Comunele din județ care ar putea fi cel mai tare afectate de noul coronavirus: Miroslovești și Tătăruși pe listă

Statisticile arată că cele mai multe decese sunt printre persoanele în vârstă. În comunele Româneşti, Dobrovăţ, Mirosloveşti şi Movileni sunt peste 25% dintre locuitori care au peste 60 de ani. Urmează comunele Tătăruşi, Ţuţora şi Grozeşti.

La mai bine de o lună de la debutul epidemiei în ţara noastră, numărul cazurilor înregistrate permite câteva calcule şi reprezentări statistice – care, din nefericire, devin mai precise sau arată mai clar anumite tendinţe pe măsură ce epidemia se amplifică. De trei zile s-a reluat prezentarea numărului de bolnavi pe judeţe. Informaţii mai detaliate, cu evoluţii pe categorii de vârstă, oferă autorităţile din Italia, Spania sau Statele Unite.

În România, „pacientul zero“ a fost un gorjean testat pozitiv pe 26 februarie şi declarat vindecat o săptămână mai târziu. Pe parcursul celor cinci săptămâni care au trecut de atunci, numărul celor testaţi pozitiv a trecut de 3.000, de la cei fără simptome până la cazuri grave, inclusiv mortale. Pacientul mediu are 46 de ani, ceva mai sus de mijlocul plajei de vârstă a populaţiei active (18-64 de ani).

Cele mai afectate categorii de vârstă

În schimb, cazurile grave, unele încheiate cu deces, afectează mai ales populaţia în vârstă, cu atât mai mult cu cât cei testaţi pozitiv cu coronavirus suferă şi de alte boli cronice. Dacă primul deces a fost al unui pacient de 67 de ani, între cele care au urmat au fost şi oameni sub 40 de ani. Totuşi, apelurile medicilor şi ale oficialităţilor de a păstra distanţa socială se adresează în primul rând celor în vârstă de peste 60 de ani. Statisticile publicate de spanioli şi de italieni arată o incidenţă mare în rândul acestei categorii de populaţie, atât ca testare pozitivă, cât şi ca internare şi număr de decese. Maximul acestei incidenţe este atins, în ambele ţări, în categoria 70-89 de ani. În România, acest interval coboară cu o clasă de vârstă, atât în ce priveşte numărul celor infectaţi – unde cei mai mulţi sunt în categoria 40-49 de ani, cât şi al celor care pierd lupta cu virusul – 60-79 de ani.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
15.6 °
80%
2.9m/s
100%
D
28 °
lun
20 °
mar
12 °
mie
13 °
J
12 °

Niciun articol afișat