ 60 de pasionați ai acestui sport din toate zonele țării, sunt așteptați așadar, în acest week-end la Grand Hotel Ceahlău din centrul orașului Piatra Neamț, unde vor avea loc întrecerile de cuvinte pentru cele 2 categorii: pentru Seniori vor fi 3 zile de întreceri, începând de vineri, iar pentru categoria de Tineret, 2, în zilele de sâmbătă și duminică.
Înscrierile se pot face și pe site-ul scrabble.ro

Scrabble este un joc de litere inventat în 1931 de americanul Alfred Butts. El a evoluat de la un joc distractiv la un sport competițional care se poate juca între doi sau mai multi participanți, iar scopul unui jucãtor este de a realiza un punctaj cât mai mare prin plasarea pe o tablã de joc a diverse cuvinte, cu ajutorul unor jetoane marcate cu litere, conform unui punctaj.

PULSUL ZILEI

Bărbatul cu inimă de femeie. „M-am rugat permanent la Dumnezeu. Mă rugam și spuneam: «Doamne, fă ce vrei cu mine!»”

De zece ani, Constantin Pîntea trăiește datorită inimii unei femei pe care nu a cunoscut-o niciodată, dar pe care o numește, cu emoție, „a doua mamă”. La 70 de ani, ieșeanul spune că fiecare dimineață este un dar și...

Ședință CL Pașcani: Linie de gardă la ATI, suplimentarea bugetului pentru CSM

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe 24 iulie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt propuse spre aprobare 11 proiecte de hotărâre, din care 4 inițiate de viceprimarul Claudiu Bodoașcă, iar restul de primarul Marius...

TÂRGUL DE SÂNTILIE LA PAȘCANI, EDIȚIA a-XVII-a

In cursul zilei de vineri 17 iulie a.c. începând cu ora 10.00 a avut loc festivitatea de deschidere a „TÂRGUL DE SÂNTILIE LA PAȘCANI”, ediția a-VII-a. Evenimentul a avut loc în piața din fața Casei Municipale de Cultură. După...

Deputatul Bogdan Cojocaru: De ce nu avem constructor pe Târgu Frumos – Lețcani, singurul tronson din A8 încă blocat?

Un sector vital din autostrada „Unirii” (A8: Ungheni – Iași – Tg. Mureș), finanțat prin programul SAFE, nu are nici până la această oră un constructor desemnat. Tronsonul de 28,6 kilometri Tg. Frumos – Lețcani, integral în județul Iași,...

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău împlinește 20 de ani! O expoziție dedicată vânătorii tradiționale readuce la viață o ocupație aproape uitată

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău marchează 20 de ani de activitate printr-o expoziție care readuce în atenția publicului una dintre ocupațiile tradiționale ale comunităților rurale din Moldova. Vizitatorii vor putea descoperi obiecte autentice folosite în vânătoarea de odinioară...

Istoricul medical, rețetele și programările la medic vor putea fi accesate online. Legea a fost promulgată

Pacienții din România vor avea acces online, într-un singur loc, la istoricul medical, rețetele electronice și, ulterior, la programările la medic. Legea privind dezvoltarea portalului „e-Sănătatea Mea” a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial, iar Casa Națională de...

Casa de Vinuri Cotnari și Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași lansează campania #VINlaDonat, o inițiativă care încurajează donarea de sânge

Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, împreună cu Casa de Vinuri Cotnari, lansează #VINlaDonat, o inițiativă la nivel național, care își propune să crească nivelul de conștientizare privind importanța donării de sânge și să încurajeze cât mai mulți români să...

PSD Pașcani: Pașcaniul pe tarabă, un reflex al afaceristului Pintilie!

Comunicat: PSD Pașcani sanctioneaza intenția primarului Marius Pintilie de a vinde proprietățile pe care le are Municipiul Pașcani, sub pretextul că ar vrea să asfalteze străzile din oraș. Primul pas pentru realizarea lucrărilor de reamenajare a unor străzi neasfaltate...

Moartea tânărului din Mircești în Irlanda. Familia cere răspunsuri și acuză că Andrei Coteanu a fost agresat

Moartea lui Andrei Coteanu (foto), tânărul în vârstă de 27 de ani din comuna Mircești, care și-a pierdut viața într-un pub din localitatea Riverstick, comitatul Cork (Irlanda), continuă să ridice numeroase semne de întrebare. În timp ce autoritățile irlandeze desfășoară cercetări pentru...

Au început oficial lucrările de reabilitare a iluminatului public din orașul Târgu Frumos!

Vești bune pentru cetățenii din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a anunțat ca au început lucrările de reabilitare a iluminatului public. "Astăzi a avut loc predarea amplasamentului către executant, iar lucrările de reabilitare a iluminatului public din orașul Târgu Frumos...
Paşcani
cer acoperit de nori
30.8 ° C
30.8 °
30.8 °
48%
1.5m/s
20%
S
31 °
D
31 °
lun
28 °
mar
28 °
mie
18 °

Niciun articol afișat