Comuna Ruginoasa s-a înfrățit cu o localitate de peste Prut. Momente memorabile la Centrul Cultural – FOTO
„Vineri, 24 iulie 2026, Primăria comunei Ruginoasa a avut onoarea de a primi vizita oficială a unei delegații din satul Onițcani, raionul Criuleni, Republica Moldova, desfășurată în cadrul demersurilor pentru stabilirea unei relații de înfrățire între cele două comunități.
Vizita reprezintă un moment important în consolidarea legăturilor de prietenie și colaborare dintre comunitățile noastre, unite prin aceeași limbă, istorie, credință și valori culturale. Scopul întâlnirii este identificarea unor direcții comune de cooperare în domeniile administrației publice, culturii, educației, turismului, dezvoltării locale și promovării patrimoniului.
Programul delegației conduse de către domnul primar al localității Onițcani, Igor Dodon, a cuprins întâlniri oficiale cu reprezentanții administrației publice locale, vizitarea principalelor obiective istorice, culturale și religioase din comuna Ruginoasa, precum și discuții privind semnarea unui Acord de Înfrățire, care va crea cadrul unei colaborări durabile între cele două localități.
Înfrățirea dintre Ruginoasa și Onițcani reprezintă o expresie a dorinței comune de a dezvolta parteneriate bazate pe respect reciproc, schimburi de experiență și proiecte de interes comun, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Suntem convinși că această vizită va constitui începutul unei colaborări fructuoase” se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Ruginoasa.
